Carte Rara

CAZANIA LUI VARLAAM. CAPODOPERĂ A CULTURII ROMÂNEŞTI MEDIEVALE

MNIR
75481
Evul Mediu
1643
Scoarțe din lemn, piele, hârtie cu filigran, cerneluri de culoare neagră și roșie (cinabru)
Tipărire, legare, gravare, presare
MNIR
 
 
 
  •  
     
     

    CAZANIA LUI VARLAAM

    Text: dr. Ginel Lazăr / foto: MNIR/proiect MANUSCRIPTUM

    Cazania lui Varlaam sau „Carte românească de învăţătură la dumenecele preste an și la praznicele împărătești și la svănți mari“, tipărită la Iaşi în anul 1643 este cea mai însemnată lucrare a mitropolitului Varlaam al Moldovei, unul dintre marii cărturari ai românilor şi un ctitor al limbii literare. Considerată de Nicolae Iorga, drept „opera cea mai populară a epocii noastre vechi“, cartea este tipărită în limba română cu alfabet chirilic, conținând 506 file, ilustrate cu multe gravuri de factură religioasă ortodoxă (scene biblice, chipuri de sfinţi), precum și frontispicii bogat decorate, viniete, inițiale ornamentale, podoabe de final etc. Cartea are două părţi principale.

    Prima parte cuprinde 54 de cazanii la duminici, iar a doua parte are în componenţă 21 de cazanii la sărbătorile împărăteşti şi ale sfinţilor. În Predoslovia adresată de domnitorul Vasile Lupu către pravoslavnicii creștini, se precizează că se oferă „acest dar limbii românești, carte pre limba românească, întăiu de laudă lui Dumnezeu, după aceia, de învățătură și de folos sufletelor pravoslavnici“. În forma sa originală, Cazania lui Varlaam reprezintă un monument al limbii românești literare, fiind tipărită într-un stil elevat și pitoresc, cu fraze bogate și expresii plastice, îmbogățind dulcele grai românesc în toate provinciile istorice ale românilor, atât la orașe, cât și la sate. Opera prezentă este, de asemenea, prima carte tipărită în limba română din Moldova secolului al XVII-lea, iar rolul său este esenţial, respectiv transmiterea mesajului mântuirii, nu într-o limbă străină, recte slavona, ci în graiul strămoşesc. Cartea de cult a avut o largă circulaţie şi un impact fenomenal, fiind folositoare atât în şcoli, cât şi în spaţiul familial, devenind în timp cea mai citită carte din cultura noastră veche. A cunoscut o foarte mare răspândire în provinciile româneşti intracarpatice (Transilvania, Banat, Bihor, Maramureş), unde s-au găsit aproximativ 400 de exemplare, extrem de apreciate de românii ortodocşi, datorită unei îngrijite forme de exprimare a limbii române, apropiată de cea populară. Muzeul Naţional de Istorie a României conservă în colecţiile sale mai multe exemplare ale Cazaniei lui Varlaam, însă fiecare carte are particularitatea sa, dar şi povestea sa. Volumul care a fost exponatul lunii aprilie la MNIR are o valoare memorială specială, legată de personalitatea sfântului ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului. Activitatea cărturărească şi duhovnicească a cuviosului Pahomie este recunoscută în Moldova, Transilvania şi în zona de influenţă spirituală a Marii Lavre Pecerska de lângă Kiev, unde a şi murit în anul 1724. Ctitor al schitului Pocrov, din judeţul Neamţ, Pahomie a rămas în amintirea noastră şi datorită unei importante însemnări marginale, care se găseşte în subsolul primelor file ale Cazaniei lui Varlaam. Aflăm asfel că aceasta a fost cumpărată de la mănăstirea Pecerska de ieromonahul Lazăr de la Schitul Pocrov, aflat la Marea Lavră Kieveană pentru a aduce în ţară osemintele sfântului Pahomie. Însemnarea, de redacţie română, cu alfabet chirilic ne explică următoarele: „Această sfântă carte, cu bune învățături și de mare folos sufletesc, o am cumpărat eu smeritul ieromonah Lazăr, de la Kiev, din cămara Pecerskii din care se vând cărțile la Podolia, când am fost după rămășițele răposatului Pahomie, carele a fost episcop la Roman. Văleat 7234 (1725), luna septemvrie, 16 zile“.

    Cu bunăvoința starețului schitului Pocrov, ieromonahul Ambrozie Ghinescu, am putut recepta mai bine amănunte importante din viața sfântului Pahomie, cât și informații utile legate de circulația Cazaniei lui Varlaam, exemplarul căruia îi este dedicat acest studiu. Sfinția Sa ne-a pus la dispoziție o monografie dedicată sfântului Pahomie, apărută în format on-line, la care a lucrat în ultima perioadă.

    SFÂNTUL PAHOMIE DE LA GLEDIN.
    Odiseea reîntoarcerii la schitul Pocrov

    Născut în străvechea localitate Gledin din ținutul Bistriței, Pahomie devine de tânăr un viețuitor autentic al monahismului, formându-se duhovnicește în Marea Lavră de la Neamț, considerată de mulți drept cel mai vechi și important centru monastic din Moldova. Fiind un dascăl al liniștii, Pahomie ctitorește schitul Pocrov, afirmându-și dragostea după isihie și nevoință sihăstrească.
    Pahomie intră în rândurile ierarhilor care au păstorit eparhia Romanului, viața sa de sfânt fiind consemnată în Pomelnicul mare al schitului Pocrov și în Cronica Romanului şi a Episcopiei de Roman, redactată în anul 1874, de către Episcopul Melchisedec Ştefănescu. Viața și activitatea sfântului au făcut obiectul unor monografii dedicate lui Pahomie sau schitului Pocrov.
    Legătura episcopului de Roman cu Marea Lavră Pecerska, unde a și murit, este cauzată de exilul  ucrainean, impus de anumite condiții istorice. Însoțit de câțiva ucenici, Pahomie părasește țara, datorită suspiciunii de trădare și acuzelor domnitorului Mihail Racoviță. În tot acest timp, scurs până la moartea sa, a ținut legătura cu schitul Pocrov. În urma corespondenței sale cu cei aflați în țară s-au mai păstrat, din nefericire, doar testamentul și câteva cărți.
    De la Episcopul Melchisedec Ștefănescu (1823-1892), care a vizitat Lavra Pecerska în anul 1885, aflăm că sfântul Pahomie a petrecut la Kiev ultimii opt ani ai vieții, respectiv perioada 1717-1724, aflându-și sfârșitul la 26 aprilie 1724. A fost îngropat înaintea marilor uși ale bisericii mănăstirii Pecerska. Acestă importantă mărturie este consemnată în detaliu pe capacul cutiei în care s-au aflat moaștele Sfântului Arhidiacon Ștefan, duse la Kiev de episcopul Pahomie al Romanului (este vorba de degetul sfântului, care inițial se păstra la mănăstirea Neamț).
    La moartea sa, sfântul Pahomie a lăsat un testament, păstrat în prezent la Academia Română, prin care își exprima dorința arzătoare de a se întoarce la Pocrov. Ținându-se cont de ultima sa dorință, călugărul ieromonah Lazăr Ursu, ucenic al lui Pahomie, a plecat degrabă în misiunea de repatriere a moaștelor sfântului. După o adevărată odisee, derulată cel puțin în anul 1725, sfântul Pahomie se odihnește astăzi în ctitoria sa la de schitul Pocrov. Călătoria ieromonahului Lazăr Ursu este confirmată de însemnarea amintită, din Cazania lui Varlaam. Acest exemplar, cumpărat de la Kiev, a ajuns ulterior în proprietatea Parohiei Ortodoxe Apalina din județul Mureș.
    Înainte de a reconstitui traseul monahului Lazăr, de la Kiev către spațiul românesc, trebuie amintite, pe scurt, anumite informații despre ieromonahul Lazăr Ursu. Se crede că era nepot al cuviosului, călugăr iubitor de carte și cărturar (întâlnit în multe însemnări de circulație, probând printr-un scris îngrijit formația sa intelectuală), ucenic al episcopului Pahomie, așa cum se autointitulează într-o însemnare din 1735, demonstrează chemarea sa pentru duhovnicie. Școlit și tuns în monahism la mănăstirea Neamț, ctitor al schiturilor Brătești și Ioneasa, devine ulterior starețul Mănăstirii Neamțului, pe care o păstorește timp de trei ani. Datorită virtuților sale spirutuale și calităților culturale, Lazăr Ursu este propus pentru funcția de episcop al Hușilor, însă refuză cu smerenie înălțarea în rândul ierarhilor.
    Revenind la călătoria din anul 1725, trebuie precizată, așa cum deducem din cuprinsul însemnării, dar, mai ales, din contextul istoric al evenimentelor, necesitatea stabilirii unui itinerar de întoarcere care să nu trezească nicio bănuială din partea autorităților moldave și ale domnitorului Mihail Racoviță. Pesemne că această călătorie nu a durat mai târziu de octombrie 1726, finalul domniei lui Racoviță în Țara Moldovei. Astfel, ieromonahul Lazăr Ursu, după ce a rezolvat chestiunea preluării osemintelor sfântului Pahomie din mormântul de la Pecerska, a cumpărat Cazania lui Varlaam, consemnând acolo, finalizarea misiunii sale de pe pământ slav. Însă, traseul de întoarcere este descifrat de o altă însemnare aflată în Cazanie, în continuarea celei amintite deja. Aflăm așadar că monahul Lazăr Ursu se afla în Ardeal cu moaștele sfântului Pahomie, în drumul său spre Pocrov, iar la un moment dat îi vinde preotului Irimie din Apăfaia (Apalina, cartier din Reghin) Cazania cumpărată de la Kiev. Se poate deduce că ieromonahul Lazăr își epuizase fondurile de călătorie și a recurs la acest gest pragmatic. În aceste condiții putem presupune că traseul stabilit de monahul nemțean viza întoarcerea prin Transilvania, iar de aici, peste munți, pe poteci neumblate, să ajungă în ținutul Neamțului, la schitul Pocrov.
    Un exemplar din Cazania lui Varlaam se vindea în epocă, în Ardeal, cu 20 sau chiar cu 30 de florini. De asemenea, conform însemnărilor marginale din asemenea cărți, aflăm că o Cazanie putea fi cumpărată la prețul unei perechi de boi, sau a zece oi și opt miei. Dacă ne raportăm la faptul că o pereche de boi buni costa în medie 20-25 de florini, apreciem drept o mică comoară deținerea unei cazanii într-o casă de români gospodari.
    Iată cum Cazania lui Varlaam, cumpărată din librăria Lavrei Pecerska, conținând însemnări de o mare importanță istorică și memorială, legate de amintirea sfântului Pahomie, episcopul Romanului, a ajuns în proprietateaa Parohiei Ortodoxe Apalina din județul Mureș, vândută de ieromonahul Lazăr Ursu, părintelui paroh Irimie, deoarece avea nevoie strigentă de bani pentru continuarea călătoriei funerare spre Moldova. Contextul special, învăluit în tăcere, al reîntoarcerii osemnitelor sfântului Pahomie de la Gledin la Pocrov și depunerea lor în biserica schitului a fost unul misterios, dovadă că mult timp după aceea nu s-a știut nimic despre acest ritual. Mai mult, la momentul vizitei la Kiev a episcopului Melchisedec Ștefănescu, s-a constatat, de către acesta, că mormântul lui Pahomie nu se mai afla în locul unde fusese îngropat inițial, conform inscripției de pe capacul cutiei amintite. Acest fapt confirmă reușita misiunii monahului Lazăr Ursu, începută în anul 1725.
    Ca urmare a efectuării unor reparații la pardoseala bisericii schitului Pocrov, la 9 septembrie 2013, au fost descoperite în pronaos, la o adâncime relativ mică, osemintele „unui cuvios monah“. După investigații antropologice, s-a stabilit că trupul defunctului nu era așezat în poziția anatomică, ci într-un anume fel, certificând faptul că a fost reînhumat. Pentru o mai mare siguranță, a fost realizată reconstrucția facială postmortem, stabilindu-se o asemănare mare între chipul rezultat și cel al tabloului votiv aflat în pronaosul bisericii schitului Pocrov.
    La data de 14 aprilie 2007, Biserica Ortodoxă Română îl canonizează pe ctitorul Pocrovului și episcopul Romanului, supranumit „liniștitorul de sub Muntele Chiriacu“, sub numele: Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin. Ceremonia s-a desfășurat la Gledin.



    Bibliografie
    C. Bobulescu, Pocrovul, Craiova, 1943; I. Caproșu, E. Chiaburu, Însemnări de pe manuscrise și cărți vechi din Țara Moldovei, vol. I, Iași, 2009; F. Dudaș, Circulația Cazaniei lui Varlaam în Transilvania, Timișoara, 2005; A. Ghinescu, Sfântul Pahomie – „liniștitorul din Sihăstria Pocrovului”. Mărturii și evocări, Schitul Pocrov, 2017 (ediție on-line); M. Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, I, București, 1971.