Numismatica

Hrisobule medievale din Țara Românescă și Moldova

MNIR
P 20056a; P 20057; P 20060; P 20059
Ev Mediu
A doua jumătate a secolului XVI
Argint aurit
Batere, ciocănire „au repoussé”, incizare, aurire.
Între 76 - 99 mm
Între 101 - 180 gr.
MNIR
 
 
 
  •  
     
     

    Hrisobule medievale din Țara Românescă și Moldova

    Text: dr. Cristiana Tătaru; foto: Marius Amarie

    Accentuarea importanței unor acte emise de cancelariile suveranilor europeni a fost adesea marcată de-a lungul Evului Mediu de atașarea de corpul documentelor a unor bule de aur (greacă: chrysoboule; latină: bulla aurea), care ocazional înlocuiau impresiunile sigilare în ceară. Rolul sigiliilor era în primul rând acela de a autentifica documentele și, prin urmare, de a conferi credibilitate actelor emise atât de suverani, cât și de persoane particulare, deoarece sigiliile încep să fie utilizate de toate clasele sociale. Sigiliile sunt definite ca surse istorice extrem de bogate, pe de-o parte datorită reprezentărilor iconografice și, pe de altă parte, datorită textelor întotdeauna prezente. În cea mai mare parte sigiliile care erau atașate actelor oficiale sunt amprente în ceară, rezultate în urma impresiunii unui obiect dur, denumit matrice, pe care sunt gravate imaginile și caracterele textului care fac trimitere la numele și statutul posesorului piesei. În acest context, utilizarea bulelor de aur în locul clasicelor impresiuni în ceară este absolut deosebită, marcând astfel valoarea excepțională a documentelor însoțite de astfel de obiecte prețioase.

    Tradiția sigilografică bizantină este cea în cadrul căreia este semnalată cea mai timpurie utilizare a bulelor de aur, cunoscute și cu numele de hrisobule, prin care împărații bizantini evidențiau importanța documentelor prin care comunicau cu alți suverani. Acest fapt este ilustrat și de pasajul din lucrarea Cartea ceremoniilor redactată la ordinul împăratului Constantin VII Porfirogenetul, în care erau indicate standardele metrologice ale bulelor atașate documentelor, în funcție de importanța acordată destinatarilor, astfel încât bulele atașate corespondenței suveranilor occidentali erau mai mici decât cele ale califilor din Orientul Apropiat. Ca urmare a dimensiunilor foarte reduse și a iconografiei și legendelor, bulele de aur bizantine au fost adesea confundate cu emisiunile monetare din aur bizantine, însă odată cu trecerea timpului dimensiunile acestor obiecte au devenit mai mari, fiind atașate însă și edictelor și privilegiilor emise de către suveranii occidentali, care și-au însușit rapid acest obicei. Începând cu secolul al XI-lea, odată cu semnarea privilegiului emis de Alexios I Comnenul, prin care acesta acorda Veneției numeroase privilegii economice și comerciale, astfel de tratate și edicte, de care sunt atașate deosebitele sigilii realizate din metal prețios, vor fi denumite bule de aur. Orice discuție despre bulele de aur ale suveranilor din Evul Mediu și Epoca Modernă timpurie nu poate fi deschisă fără a menționa câteva dintre cele mai remarcabile hrisobule care au supraviețuit trecerii timpului. Dintre acestea cele mai importante sunt: bula de aur atașată decretului emis de Frederic II prin care în anul 1212 îi confirma lui Ottokar I titlul de rege al Boemiei, bula de aur atașată decretului emis tot de Frederic al II-lea, prin care stabilea o serie de privilegii pentru orașul Berna, bula de aur atașată documentului emis de împăratul Carol al IV-lea în 1356, prin care reglementa importante aspecte constituționale ale Sfântului Imperiu Romano-German etc.

    În prezent sunt cunoscute un număr de nouă hrisobule emise de domni români, patru dintre acestea fiind păstrate în colecția de sigilii a Muzeului Național de Istorie a României. Practica atașării unor astfel de piese sigilografice la documentele de epocă este, alături de abordările iconografice, ilustrativă pentru cultura post-bizantină conservată în spațiul Țării Românești și al Moldovei, după dispariția Imperiului Bizantin. Este important de subliniat faptul că toate cele nouă hrisobule păstrate au fost atașate unor documente de danie făcute către așezări monahale aflate în regiuni din interiorul granițelor Imperiului Otoman. Cele mai multe danii se îndreaptă către biserica mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai, precum și către mănăstiri de la Sfântul Munte Athos și din Peninsula Balcanică. 

    Această practică este semnalată începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea și, în baza celor nouă bule de aur păstrate până în prezent, dintre care șase sunt emise de domni ai Țării Românești, iar trei de domni ai Moldovei, se poate constata că practica atașării bulelor de aur la daniile către edificii religioase se întinde pe parcursul unui secol – de la Alexandru al II-lea (1568-1577) până la Grigore Ghika (1660-1664/1672-1673). Având în vedere că bulele sunt atașate unui tip specific de document, danie către așezăminte ortodoxe, iconografia abordată este destul de uniformă. Prin urmare, pe fața principală sunt reprezentate teme care fac trimitere la autoritatea personajului care emite bula (portret, elemente heraldice), în timp ce pe cea de-a doua față este reprezentată o scenă religioasă care are legătură directă cu hramul bisericilor mănăstirești către care se fac daniile.

    O atenție deosebită trebuie acordată metalului din care acestea sunt realizate, deoarece deși în literatură aceste piese sigilografice își păstrează numele de bule de aur, în cazul hrisobulelor muntenești și moldovenești acestea sunt realizate din argint aurit.

     

    Hrisobulul domnului Țării Românești Alexandru al II-lea (1568-1577)

    Pe fața principală a bulei sunt reprezentate două personaje încoronate, purtând veșminte domnești, orientate spre un arbore dispus între ele, spre care acestea ridică mâinile în semn de adorare. Prin analogie cu reprezentările anterioare, s-a putut constata că personajul din partea dreaptă (sinistra în sens heraldic) este feminin. Această reprezentare iconografică este cunoscută în literatura de specialitate cu numele de nova plantatio și este considerată a fi o reprezentare cu valoarea heraldică secundară a Țării Românești, folosită în paralel cu stema tradițională care este întruchipată de acvila cruciată (aquila valachica). În lipsa unor surse scrise care să deslușească simbolistica acestei reprezentări, temei nova platantio i-au fost atribuite mai multe interpretări. Unii dintre istorici identifică personajele reprezentate cu împăratul Constantin cel Mare și cu mama sa Elena. În schimb, o altă ipoteză are în vedere faptul că această imagine este un simbol al descălecatului primului domn al Țării Românești. De asemenea, conform unei a treia ipoteze, această imagine ar fi o reflecție a continuității imperiale bizantine asumată de către domnii Țării Românești. 

    Cea mai timpurie reprezentare care poate fi asociată cu această imagine se regăsește pe una dintre impresiunile sigilare din ceară atârnate de un hrisov dat de către Mircea cel Bătrân regelui Poloniei Vladislav în anul 1403, acest tip de subiect iconografic fiind abordat și de către următorii domni ai Țării Românești din secolul al XV-lea. Ceea ce i-a determinat pe unii istorici să considere că avem de-a face cu o temă diferită a fost faptul că pe impresiunile sigilare atașate documentelor din secolul al XV-lea, sunt reprezentate doar două capete / busturi încoronate afrontate, separate de tulpina unei plante sau de un puiet. Acest argument a reprezentat baza tezei conform căreia se poate vorbi cu adevărat despre nova plantatio doar începând cu a doua jumătate a secolului al XV-lea, în timpul domniei lui Radu cel Frumos, când elementul vegetal central este în mod evident un copac. Redarea clară a acestui element iconografic, asociată cu dispariția Imperiului Bizantin, a permis fundamentarea ideii că tema nova plantatio trebuie lecturată într-o cheie identitară prin care domnii Țării Românești preiau unul dintre prerogativele împăraților bizantini și anume aceea de apărători ai ortodoxismului. Această misiune este manifestată prin numeroasele danii și ajutoare oferite de domnii munteni către așezările monahale aflate înăuntrul granițelor Imperiului Otoman.

    Revenind la reprezentarea de pe fața principală a hrisobulului lui Alexandru al II-lea, trebuie evidențiat faptul că a fost acordată o atenție deosebită realizării elementelor iconografice, precum și caracterelor legendei, care trădează mâna unui artist puternic influențat de tehnica de realizare și de canoanele iconografice specifice spațiului ortodox balcanic. Personajele nu sunt foarte realist redate, veșmintele personajelor fiind decorate prin poansonare cu un poanson cu capul circular, punctele fiind dispuse triunghiular pe costumul personajului masculin și în formă de rozetă pe costumul personajului feminin. De remarcat faptul că fundalul piesei, pe ambele fețe, se diferențiază prin decorul punctat. Copacul, care are aspectul unui chiparos, prezintă o tulpină cu cinci ramuri care par a fi tăiate, din ramurile din zona inferioară a tulpinii ieșind două vrejuri, care umplu spațiul liber dintre copac și corpurile personajelor. Această teamă de spațiu gol (horror vacui) este sugerată și de elementele vegetale, arabescuri din frunze și flori dispuse în spatele personajelor, precum și în spațiul textelor, în zona unde acestea se termină, fiind prea scurte pentru a acoperi întregul spațiu dedicat. Coroana copacului este redată printr-o formă conică, pe suprafața căreia prin incizare sunt redate frunzele. Trebuie subliniată existența soarelui, care are forma unei stele cu șase raze, și a semilunii sub forma de crai nou, elemente heraldice regăsite în stema Țării Românești.

    În ceea ce privește legenda în limba slavonă, este delimitată pe ambele fețe ale hrisobulului de două cercuri liniare incizate cu linii, care conferă aspectul unui șnur fals. În textul de pe fața principală este redat numele domnului care a folosit această bulă pentru autentificarea hrisovului - „această pecete de aur Ion Alexandru Voievod Domnul Țării Românești” -, în timp ce pe cea de-a doua față este menționat numele hramului bisericii către care este făcută dania din document – „Hramul Schimbarea la Față a Domnului Dumnezeului și Mântuitorului Iisus Hristos”. Conform unui studiu realizat de către Constantin Moisil la jumătatea secolului al XX-lea, această bulă a fost atașată de un act de danie făcut către biserica Sfânta Treime de la Sinai, Egipt, act care s-a pierdut. Este important de menționat faptul că în cadrul mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Sinai nu există decât o biserică purtând hramul Schimbării la Față, ctitorie a împăratului bizantin Iustinian. Prin urmare, după cum o demonstrează inscripția de pe spatele bulei și iconografia acesteia, dania a fost făcută către biserica Schimbarea la Față și nu către biserica Sfânta Treime.

    Iconografia prin care este ilustrat hramul bisericii, Schimbarea la Față a Mântuitorului, respectă canoanele figurative bizantine. Prin urmare, în centru este reprezentat Iisus Hristos înconjurat de un halou cu șase raze de formă triunghiulară, ținând în mâna stângă un rotulus strâns. Acesta este flancat de Moise și de Ilie, prooroci din Vechiul Testament, care sunt menționați în Evanghelia după Matei ca apărând în timpul metamorfozării miraculoase a lui Hristos (Matei 17, 3). De asemenea, specific iconografiei acestei teme religioase este reprezentarea reliefului secetos și pietros, care face trimitere la Muntele Tabor, unde a avut loc acest eveniment marcant al creștinătății. 

    Muchia piesei este nedecorată, însă se pot observa trei orificii (diametru de 6,15 mm x 6.75 mm), unul dispus în partea superioară și două dispuse în partea inferioră, folosite pentru atașarea hrisobulului de documente cu ajutorul unui șnur destul de gros. Piesa este goală la interior.

     

    Hrisobulul domnului Țării Românești Mihnea al II-lea (1574-1577 / 1585-1591)

    Piesa realizată într-un stil foarte asemănător cu cel al piesei anterioare îi menționează în legenda de pe fața principală a piesei pe domnul Mihnea al II-lea, cunoscut și ca Mihea Turcitul, și pe mama sa doamna Ecaterina Salvaresso, sub tutela căreia s-a desfășurat prima sa domnie dintre anii 1574-1577. La prima vedere se pare că această reprezentare se aseamănă foarte mult cu cea anterioară (nova plantatio), dar ipostaza în care sunt reprezentate cele două personaje lasă loc și unei alte posibile interpretări atribuite acestei iconografii. Prin urmare, cele două personaje afrontate, Mihnea (stânga sau dextra în sens heraldic), și doamna Ecaterina (dreapta sau sinistra în sens heraldic) sunt reprezentate în genunchi, în timp ce mâinile, care și în această imagine par a fi dispuse în semn de adorare, ating tulpina arborelui, care de această dată are rădăcile reprezentate, în timp ce coroana, de mici dimensiuni, comparativ cu tulpina acestuia, are aceeași formă conică. Acest gest a fost interpretat ca fiind sugestia sădirii copacului de către cele două personaje de spiță domnească, simbol asociat cu transmiterea puterii domnești din tată în fiu. Prezența mamei în locul lui Alexandru al II-lea, tatăl lui Mihnea al II-lea, poate fi explicată însă prin faptul că Ecaterina a fost de fapt adevărata conducătoare a Țării Românești de-a lungul primei domnii a fiului ei, aceasta fiind adesea menționată alături de fiul ei în actele de danie. Cu toate acestea, diferențele dintre aceste două tipuri de imagini, tema nova plantatio, prezentă pe bula anterioară, și reprezentarea sădirii pomului de pe această bulă, sunt foarte subtile, fapt care îndeamnă la o atribuire rezervată a unei interpretări pentru iconografia de pe fața principală a acestei piese. De remarcat faptul că în partea stângă a coroanei copacului este reprezentat caracterul chirilic „a”. Se pare că acest hrisobul a fost realizat de către același artist-meșteșugar care a realizat și coperta Tetraevangheliarului lui Alexandru al II-lea, fiind identificate o serie de asemănări de stil cu figurile familiei domnitoare reprezentate pe coperta acestuia. În acest context, este posibil ca artistul să fi combinat tema prezentă pe bula emisă de Alexandru al II-lea, nova plantatio, cu reprezentările celor două personaje ilustrate în ipostaza de donatori de pe coperta Tetraevangheliarului, fără a înțelege care era de fapt simbolistica imaginilor. Lipsa de experiență a artistului care a realizat această bulă este sugerată și de modul stângaci în care a realizat desenele și de greșelile de scriere prezente în inscripțiile de pe piesă.

    Se observă același mod de tratare a fundalului piesei, care atât în zona centrală dedicată iconografiei, cât și în zona de margine dedicată textului, este decorată cu cercuri incizate cu un poanson cu capul circular, destul de uzat. În spatele celor două personaje este redată câte o floare cu două frunze.

    Inscripțiile circulare de pe cele două fețe ale bulei sunt delimitate de către două cercuri incizate cu linii simple, care au aspectul unui șnur fals. Legenda de pe cea de-a doua față a bulei menționeză numele mănăstirii Deropoli, cu hramul Sfântul Ilie, așezare monastică localizată în Epir, către care s-a îndreptat și această danie.

    Pe această față a piesei este reprezentată figura Sfântului Ilie, în indentificarea căruia inscripția care îl flanchează este esențială – Sfântul Ilie Prooroc. Sfântul prezintă în jurul capului un nimb, foarte neglijent redat, iar veșmintele sale prezintă în partea inferioară mici puncte incizate, nu foarte adânci, care sugerează o apropiere de modul de tratare al veșmintelor personajelor reprezentate pe bula lui Alexandru al II-lea. Din nou, toate spațiile libere sunt umplute cu elemente vegetale.

    Piesa prezintă o deformare mecanică în partea dreaptă a feței principale. Muchia este netedă și prezintă, de asemenea, trei orificii de prindere a șnurului (diametru 4,85 mm x 4,45 mm): unul dispus în partea superioară și două în partea inferioară. Bula este goală pe interior.

     

    Hrisobulul domnului Țării Românești Petru Cercel (1583-1585) 

    Bula pe care se regăsește numele domnului muntean Petru Cercel se individualizează prin reprezentarea imaginii acestuia pe fața principală a piesei. Petru Cercel este reprezentat în veșminte domnești, un caftan lung strâns în talie, peste care poartă o haină căptușită cu blană de hermină, sugestie oferită de micile incizii de formă alungită, dar și de portretul său din biserica mănăstirii Căluiu (județul Olt), unde este reprezentat după aceeași modă. Pe cap poartă o coroană deschisă cu trei fleuroane, în timp ce în mâna stângă ține o cruce cu trei brațe, iar mâna dreaptă este usor ridicată.

    Asemenea piesei anterioare, fundalul este decorat prin poansonare, iar spațiile libere sunt împodobite cu arabescuri realizate din flori și frunze. Într-un mod deosebit este tratată partea inferioară a zonei cu iconografie, care se diferențiază prin întretăierea unor linii oblice. 

    Legendele de pe fața și de pe spatele bulei sunt separate de zona centrală printr-un cerc liniar simplu, pe față fiind redat numele donatorului „Această bulă a făcut-o Ioan Petru Voievod și Domn al Țării Românești”, în timp ce pe a doua față este menționat numele bisericii Schimbarea la față din cadrul Mănăstirii Sfânta Ecaterina de la Sinai, către care s-a făcut dania.

    Iconografia de pe cea de-a doua față reia tema deja clasicizată a Schimbării la Față, așa cum ne este ea cunoscută din mozaicul bizantin al bisericii Schimbarea la Față de la Sinai, care datează din secolul al VI-lea. Legătura directă cu imaginea iconică a mozaicului de la Sinai este marcată de prezența apostolilor Iacob, Petru și Ioan, care sunt căzuți la pământ (Matei 17, ). În partea superioară a imaginii este reprezentat Christ într-o mandorlă cu raze, fiind flancat de proorocii Moise și Ilie. Din nou caracterul stâncos este redat prin linii frânte, care conferă un aspect geometric intenției de a reprezenta relieful muntelui. De asemenea, toate spațiile rămase libere și care în concepția artistului-meșteșugar au fost prea mari pentru a rămâne goale au fost umplute cu flori (șase flori dispuse aleatoriu).

    Muchia bulei este netedă, prezentând două orificii (diametru de 10,65 mm x 10,70 mm) pentru petrecerea șnurului de care era agățată, un orificiu fiind dispus în partea superioară a piesei, iar cel de-al doilea în partea inferioară. Spre deosebire de celelalte hrisobule din colecție, aceasta este umplută în interior cu un material care pare a fi lut de culoare roșiatică, întărit, care a trecut printr-un proces de ardere.


    Hrisobulul domnului Moldovei Petru Șchiopul (1574-1577 / 1578-1579 / 1583-1591)

    Spre deosebire de bulele domnilor Țării Românești, bula care poartă numele domnului Moldovei Petru Șchiopul este caracterizată de un stil total diferit de tratare a suprafețelor piesei, dar și de o abordare iconografică deosebită, deși Petru Șchiopul descindea din familia domnitoare muntenească, acesta fiind frate al lui Alexandru al II-lea. Este inedit faptul că pe fața principală a piesei avem o reprezentare heraldică foarte elaborată, care prezintă în partea inferioară un scut scartelat surmontat de un coif cu lambrechini foarte bogați, redați sub forma unor vrejuri vegetale, iar pe post de cimier coiful prezintă capul de bour cu gât lung și stea între coarne, flancat fiind de două semilune. Scutul prezintă în primul cartier trei fascii, în al doilea cartier o cruce cu două brațe, în al treilea cartier trei roze dispuse în bandă, iar în al patrulea cartier floare de crin dublă. Zona centrală se diferențiază de inscripția circulară de pe margine prin faptul că este mai reliefată, fiind separată însă și printr-un cerc cu aspect de șnur, minuțios lucrat spre deosebire de bulele muntenești unde acestea sunt incizate. De asemenea, suprafațele dintre elementele iconografice sunt mate, nemaiprezentând nicio intervenție din partea artistului, fapt care însă nu se regăsește și la nivelul inscripției de pe ambele fețe, unde spațiul dintre caracterele chirilice este decorat cu romburi rezultate din întretăierea unui număr foarte mare de linii incizate fine. Pe de altă parte, suprafețele fără elemente iconografice din spațiul central al feței secundare, unde este reprezentată din nou Schimbarea la Față, este decorat prin incizare cu un poanson cu capul circular.

    După cum o indică și inscripția și iconografia de pe cea de-a doua față a piesei, bula a fost atașată unei danii făcute de domn către biserica Schimbarea la Față a mănăstirii Sfânta Ecaterina din Sinai. Iconografia reia modelul mozaicului bizantin de la biserica mănăstirii Sfânta Ecaterina, unde după cum s-a putut vedea și la bula lui Petru Cercel, apostolii Iacob, Petru și Ioan sunt reprezentați căzuți în semn de prosternare, în timp ce în partea superioară Christ este reprezentat într-o mandorlă, simbol al luminii care l-a înconjurat în momentul transfigurării, fiind flancat de proorocii Moise și Ilie.

    Muchia bulei este mată, pe o suprafață de aproximativ 70 mm regăsindu-se o inscripție incizată care permite datarea piesei în anul 1575 (Anul 7083 luna Februarie în 8 zile), precum și un M slavon incizat într-o zonă distinctă de cea a inscripției de datare. Piesa prezintă trei orificii pentru prinderea șnurului: unul dispus în partea superioară și două dispuse în partea inferioară, aceasta fiind goală la interior.