Albumul de litografii realizate de Raffet
Text: Cornel-Constantin Ilie
Locul publicării: Paris, Franţa; Artist: Raffet, Denis Auguste Marie; Editor: Gihaut Freres, Boulevart des Italiens 5; Tipograf: Auguste Bry, 142 Rue du Bac.
Cele patru volume, însoțite de două atlase cu desene și litografii, din Voyage dans la Russie méridionale et la Crimée: par la Hongrie, la Valachie et la Moldavie sunt publicate prima dată la Paris, între 1840 – 1842. Lucrarea avea să fie tradusă în mai multe limbi și avea să cunoască mai multe ediții. Primul volum cuprinde istoria expediției Demidov și aici sunt cele mai bogate informații despre spațiul românesc. Volumele următoare sunt dedicate cercetărilor științifice din Crimeea (botanică, anatomie, geologie etc.). Unul dintre cele două atlase conține desene referitoare la partea științifică a expediției, celălalt litografii legate de partea „istorică”.
Acesta din urmă, realizat de Auguste Raffet, are 100 de planșe cuprinzând cele mai reușite desene realizate de artist în timpul expediției, între care și un set consistent de litografii având ca subiect spațiul românesc (incluzând aici, alături de Moldova și Valahia, Basarabia – care este încadrată de autor la capitolul „Rusia Meridională”, și Banatul – încadrat la capitolul dedicat Ungariei):
Berger du Bannat (Drenkova), 7 Juillet 1837/ Cioban din Banat (Drenkova), 7 iulie 1837
Enfants Hongrois sortant de l’Ecole, Orșova, 8 Juillet 1837 / Copii unguri mergând la școală, Orșova, 8 iulie 1837
Paysans Valaques (Valachie), 1837 / Țărani valahi (Valahia), 1837
Relai Moldave (Moldavie), 1837 / Poștă în Moldova (Moldova), 1837
La Jok – Danse Valaque, Tchernecz (Valachie), 9 Juillet 1837 / La Joc – Dans valah, Cerneți (Valahia), 9 iulie 1837
Tour de l`horloge bâtie pendant l`occupation turque, Giurgevo (Valachie) / Turnul ceasului construit în timpul ocupației otomane, Giurgiu (Vaahia)
Barbier tsigane – foire de Giurgevo (Valachie), 11 Juillet 1837 / Bărbier țigan – târgul Giurgiu (Valahia), 11 iulie 1837
Foire de St. Pierre a Giurgevo (Valachie), 11 Juillet 1837 – Târgul de Sf. Petru la Giurgiu (Valahia), 11 iulie 11837
Eglise de Saint Georges, Bukharest (Valachie), 13 Juillet 1837 – Biserica Sf. Gheorghe, București (Valahia), 13 iulie 1837
Eglise Grecque a Bukharest (Valachie), 15 Juillet 1837 / Biserica grecească din București (Valahia), 15 iulie 1837
Assemblée générale des boyards, Bukharest (Valachie), 16 Juillet 1837 – Adunarea Generală a Boierilor, București (Valahia), 16 iulie 1837
Infanterie valaque défilant au pas de course, Bukharest (Valachie), 16 Juillet 1837 / Infanterie valahă defilând, București (Valahia), 16 iulie 1837
Ronde valaque exécutée par des tsiganes et dansée par les musiciens du 2e Regt. chez le prince Ghika, Ghospodar de Valachie, Bukharest, 16 Juillet 1837 / Rondă valahă executată de țigani și dansată de muzicanții Regimentului 2, la curtea prințului Ghica, domnitorul Valahiei, București, 16 iulie 1837
Passage de Bouzéo (Valachie), 17 Juillet 1837 / Pasul Buzău (Valahia), 17 iulie 1837
Poste aux chevaux (Moldavie), 19 Juillet 1837 / Stație pentru cai (Releu de poștă) (Moldova), 19 iulie 1837
Famille tsigane en voyage (Moldavie), 19 Juillet 1837 / Familie de țigani, pe drum (Moldova), 19 iulie 1837
Vue de Yassi prise du balcon de l`Hotel de Saint-Petersbourg (Moldavie), 19 Juillet 1837 / Iașiul văzut de la balconul hotelului St. Petersburg (Moldova), 19 iulie 1837
Eglise et tour des trois saints, Yassi (Modavie), 20 Juillet 1837 / Biserica Trei Ierarhi, Iași (Moldova), 20 iulie 1837
Cour générale de la quarantine de Skoulani (Bessarabie), 24 Juillet 1837 / Carantina de la Sculeni (Basarabia), 24 iulie 1837
Halte d`une caravane moldave transportant du charbon (Bessarabie), 5 Août 1837 / Popasul unei caravane moldave care transporta cărbune (Basarabia), 5 august 1837
Poste aux chevaux (Bessarabie), 5 Août 1937 / Stație pentru cai (Releu de poștă) (Basarabia), 5 august 1837
Arrivée a Kicheneff (Bessarabie), 4 Août 1837 / Sosirea la Chișinău (Basarabia), 4 august 1837
Télègue de poste (Bessarabie), 1837 / Căruță de poștă (Basarabia), 1837
Atlasul cu planșe aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României este o ediție din anul 1848, publicată la Gihaut Freres din Paris. Albumul are un cuvânt introductiv, scris de Demidov, tablă de materii, textele cu explicațiile imaginilor și cele 100 de litografii ale lui Raffet. În afara celor referitoare la spațiul românesc, albumul cuprinde litografii ce surprind oameni și locuri din: Ungaria, Crimeea (partea 1 și partea a 2-a), Câmpia Voznesensk (Ucraina), Turcia. Cele mai multe litografii sunt cele dedicate tipurilor sociale din Crimeea. Ultimele 16 planșe conțin portretele a 12 dintre membrii expediției: Demidov, Frederic Le Play, Auguste de Sainson, Alexandre Nordmann, Amédée Huot, Raffet, Jean Henri Leveille, Adolphe Du Ponceau, Louis Rousseau, Paul Kolounoff, Henri Malinvaud, Leon Lalanne. Din exemplarul de la MNIR lipsesc câteva planșe de text și câteva litografii. O bună parte dintre acestea au fost însă achiziționate separat, putându-se completa astfel atlasul. Trebuie menționat și faptul că există și ediții cromolitografiate, care sunt, evident, mult mai rare și mai valoroase din punct de vedere artistic.
Expediția Demidov
În anul 1837, principele Anatoli Demidov a organizat o expediție științifică, la care au luat parte 22 de specialiști în diferite domenii. Conducătorul „științific” al acestei aventuri a fost Frédéric le Play, inginer, sociolog și economist francez. Rezultatele expediției, care a costat 500.000 de franci, au fost publicate în patru volume, la care s-au adăugat două albume de litografii, publicate începând cu anul 1838 și cunoscând mai multe reeditări de-a lungul timpului. Un spațiu destul de generos, îndeosebi în primul volum, este acordat teritoriului locuit de români, Demidov descriind istoria principatelor (începând din Antichitate), administrația, instituțiile, educația, sistemul juridic, sistemul monetar, economia (resursele subsolului, agricultura, creșterea animalelor), infrastructura, obiceiurile, moravurile, limba, clima, demografia, structura socială. Expediția lui Demidov a pornit pe 14 iunie 1837 din Paris. De la Budapesta au călătorit pe Dunăre, la bordul vaporului „Francisc I”.
Pe 7 iulie erau la Drencova, iar pe 8 iulie la Orșova. Lângă Orșova „traseul pe fluviu încetează a mai fi practicabil pentru vasele de mari dimensiuni, din cauza colților de stâncă și a curenților sinuoși și rapizi, întocmai ca niște cataracte care obturează și brăzdează făgașul Dunării”. Au continuat drumul în niște bărci cu fundul plat și opt vâsle; admiră Tabula Traiana, „amintire impunătoare, pe care ești atât de mirat de a o găsi în acest deșert și pe acest mal, care era încă atât de barbar înainte ca Traian să-și aducă aici legiunile”. La Orșova sunt cazați în „unicul și sărăcăciosul han al acestui mic orășel”. De aici ar fi dorit să continue pe uscat pâna la Schela Cladovei, unde îi aștepta vaporul cu aburi, trecând prin Mehadia, celebră pentru băile sale de ape minerale, cunoscute încă de pe vremea romanilor, însă inundarea drumului le-a zădărnicit planurile.
În Orșova, oraș cu „trei străzi perpendiculare pe Dunăre și alte două străzi paralele (...) unde locuitorii sunt puțin numeroși”, vizitează un lazaret, unde găsesc un funcționar care se recomandă a fi nimeni altul decât medicul personal al prințului Miloș Obrenovici al Serbiei! Au plecat din Orșova cu o barcă nouă, mai mare, și au trecând pe lângă Ada-Kaleh, „o insulă plată, așezată în chip plăcut, acoperită cu iarbă și vegetație diversă, dintre care se iveau grupuri de cocioabe, aflate într-o stare dintre cele mai triste”. De la Schela au continuat drumul cu vaporul „Argo”, navă a companiei austriece de navigație pe Dunăre, având un căpitan italian și echiaj format din români și unguri. Teritoriul românesc i se pare, la prima vedere, neatractiv: „o câmpie dezolantă și pustie, câteva bordeie de pământ bătut acoperite cu mărăcini, acesta este peisajul ce se înfățișează călătorului, care așteaptă la Schela plecarea navei cu aburi”.
Înainte de plecare vizitează localitatea Cerneți (9 iulie), unde sunt frapați de aspectul foarte oriental al așezării, întinsă „de-a lungul unei străzi întortocheate, mărginite de prăvălii și de streșini care îngustează și mai mult trecerea”. Prăvăliile sunt murdare și au mărfuri respingătoare; fiind zi de sărbătoare, toată lumea stătea „fără ocupație” – bărbații fumând așezați pe vine în fața ușilor, iar femeile , cu „fizionomia galeșă”, purtând conversații „încete și leneșe”. La Cerneți au asistat la un dans românesc „plin de caracter și originalitate”. Remarcă pe tânărul sergent român „cu capul înalt și mândru”, care conducea jocul și pe unul dintre „boemienii” care cântau la vioară, personaj de o frumusețe „admirabilă” și care îndura, într-o „supunere stupidă”, loviturile de băț pe care i le dădea sergentul.
După o călătorie fără prea multe peripeții au ajuns „sub zidurile dărâmate ale Giurgiului” (11 iulie), unde au făcut demersuri pentru strângerea cailor de poștă, care să-i ducă la București. Au strâns 24 de cai „dintr-o specie mică, subțiri, fără rasă”, dar care aveau „o vivacitate și o energie deosebită și merg ca săgeata”. Caii au fost înhămați la două căruțe și au pornit spre Capitala Valahiei cu o parte a călătorilor, ceilalți urmând să fie transportați în cea de-a doua „tură”. În câmpia ce se întinde între cele două orașe, cu sate puține și călători la fel de puțini, au rămas de mai multe ori împotmoliți în noroaie. Satele le-a găsit totuși animate de viorile țiganilor, de dansurile țăranilor robuști cu fețe brunete sau de „vocea nazală a bătrânelor care psalmodiau cântece tradiționale pe care urechi dace sau romane le vor fi auzit în vremurile lui Decebal și Traian”.
La București au ajuns în seara zilei de 12 iulie și au găsit cu greutate o găzduire la „clubul boierilor locali, aflat în clădirea teatrului”. Imediat au primit vizita unui ofițer, trimis de domnitorul Alexandru Ghica, în timp ce o gardă permanentă a fost pusă să păzească cele două căruțe. Prima vizită în Capitală a fost făcută la baia turcească; a doua zi urma să fie primiți, pentru o oră, de domnitor. Înainte de vizită au mers prin oraș, ca să treacă în revistă „lumea bună a acestei capitale, care se plimba după modelul său obișnuit, în echipajele ei în fiecare zi”. Această plimbare nu-i face o impresie prea bună, pentru că se petrece pe „o stradă mare, plină de praf și insecte” și unde găsești în fiecare seară „toată elita acestei națiuni care își schimbă azi moravurile precum costumele”. În trăsuri observă doamne și domni îmbrăcați după moda occidentală, alături de boieri cu barba albă și cu calpac.
În timpul vizitei la Alexandru Ghica sunt impresionați de calitățile domnitorului Țării Românești, un „gentilom” cu „spirit înalt” și cu „respect și dragoste pentru binele public”. Pe 13 iulie 1837 au sosit la București și ceilalți călători, care rămăseseră la Giurgiu. Aceștia au avut timp să viziteze orașul care „este un amestec de ruine și construcții noi”. În centrul urbei se află „o piață circulară, în centrul căreia se găsește un turn înalt; acest loc este întregul Giurgiu: aici este locul unde sunt grupate magazinele și cafenelele, cu grupulețele de fumători așezați în cerc în fața ușii. Se mai văd, de asemenea, două sau trei hanuri cu o înfățișare mincinoasă și jalnică, unde călătorul nu găsește altă hrană decât un șerbet și alt pat decât o masă de biliard”.
Lângă oraș se desfășoară un târg: „o câmpie aproape nesfârșită, de unde se ridica un nor gros de praf, era aproape toată acoperită cu corturi, barăci, căruțe și animale. Și în această confuzie fără seamăn, fără ordine, fără poliție și totodată fără zgomot, negustorii își întindeau mărfurile. Se vindeau acolo stofe, haine, blănuri și alimente, totul din belșug”. Și încă o dată remarcă jocul românesc („puteai să vezi cincizeci sau șaizeci de dansatori, în costume variate și pitorești, înlănțuiți în același cerc”). Demidov și tovarășii săi de drum au timp să viziteze Bucureștiul și să facă observații asupra oamenilor și locurilor.
Capitala li se înfățișează „ca un oraș mare, ale cărui străzi ticsite de lume adăpostesc numeroase magazine, în care activitatea înlocuiește luxul. Un întreg cartier este plin cu magazine de blănuri și cu atelierele croitorilor. Străzile, de lățime inegală, sunt prost aliniate și mai ales rău pavate; unele nici măcar nu au nici un pavaj. Majoritatea caselor nu sunt decât niște căsuțe din lemn mâncat de carii, printre care se ridică și clădiri cu o arhitectură mai pretențioasă”. Călătorii sunt impresionați de „marea varietate a costumelor și figurilor”. Vizitează Muzeul (de Antichități), unde lasă un eșantion de platină siberiană, Biblioteca, „ce se compune din aproape șapte mii de volume”, și liceul cu „elevi tineri, purtând o uniformă frumoasă”. Trec apoi pe la spitalul militar și pe la cel din Pantelimon, care le lasă o bună impresie. Pe 15 iulie au asitat la lucrările Adunării Obștești; în după-amiaza aceleiași zile au fost invitați la reședința domnitorului, iar seara au mers la teatru, unde au asistat la o comedie germană „foarte veselă”.
A doua zi au asistat la manevrele garnizoanei Bucureștiului, fiind invitați de prințul Constantin Ghica; apoi au luat parte la un dineu dat de domnitor unde, după masă, asistă la dansurile românești („am fost atât de încântați de precizia severă și de ansamblul de dansatori, încât domnul dori să prelungească, pentru plăcerea noastră, aceste divertismente; el dispuse, de asemenea, să fie transcrise pentru noi ariile, pline de o grație originală și naivă (...) care animă acest dans românesc, Hora Românească”. Seara au participat la un bal dat de marele boier Filipescu, unde găsește o societate „efectiv agreabilă (...) unde voia bună se arată unită în mod constant cu veselia cea mai dulce”. „Era acolo o veritabilă emblemă a situației acestei țări, care a adoptat de îndată plăcerile și manierele libere ale Occidentului. În zadar roba severă a boierilor încerca să se opună la această invazie de mode și frivolități moderne”.
Conform lui Demidov, Bucureștiul avea peste 60.000 de locuitori, peste 10.000 de case, 26 de mănăstiri, 95 de biserici, trei tipografii, două spitale, două jurnale; orașul era împărțit în cinci arondismente – galben, roșu, albastru, verde, negru. Hrana obișnuită a poporului este mămăliga („terci din făină de porumb sau mei, un fel de polenta”), iar băutura „principală” este țuica de prune.
Au plecat din București pe 17 iulie, iar pentru restul călătoriei prin Valahia au beneficiat de sprijinul domnitorului Alexandru Ghica, care a trimis înainte ștafete pentru „a ne asigura un serviciu ireproșabil”. Trec cu bacul râul Ialomița, apoi sunt surpinși de o furtună în câmpia care devine „o mlaștină profundă”. Au reușit cu greu să treacă Buzăul, învolburat de viitură, însă Râmnicul nu l-au mai putut traversa și au petrecut o noapte în trăsuri și în bordeiul unui țăran „care n-a avut altceva să ne ofere decât niște paie, pe care până și un cal dintr-o rasă mai modestă le-ar fi refuzar ca culcuș”. Pe 18 iulie au ajuns la Râmnic, unde fac un popas la casa „construită după moda italiană” a boierului Niculescu, apoi continuă călătoria spre Focșani, unde sunt întâmpinați de Gheorghe Razu, „președintele districtului”.
În Moldova, convoiul este însoțit de o grupă de jandarmi, în timpul călătoriei de o „monotonie apăsătoare”. Rămân peste noapte la Bârlad și pe 19 iulie continuă călătoria într-o țară „incomparabil mai frumoasă decât acea parte din Țara Românească pe care am văzut-o în trecere”. Ajunși la Iași, trag la hotelul „St. Petersburg unde ne așteptau toate semnele unei politeți dintre cele mai prevenitoare”. Lucrurile nu au stat chiar așa, pentru că hotelul, deși somptuos pe dinafară, nu oferea confortul dorit de niște călători obosiți. Pe 19 iulie, Demidov a fost primit de domnitorul Mihail Sturdza, la care a observat „o remarcabilă elocvență (...) dovada unei instrucțiuni deosebite”.
Iașiul este un oraș care „oferă o priveliște satisfăcătoare: construcțiile moderne se recomandă printr-un gust și o curățenie exterioară care lipsesc complet vechilor edificii. Unele străzi sunt spațioase și lungi, iar în câteva cartiere vechiul planșeu de lemn, incomod și costisitor, care acoperea odinioară căile publice, a fost înlocuit cu un pavaj (...) Strada principală a orașului este populată de un întreg neam de negustori, zarafi, curteni, intermediari de afaceri de orice gen, toți israeliți...”. Orașul are câteva biserici „remarcabile”, între care se evidențiază Trei Ierarhi. Boierimea moldoveană acordă atenția cuvenită instrucțiunii, iar „colegiul frecventat de tinerii din familile bune ia, pe zi ce trece, o nouă amploare”.
Pe 24 iulie expediția a ajuns în vama Sculeni, unde călătorii au rămas câteva zile, în carantină. Pe 4 august sunt la Chișinău, de unde își vor continua călătoria spre Crimeea. Este de apreciat la Demidov atitudinea echilibrată și corectă față de români (printre altele, el recunoaște originea daco-romană a acestora). După cum spunea Nicolae Iorga, Demidov ne-a lăsat „unul din cele mai bogate izvoare cu privire la epoca regulamentară în Principate”.
Auguste Raffet (1804 - 1860)
Denise Auguste Marie Raffet s-a născut pe 1 martie 1804 la Paris. Tatăl său, Claude-Marie, a luptat în armata lui Napoleon I și, după ce a părăsit armata, s-a ocupat cu comerțul înainte de a deveni funcționar poștal. În anul 1813 a fost asasinat în pădurea Bois de Boulogne. Perioada care a urmat a fost grea pentru micul Auguste, nevoit să abandoneze studiile din cauza lipsurilor financiare. A lucrat ca cioplitor în lemn pentru a se întreține; cu banii câștigați a plătit cursuri de desen, remarcându-se prin marele său talent și specializându-se în decorarea porțelanului.
În anul 1824 a fost admis la Școala de Arte Frumoase din Elveția, iar anul următor îi apare primul album de desene cuprinzând, în principal, figuri de militari. A lucrat apoi în atelierul maestrului Charlet, de la Moussy-le-Vieux, unde învață arta litografiei; se mută apoi în atelierul maestrului Gros, unde realizează o serie de litografii cu subiecte din Antichitate. Începe să fie din ce în ce mai solicitat, desenele sale ilustrând cărțile lui Walter Scott, Thiers sau Chateaubriand.
În anul 1837 l-a însoțit pe prințul Anatoli Demidov în călătoria de cercetare științifică organizată de acesta în Ungaria, Țărie Române și Crimeea. De prințul rus avea să-l lege o frumoasă prietenie, care va dura până la sfârșitul vieții artistului. Raffet avea să participe și la expediția organizată de Demidov în Spania, în 1847. În afara litografiilor publicate în albumul Demidov, Raffet a mai lăsat o mulțime de desene, precum și niște jurnale, publicate postum, în care se regăsesc informații referitoare la spațiul românesc. A murit la Genova, pe 16 februarie 1860; a fost înmormântat la Paris, în cimitirul Montparnasse.
Anatoli Demidov (1813 – 1870)
Făcea parte dintr-o familie rusească bogată, care a făcut avere de pe urma exploatărilor miniere din Urali și Siberia. Tatăl său, Nicolai Nikitici Demidov, a fost ambasador la Paris și, după moartea acestuia, în 1828, Anatoli s-a stabilit în străinătate, venind foarte rar în patria natală. A deținut și titlul nobiliar de conte de San Donato, în urma cumpărării principatului cu același nume de la ducele Toscanei. A cheltuit foarte mulți bani cu acțiuni de binefacere și pentru sprijinirea culturii ruse. Cu toate acestea, nu s-a bucurat de aprecierea țarului Nicolae I, căruia i-a dedicat volumele publicate în urma expediției din 1837. În anul 1842 a fost ales membru al Academiei Regele de Științe a Suediei. A fost căsătorit cu prințesa Mathilda, fiica lui Jerome Bonaparte, frate mai mic al lui Napoleon și rege al Westfaliei între 1807-1813.
