Arta

Venus Pudica pe o furcă de tors descoperită la Capidava

MNIR
Antichitate
Secolul VI
Os de vită
Șlefuire, sculptare
21,50 cm lungime și 0,70 – 1,02 cm lățime
MNIR
 
 
 
  •  
     
     

    Venus Pudica pe o furcă de tors descoperită la Capidava

    Text: dr. Alexandru Rațiu; foto: Marius Amarie

    Contextul de descoperire

    Furca de tors cu reprezentarea zeiței Venus este o descoperire făcută recent (în timpul campaniei din 2016) la Capidava, cetatea romană și bizantină timpurie de pe limes-ul Dunărean (provinciile Moesia Inferior/Scythia Minor), în cadrul săpăturilor arheologice desfășurate la edificiul cunoscut în literatura de specialitate drept „Principia de fază târzie”. Edificiul este situat lângă colțul de sud al fortificației, în vecinătatea marelui Horeum (grânar), cea mai mare clădire descoperită până acum în interiorul fortăreței.

    Cercetarea Principiei de la Capidava a fost începută în anii 1950, când s-au săpat o serie de locuințe semi-adâncite (bordeie) din perioada medio-bizantină. În anul 2013,  cercetările au fost reluate și continuate anual până în prezent. Ca parte a campaniei din 2016, în timp ce se cerceta nivelul romano-bizantin de secol VI, ultimul nivel antic de locuire al clădirii, pe podeaua din lut bătătorit a fost găsită o furcă-degetar. Obiectul a fost găsit pe podea, la aproximativ un metru distanță de zidul de incintă nord-estic al edificiului, aproape de colțul estic. Pe aceeași podea, au fost descoperite și alte obiecte, cum ar fi un opaiț de tip „dunărean”, specific secolului al VI-lea, și câteva fragmente de platouri din ceramică de tip „African Red Slip Ware”, care pot fi încadrate cronologic cu ușurință în aceeași perioadă. Mai mult decât atât, perioada din care datează furca poate fi stabilită ușor, pe baza altor artefacte, găsite în alte încăperi ale clădirii, dar provenind din aceeași secvență stratigrafică: alte opaițe din ceramică, din același tip dunărean, precum și amfore specifice pentru secolul al VI-lea.

     

    Furca Venus de la Capidava

    Furca din os de la Capidava este alcătuită dintr-un corp în formă de cilindru alungit și aplatizat, decorat în partea superioară cu o siluetă feminină, probabil zeița Venus, și un inel circular la capătul inferior. „Statueta” își ține cu mâna stângă veșmântul care stă să cadă, iar cu mâna dreaptă își acoperă sânul stâng. Este o ipostază specială a zeiței Venus, în care aceasta își acoperă timid goliciunea (așa-numita ipostază de Venus Pudica, din latinescul ‘Pudica’ = ‘modestă’). Cilindrul nu prezintă decorații. Inelul de la capătul inferior este împodobit cu motive vegetale în apropierea corpului, și cu doi butoni mici la extremitatea inferioară. 

    Furca a fost făcută dintr-un radius de vacă scobit, sculptat cu grijă și șlefuit pentru a căpăta forma actuală. Starea de conservare este perfectă, nu are părți lipsă și singurele alterări ale obiectului sunt urmele de folosire din partea inferioară a cilindrului și de pe inel.

    Dimensiunile furcii sunt: 21,50 cm lungime și 0,70 – 1,02 cm lățime; statueta zeiței are o înălțime de 5,37 cm și 1,37 cm lățime; inelul are un diametru de 2,50 cm și o lățime de 0,5 cm. 

    Împreună cu fusul, furca este cel mai important instrument de tors încă din antichitate. Lâna brută, spălată și scărmănată, se pune mai întâi sub forma unui scul pe furcă. Apoi este toarsă în fir subțire cu ajutorul fusului. Furcile diferă ca formă și mărime, unele fiind mai lungi, așa cum sunt cele care se țin la brâu, iar altele fiind mai mici, pentru a putea fi ținute în mână, așa cum este furca-degetar. 

    Furcile-degetar sunt un tip aparte de instrumente antice de tors, având un inel la capătul inferior al axului, pe care torcătorul și-l pune pe degetul inelar. Partea superioară are adesea un decor figurativ. Acest tip de ustensilă este de obicei făcut din lemn, sticlă, bronz, os sau fildeș. 

     

    Simbolismul furcilor-degetar cu imaginea lui Venus 

    Într-un cunoscut studiu despre înmormântările femeilor din Pannonia romană, se afirmă că furca și/sau fusul descoperite erau întotdeauna asociate cu mormintele femeilor adulte. Nu este surprinzător că toate furcile utilizate pentru înmormântări erau nefolosite, acest fapt fiind valabil pentru majoritatea artefactelor descoperite în morminte: toate erau achiziționate special pentru înmormântare. Prezența unei furci și/sau a unui fus în mormânt sau ilustrarea acestor obiecte pe o piatră funerară este în mod cert legată de ritualul înmormântării și are o valoare simbolică, la fel ca și alte obiecte prezente în morminte. Cu toate acestea, furca-degetar descoperită la Capidava este folosită, iar această informație schimbă complet datele problemei.  

    Unii experți susțin că furcile prezente în morminte sunt un simbol al căsătoriei și subliniază faptul că defuncta era o soție credincioasă, respectabilă și harnică. Cu toate acestea, concluzia de mai sus este doar parțial adevărată, deoarece un studiu realizat pe un grup de cincisprezece stele funerare din Panonia, în care se aflau furci și fuse, a arătat că doar una dintre femeile înmormântate era căsătorită conform legilor romane. De aceea, se poate afirma că aceste obiecte nu încercau să scoată în evidență instituția căsătoriei, ci virtutea și credința femeilor romane. 

    Furcile-degetar sunt mai des întâlnite în zona estică a Imperiului Roman, din Panonia până în zona Dunării de Jos și dincolo de aceasta. Furcile cu imaginea lui Venus sunt ceva mai rare, dar și în interiorul acestei categorii există subtipuri. Cea despre care se crede că este zeița Venus este înfățișată în trei ipostaze distincte: ca o femeie goală cu un copil în brațe, ca o tânără pe jumătate dezbrăcată, în chip de Venus Pudica, și ca o tânără goală, stând în picioare și acoperindu-și pieptul cu o fascia pectoralis.

    Venus întruchipează frumusețea feminină și erotismul, fiind de asemenea mama primordială a poporului roman, în calitatea ei de Venus Genetrix. Apare adesea pe podoabele pentru mâini sau, în unele cazuri, pe ustensilele manuale, fiind frecvent asociată cu fertilitatea și sănătatea sexuală.

    Ipostaza de Venus Pudica a fost introdusă în sculptură de către Praxiteles în secolul al IV-lea î.Hr., odată cu crearea Afroditei din Cnidos, și de atunci a fost reprodusă de diferiți artiști de-a lungul timpului. Imaginea femeii frumoase, care cu sfială își acoperă goliciunea, a devenit un simbol al feminității, sexualității, gingășiei sexului frumos etc. 

     

    Reprezentări ale furcilor cu inel pe monumente sculpturale 

    Furcile cu inel sunt reprezentate pe câteva monumente funerare, dintre care unele au fost descoperite în Asia Mică. Piatra de mormânt a lui Apphe și Nicandros, de la Iznic (Turcia), datând din secolul al III-lea d.Hr., înfățișează în partea ei superioară ustensilele folosite zilnic de femei, printre care și furca cu inel. Aceeași situație este întâlnită și în cazul altei plăci funerare dedicate unei femei pe nume Ia, tot din Iznic, însă datând din secolul al II-lea d.Hr., pe care furca inelară este reprezentată împreună cu fusul. După cum am menționat mai devreme, în Pannonia sunt cincisprezece pietre funerare care înfățișează furci și fusuri. Toate datează din primele două secole ale erei noastre și seamănă cu cele din Asia. 

    Reprezentarea furcii și a fusului pe pietrele de mormânt dovedește valoarea simbolică a acestor obiecte. Rolul lor este de a pune în evidență și de a proiecta asupra posterității ideea că defuncta era o matroană virtuoasă și o soție credincioasă.

     

    Analogii și obiecte similare

    În prezent, cunoaștem numai un singur obiect foarte asemănător cu furca noastră care să provină din Scythia Minor, și anume piesa descoperită în Dinogetia și publicată de Gh. Ștefan în anul 1940 în revista „Dacia”. Deși contextul arheologic al descoperirii nu este clar menționat, piesa Dinogetia este o analogie remarcabilă, fiind găsită în interiorul unei fortificații și cel mai probabil într-un context roman târziu sau chiar bizantin timpuriu. O altă analogie importantă se poate face cu furca descoperită la Porolissum, în provincia Dacia, care, chiar dacă s-a păstrat doar fragmentar, se aseamănă foarte mult cu cea de la Capidava. Reprezentarea lui Venus pe furci apare mai des în provinciile orientale, însă există și exemple din Occident. Cea mai veche furcă, datând din secolul I d.Hr. a fost descoperită în necropola de la Viminacium, în provincia Moesia Superior. Alte două descoperiri timpurii provin din provinciile germane, de la Lauriacum și Haselbach, ambele datând din secolul al II-lea d.Hr. Câteva furci asemănătoare, despre care nu se cunoaște, însă, exact locul de proveniență, fac parte din colecțiile de la Muzeul Nemzeti din Budapesta, acestea fiind datate în secolele al II-lea și al III-lea d.Hr. 

    Alte obiecte asemănătoare, de la sfârșitul secolului al IV-lea, au fost descoperite mai aproape, la Bosporus și Salona, dar și în Egipt, la Madytos, sau în Asia Mică, la Efes și în alte locuri neprecizate. Mai sunt câteva exemple care nu sunt menționate aici, dar imaginea este clară: aria de răspândire a acestui tip de instrument și a acestui tip de decor este vastă. Descoperirile au fost făcute cu predilecție în partea de est a Imperiului, dar cred că acest fapt reflectă doar stadiul cercetărilor, nu și realitatea istorică. 

    Majoritatea furcilor amintite au fost descoperite în morminte, cu excepția celei din Dinogetia, și nu prezintă urme de folosire, deci sunt practic noi. Au fost puse acolo pentru a sublinia calitățile și feminitatea defunctei. Unii cercetători sunt de părere că toate furcile cu imaginea lui Venus sunt doar simbolice și nu au un scop practic sau au fost doar niște daruri de nuntă. În privința furcii de la Capidava, propunem, însă, o cu totul altă teorie. Artefactul prezintă urme pronunțate de folosire, în mod evident pe părțile care au intrat în contact cu mâna: cilindrul și inelul. Zeița sculptată nu prezintă urme de folosire, ceea ce este firesc, pentru că nu intra în contact decât cu lâna netoarsă. Mai mult decât atât, în același context arheologic au fost descoperite și două fusaiole, fapt ce vine să întărească afirmația conform căreia furca era folosită ca atare. 

    Concluzii și interpretări

    Simbolismul din spatele acestor furci atent sculptate este mai profund decât simplele activități casnice pentru care au fost destinate. În timpuri străvechi, torsul era una dintre principalele îndatoriri domestice ale femeilor. În societatea romană, torsul a căpătat o valoare simbolică nouă și mai importantă. Ustensilele de tors o caracterizează pe femeia romană ca fiind virtuoasă și harnică, o adevărată stăpână a casei.  Din mileniul al II-lea d.Hr. și până în Antichitatea târzie, fusul și furca au fost privite ca simboluri ale statutului de soție cinstită și supusă. Una dintre reprezentările mai târzii (din secolul al VI-lea d.Hr.) ale torcătoarelor este în Vienna Gennesis și înfățișează o alegorie a soției bune sau rele; soția cea rea încearcă să le fure soții altor femei, în timp ce soția cea bună toarce (chiar cu o furcă cu inel!) și crește copiii.

    Furca descoperită la Capidava este cea mai târziu datată piesă de acest tip și de asemenea singura găsită într-un context pur domestic, fiind în mod clar folosită în scopul pentru care a fost produsă. Mica statuetă sculptată deasupra obiectului ar putea să fie o reprezentare târzie a lui Venus Pudica, dar ar putea la fel de bine să fie și un simbol sincretic al fertilității, combinând credințe mai vechi cu tradiția romană.   

    Noutatea acestei descoperiri, de fapt adevărata descoperire, nu este artefactul în sine, ci trăinicia unui set de valori romane timpurii, chiar republicane, transpuse într-un complex de locuințe din secolul al VI-lea de la periferia Imperiului. Torsul lânii cu o furcă din os frumos sculptată și un fus, în tihna propriului cămin, reprezintă imaginea autentică a stilului de viață roman într-o perioadă în care înțelegerea civilizației era superficială, iar întunecimea Evului Mediu era la doar câteva decenii distanță.