Scurt istoric
Într-un raport prezentat de Grigore Tocilescu, directorul Muzeului Național de Antichități din București (MNA), ministrului cultelor și învățământului public, privind o excursie de documentare și rechiziție de bunuri bisericești de valoare națională, efectuată în luna august 1885 în județele Argeș, Râmnicu-Vâlcea și Gorj este consemnată și descrierea evangheliei, în contextul inventarierii bunurilor aparținând mănăstirii Tismana. Astfel, la poziția nr. 53, p. 75/ p. 223 a extrasului Raporturilor lui Gr. Tocilescu avem următoarea informație: „O evanghelie românească, tipărită în Episcopia Râmnicului la 1794, cu o îmbrăcăminte de argintă, care a aparținutu la o tetraevanghelie manuscriptă. Îmbrăcămintea represintă pe o față răstignirea: РАСПЄТЇЄ Х’ВО, cu cei patru Evangheliști și emblemele loru consacrate, cum și alți Apostoli. Pe cealaltă parte, Adormirea Maicei Domnului OУСПЄНЇЄ Б’ЦЄ, cu 12 prooroci. Sub tabloulu principalu se represintă îngenuchiați cu corone pe capu și în posiție rugătore: Io[a]n Mircea voievod și g’dja Kiejna, iar pe juru împrejuru pe ambele fețe se cetesce următorea inscripțiune: „Spre memoria prea piosului și de Christos Iubitorului Ion Mircea voievodu și a Domnei sale Knejna și a fiiloru loru Ion Petru Vodă și Radulu Voievoda și Mircea voeva. Primesce Domne ruga robiloru tei Pană, Despa, Nicola, Panga, Iani. S-a făcutu acestă Tetraevanghelie în luna octombrie 11 dile în anulu 7075 (1566)“. A se vedea și Catalogul Muzeului Național de Antichități editat de Gr. Tocilescu, conform trimiterilor bibliografice de la sfârșitul studiului nostru.
Așa cum se precizează la sfârșitul raportului adresat ministerului, Tocilescu evidențiază importanța organizării colecțiilor muzeului, care s-au îmbogățit cu un număr însemnat de obiecte de artă, manuscrise și cărți, a căror conservare de viitor este asigurată.
Necesitatea protejării și conservării monumentelor istorice va fi garantată de Legea privind conservarea monumentelor publice din anul 1892. Reacția bisericii împotriva dreptului Statului de a cunoaște starea de conservare a bunurilor și monumentelor publice bisericești și a inventarului acestora este una violentă. Mitropolitul Moldovei Iosif Naniescu crede că actuala lege despoaie bisericile de valorile ei și le împrăștie prin muzee, considerând inventarele inutile, de vreme ce ele se fac, conform tradiției, la fiecare schimbare de mitropolit sau stareț. În replică, Gr. Tocilescu găsește de cuviință aplicarea legii, deoarece aceasta este: „O garanție că obiectele prețioase nu vor mai fi lăsate să se consume de flăcări, să se strice de mucegai sau de șoareci“. Este foarte adevărat că, după secularizarea averilor bisericii, tot mai multe dintre lăcășurile de cult, în special mănăstirile, treceau prin momente dificile. Lipsurile de tot felul îngreunau organizarea bisericească, iar odoarele deținute de biserică se aflau în real pericol, poate chiar să dispară. De aceea, statul român s-a sesizat vis á vis de acest pericol iminent și a luat măsuri imediate pentru salvgardarea obiectelor și bunurilor valoroase aflate în inventarul bisericesc.
În campania de documentare și rechiziție desfășurată în august 1885, amintită mai sus, Gr. Tocilescu a introdus în patrimoniul MNA și evanghelia românească, tipărită în Episcopia Râmnicului la 1794, aflată în colecția mănăstirii Tismana.
Către sfârşitul secolului al XIX-lea (august 1885), manuscrisul ajunge în colecțiile MNA, acordându-i-se o grijă specială prin prisma acțiunilor întreprinse de Gr. Tocilescu, directorul muzeului. O serie de ex-librisuri ștampilă, cu titulatura Muzeului Național de Antichități din Bucureşti, dovedesc că, la sfârşitul secolului al XIX-lea, cartea de cult a intrat în colecţiile MNA. De altfel, în patrimoniul MNIR se găsesc o serie de mari valori bibliofile cu acest tip de ex-libris. Evanghelia românească, tipărită în Episcopia Râmnicului la 1794, cu ferecătură medievală a făcut parte din inventarul tezaurului istoric al României care a luat drumul Rusiei ţariste în vara lui 1917 (ultimul transport), de unde s-a întors, în epoca comunistă (1956), împreună cu o parte din valorile istorice şi arheologice restituite de Moscova, ca urmare a bunelor relații dintre România și URSS din acea vreme, iar cartea de cult a intrat, pentru o anumită perioadă de timp, în evidenţa Muzeului Naţional de Artă al României (MNAR). Odată cu deschiderea oficială a MNIR, 9 mai 1972, evanghelia cu ferecătură a fost transferată definitiv în patrimoniul celui mai mare muzeu al ţării.
Evanghelia tipărită în Episcopia Râmnicului și ferecătura medievală a acesteia
Sfînta şi dumnezeiasca evanghelie tipărită în Episcopia Râmnicului în vremea lui Alexandru Constantin Moruzi, în anul 1794, a fost exponatul lunii noiembrie al anului 2019 la MNIR. Cartea este tipărită în limba română cu alfabet chirilic şi conţine 163 de file, având decorații tipografice: frontispicii, litere miniate, viniete, gravuri, elemente de decor. Evanghelia a aparținut lui Matei logăfăt, așa cum se precizează pe ultimul rând al ultimei file verso, acesta donând-o mănăstirii Tismana în anul 1808.
Fiecare Evanghelie începe cu o scurtă cronică referitoare la viața evanghelistului, scrisă de Sf. Sofronie, apoi o reprezentare a evanghelistului, în poziție de cărturar, și pagina de titlu cu începutul textului Evangheliei. În plus, evanghelia după Ioan are o scurtă predoslovie despre viața lui Ioan Evanghelistul, dispusă după textul Sf. Sofronie, scrisă de Dorothei, episcopul Tirului, iar evanghelia după Marcu este precedată de predoslovia Sf. Theofilact de Ohrida, referitoare la viața lui Marcu Evanghelistul, care îi urmează textului Sf. Sofronie. La sfârșitul celor patru evanghelii, se găsește un calendar religios sau „Minologhion“, unde anul bisericesc începe la 1 septembrie și se termină la 31 august, fiecare sfânt având importanța lui în cadrul Sinaxarului.
Termenul de evanghelie se traduce din greacă prin sintagma „vestea cea bună“ (a venirii în lume a lui Mesia; Hristos). Există și o accepțiune cu sens general, care se referă la faptele și învățăturile lui Isus Hristos. Evanghelia nu trebuie confundată cu Tetraevanghelul, chiar dacă textele sunt aceleași. În cazul Evangheliei, conținutul religios este grupat diferit, criteriile fiind enunțate după orânduirea Evangheliilor, după duminicile și sărbătorile de peste an, iar ordinea este conformă cu Evanghelia după Ioan, după Matei, după Luca și după Marcu. Denumirea de Tetraevanghel este tot de origine greacă și înseamnă „patru evanghelii“, adică cele patru evanghelii ale Noului Testament, respectiv Evanghelia după Matei, după Marcu, după Luca și după Ioan. Tetraevanghelul conține scrierile evangheliștilor, dispuse obligatoriu în ordinea amintită, putând fi întâlnit sub formă de manuscris sau tipărit.
În trecut, după tipărire și donație, evanghelia din 1794 a fost îmbrăcată, în atelierul mănăstirii Tismana, cu o frumoasă ferecătura medievală, conform tradiției monastice de păstrare a podoabelor ferecate (cel mai probabil ferecătura a fost redusă și adaptată necesităților de legătură a unei evanghelii tipărite). Conform însemnării marginale de pe forzațul anterior mobil, cartea a fost legată de către Iconomul Zenon, „cu cheltuiala mănăstirii Tismana“ în anul 1821, ceea ce înseamnă că atunci i s-a adăugat ferecătura, formându-se binomul de tip livresc. Ferecătura este în stare precară de conservare, nu mai păstrează elemente de închidere funcționale, astfel că, în prezent, este desprinsă de evanghelie.
Ferecătura a aparținut inițial unui tetraevanghel slavon, de tip manuscris, după cum amintește inscripția slavonă circulară a celei de-a doua coperte (text de danie boierească a familiei Pană, care a comandat execuția tetraevanghelului, cu termen de finalizare la data de 11 octombrie 7075/ 1566). Presupunem că Tetraevanghelul a fost dăruit mănăstirii Tismana de comanditar, în memoria domnitorului Mircea Ciobanul și a familiei sale, precum și spre veșnica pomenire a boierului Pana și a familiei sale, aceștia din urmă fiind și „sprijinitori“ (priviți ca întreținători, ctitori secundari) ai lavrei de lângă pădurile de tisă. Cu timpul, datorită vremurilor și distrugerilor, manuscrisul s-a pierdut, rămânând doar ferecătura, care din anul 1821 va îmbrăca evanghelia tipărită în Episcopia Râmnicului în 1794 și donată ulterior de Matei logofăt mănăstirii, pentru pomenirea sa veșnică.
Pentru a rezista patinei timpului şi altor factori de degradare, manuscrisele de cult erau legate în scoarţe de lemn, îmbrăcate, în genere, în plăci de metale preţioase, decorate la rândul lor, prin ştanţare, gravare, cizelare sau ciocănire, cu diferite motive ornamentale, geometrice şi vegetale, cu scene religioase şi figuri de sfinţi, cu scurte inscripţii liturgice sau votive, cu încrustaţii de emailuri şi pietre scumpe. Lucrate astfel, aceste ferecături dobândeau ele însele atributele unor autentice opere de artă. Distrugerile afectau de regulă suportul manuscris, legăturile rezistând în timp, însă există cazuri când ferecăturile din aur și argint erau desprinse intenționat de pe manuscrise, datorită metalului prețios. De cele mai multe ori, ferecăturile erau vândute ca atare sau erau topite și transformate în varii podoabe.
Ferecăturile vechi din cadrul colecțiilor bisericești constituiau relicve sacre, fiind valorificate conform necesităților și nevoilor comunității, fără a se știrbi nimic din funcția originară a acestor opere de artă. În zilele noastre întâlnim unele exemplare de cărți de cult tipărite, care poartă ferecături medievale. Un astfel de caz, poate cel mai cunoscut din MNIR, este al ferecăturii cu caboșoane din epoca lui Ștefan cel Mare. Legătura este originară, din lemn acoperit cu două plăci din argint aurit şi caboşoane din cristal de rocă, fixate într-o montură a ferecăturii. Plăcile ferecăturii sunt legate între ele prin inele cu granulații montate pe verigi metalice. Ferecătura a împodobit inițial un manuscris din epoca lui Ștefan cel Mare, despre care nu știm în prezent nimic, datorită faptului că manuscrisul a fost deposedat de legătura prețioasă. Ferecătura prezintă elemente decorate și gravate în relief, cu scene religioase și inscripții tematice, amplasate în frontispiciu. Pe coperta anterioară a ferecăturii se întâlnește scena „Pogorârea lui Isus la Iad“ (Învierea) sau „Anastasis“, după tradiția bizantină, iar pe coperta posterioară se află scena „Adormirea Maicii Domnului“. Ambele scene religioase sunt încadrate de motive florale, cu un plus pentru coperta posterioară, care este decorată cu patru caboșoane din cristal de rocă. Ferecătura se aseamănă cu cea din 1487 de la Humor și cu cea din 1507, ultimele două păstrându-se în muzeul mănăstirii Putna. În prezent, ferecătura acoperă o evanghelie, de redacție greacă, tipărită la Veneţia în anul 1799.
Revenind la ferecătura din 1566, a lavrei Tismanei, mai trebuie punctat un aspect important. Coperta anterioară, care are în plan central scena canonică „Rastignirea Domnului“, prezintă în flancuri câte șase medalioane marginale cu figuri apostolice. Pe de altă parte, coperta posterioară, unde se remarcă scena „Adormirea Maicii Domnului“, are câte șase medalioane pe cele două tranșe verticale, reprezentând busturile profeților mesianici. Sugestivă este și reprezentarea domnitorului Mircea Ciobanul și a doamnei Chiajna, îngenuchiați de o parte și de alta a arborelui vieții, încoronați și îmbrăcați în manieră bizantină, amintind de portretele votive ale familiei țarului bulgar Ioan Alexandru, întâlnite în vestitul Tetraevanghel londonez de la British Library, copiat la Târnovo în anul 1355-1356 („fără egal în tot Levantul“ și sursă de inspirație pentru Tetraevanghelul Sucevița 23), care a circulat prin Moldova și Țara Românească, după căderea Bulgariei sub ocupație otomană, înainte de a ajunge să fie răscumpărat de la mănăstirea athonită „Sf. Pavel“, unde fusese donat, probabil, de către Movilești, de lordul Robert Curzon, un mare călător și colecționar englez.
Însemnările Evangheliei:
Însemnare marginală centrală pe forzațul anterior mobil:
„Această sfântă și dumnezeiască evanghelie a sfintei mănăstiri Tismana sau legat prin mine cu cheltuiala mănăstirii și am însemnat spre pomenire la anul 1821, octombrie 2. Zenon Iconom“.
Însemnare marginală la începutul cărții, filele 5-9:
„Această sfântă evanghelie iaste a sfintei mănăstiri Tismana și am însemnat ca să se știe, la anul 1821, octomvrie 8, și m-am iscălit la sfârșitul cărții“.
Însemnare marginală la sfârșitul cărții, ultima filă verso:
„ Zonon ierodiacon Roșianu Iconom [al] Sfintei mănăstiri Tismana“.
„Pomenește Hristoase pre nevreadnicul tău rob Matei logofăt, Tismana, 1808, iunie, 26“.
Inscripțiile ferecăturii medievale:
Coperta anterioară, conținând scena canonică „Rastignirea Domnului“, are o inscripție slavonă ce pomenește familia domnitorului Mircea Ciobanul:
„Pomenește-l, [doamne], pe binecinstitorul și de Hristos iubitorul Io[a]n Mircea voievod și pe doamna lui, Chiajna, și pe fiii lor: Io[a]n Petru vodă și Radul voievod și Mircea voievod“.
Coperta posterioară prezintă scena „Adormirea Maicii Domnului“, cu următoarea inscripție de danie boierească:
„Primește, doamne, ruga robilor tăi: Pană, Despa, Nicola, Pangă, Iani; au făcut acest tetraevanghel în luna octombrie 11 zile, în anul 7075“.
Sub scena Adormirea Maicii Domnului, în dreptul portretelor donatorilor se află următoarea inscripție:
„Io[a]n Mircea voievod; doamna Chiajna“.