COSTUM POPULAR MUSCELEAN
Dimensiuni: Ie: L=48cm (de la gât la bază), Deschidere gât=25cm, L mâneca=61cm; fota: L (desfășurată)=280cm; H=80 cm; bete= L=225cm; l=5cm
COSTUM POPULAR DIN NORDUL MOLDOVEI
Dimensiuni: Ie: L (de la gat la bază)=54 cm; deschidere gât=26 cm; L mâneca=67cm; Catrința: L (defășurată)=145cm; H=88 cm
Texte: Florentina BUZENSCHI (Muzeul de Etnografie Piatra-Neamţ); Șerban CONSTANTINESCU
Foto: Marius AMARIE, fototeca MNIR, colecția Dan ANTONIU
COSTUMELE POPULARE ALE SMARANDEI BRĂESCU
Cele două costume, realizate în primele decenii ale secolului al XX-lea, expresie a artei portului popular din zona Muscelului și nordului Moldovei, au fost purtate la festivităţi şi recepţii de către Smaranda Brăescu, cunoscută în epocă pentru dragostea faţă de portul popular, pe care îl considera cel mai potrivit costum de gală, atât în ţară, cât şi în străinătate. Costumele, păstrate în foarte bune condiţii de către Elena Florea, sora mai mică a Smarandei Brăescu, au fost încredinţate doamnei dr. Ana-Maria Sireteanu, de către prof.univ.dr. Aurelia Florea, fiica Elenei Florea, stabilită de mai multe decenii în străinătate. În luna mai a anului 2012, aceste obiecte au intrat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Cămaşa femeiască din Muscel este de borangic, încreţită la gât, cu şnur pe creţi. Mânecile sunt realizate dintr-un lat de pânză, iar stanii au clini laterali. Este încheiată „în cheiţe”. Altiţa este lată, încreţul e foarte îngust, compact, bine delimitat cromatic şi este urmat de râuri drepte. Broderia din mătase, completată cu paiete, formează râurile, este dispusă în patru registre şi pe piept. Motivele decorative sunt geometrice, iar cromatica, deosebit de rafinată cuprinde albul, diferite nuanţe de maro şi verde închis. Fota este de formă dreptunghiulară, ţesută din păr de oaie şi fir metalic, fiind decorată integral cu motive geometrice: rombul şi coarnele berbecului. Prezintă un chenar lat şi bată roşie. Bârneaţa (cingătoare lungă şi îngustă purtată în talie, cunoscută și sub denumirea de bete) este țesută din bumbac vişiniu şi fir metalic și se termină cu franjuri din urzeală. Motivul decorativ central este geometric şi se prezintă sub forma unui şir de romburi. Cămașa femeiască moldovenească este din bumbac, ţesută în gospodărie. Face parte din tipul încreţit la gât pe dantelă şi se încheie cu şnur. Broderia este bogată, dispusă pe mâneci în trei registre distincte: altiţa, încreţ şi râuri. Altiţa şi râurile sunt costişate. Decorul este fitomorf, ghirlande de trandafiri din mărgele, în cromatică închisă. Increţul este albastru, din mărgele, cu acelaşi tip de motive decorative. Mâneca este lungă, largă şi se prelungeşte cu dantelă albastră. Pe piept sunt dispuse trei rânduri verticale, asemănătoare râurilor. Dantela de la gât este tot albastră, la fel cusăturile care încadrează registrele frontale sau îmbină mânecile şi stanii. Catrinţa este dreptunghiulară, ţesută în patru iţe, din păr de oaie. Are culoarea neagră şi este decorată la capete cu vrâste subţiri, policolore. La margine are bată roşie.
SMARANDA BRĂESCU – EROINĂ A AERULUI
Smaranda Brăescu, prima paraşutistă din România şi printre primele în arena mondială, s-a născut la 21 mai 1897 în satul Hănţeşti, din apropierea oraşului Tecuci, în familia Dumitru şi Maria Brăescu. Aceştia au avut nouă copii, Smaranda fiind geamănă cu al patrulea băiat. După absolvirea claselor primare şi a celor secundare la Bârlad, ea a urmat cursurile Şcolii de Belle Arte – Secţia Ceramică şi Artă Decorativă din Bucureşti, urmând să devină artistă plasticiană sau profesoară de desen. În anul 1927, cu prilejul unui miting aviatic care s-a desfăşurat pe aeroportul Băneasa, Smaranda l-a cunoscut pe renumitul paraşutist german Otto Heinecke, inginer şi inventator, cel care în anul 1925 inventase o paraşută care-i purta numele. Acesta, impresionat de interesul şi dorinţa româncei de a deveni paraşutistă, o ajută să urmeze cursurile Şcolii Speciale de Paraşutism „Schroeder”, unde, cu paraşuta cumpărată la 5 iulie 1928, a executat de la altitudine de 600 metri, primul ei salt. În septembrie 1928, Smaranda s-a întors în ţară cu brevetul internaţional de paraşutistă şi a dorit să urmeze cursurile unei Şcoli militare de pilotaj, dar autorităţile române nu au acceptat-o. Singura aprobare primită a fost aceea de a avea dreptul de a participa la mitingurile aviatice, la care să execute unele salturi cu paraşuta. Prima lansare a avut loc la 28 octombrie 1928 la Băneasa, la un miting organizat de Aeroclubul Regal al României. Au urmat alte salturi, în urma unuia efectuat la Satu Mare, pe 17 august 1930, Smaranda fracturându-și piciorul în două locuri. Pe 2 octombrie 1931, Smaranda Brăescu a doborât recordul mondial feminin la saltul cu parașuta. Saltul a fost executat, fără mască de oxigen, de la o înălţime de 6 000 metri, Smaranda aterizând în condiţii optime pe câmpia Bărăganului, nu departe de Urziceni. Însă Măndița (cum era alintată) urmărea să doboare recordul mondial de lansare cu paraşuta, iar acest lucru nu putea fi realizat în România; un alt vis al său era să obţină brevetul de pilot, urmând o şcoală de pilotaj din S.U.A. Cu ajutorul banilor strânși în urma unei subscripții publice deschisă de ziarul „Universul”, în decembrie 1931, Smaranda a plecat în S.U.A., iar în cursul primelor luni ale anului 1932 a participat la o serie de mitinguri aeriene în California, obţinând şi aprobarea Ministerului de Război al S.U.A. de a se pregăti şi antrena la o unitate militară a aviaţiei americane. La 19 mai 1932, zi istorică a paraşutismului mondial, decolând într-un avion pilotat de americanul Booshart, de la baza militară aeriană de la Sacramento (California), Smaranda Brăescu s-a lansat cu paraşuta de la o înălţime de 6 933 metri, aterizarea făcându-se în condiţii bune. Era stabilit astfel noul record mondial de paraşutism feminin, cât şi masculin (vechiul record pentru bărbaţi era de 6 628 metri). Ulterior, Smaranda a urmat cursurile unei școli de pilotaj de la New York, obținând brevetul de pilot pe 8 septembrie 1932. „Aventurile” Smarandei au continuat în anii următori, succesele obținute fiind prea numeroase pentru a putea fi menționate aici. Merită însă amintită performanța din 19 mai 1936 când, la bordul propriului avion, marca „Milles Hawk” (de fabricație engleză), Smaranda Brăescu a realizat primul zbor al unei aviatoare din România peste apele Mediteranei. După începerea războiului, Smaranda a fost încadrată ca instructor la Şcoala de Paraşutişti de la Popești-Leordeni (1941), de unde a demisionat şi, la cererea sa, a fost încadrată în Escadrila 1 Sanitară, cunoscută şi sub numele de Escadrila Albă. Sfârşitul războiului o găseşte pe Smaranda, împreună cu Mariana Drăgescu, pe aerodromul oraşului Trencin din Cehoslavoacia, făcând parte din Escadrila 113 Legătură. În octombrie 1946, Smaranda Brăescu a fost condamnată la 2 ani de închisoare corecţională pentru „omisiune de denunţ” deoarece a ştiut de existenţa organizaţiei anticomuniste „Sumanele Negre” şi de activitatea acesteia, fără însă a informa autorităţile comuniste ale statului. Grav bolnavă și urmărită de organele poliţieneşti aflate în slujba regimului comunist, încetează din viață la Clinica Universitară din Cluj, pe 2 februarie 1948. A fost înmormântată în Cimitirul Central al oraşului Cluj sub un nume fals, Maria Popescu. În timp, locul de veci a trecut în proprietatea altei familii, condiţii în care Maria Popescu, alias Smaranda Brăescu, îşi doarme somnul veşnic fără a avea măcar o simplă cruce la căpătâi!
