ENGOLPIONUL (CRUCE-RELICVAR) DE LA DINOGETIA
Texte: Rodica OANȚĂ-MARGHITU
Foto: Marius AMARIE
ENGOLPIONUL DE LA DINOGETIA
În accepțiune largă, engolpionul este un obiect căruia îi sunt atribuite puteri apotropaice, fiind purtat la gât și suspendat în dreptul pieptului. În epoca bizantină acesta are forma unui medalion sau a unei cruci în interior cu relicve sfinte, fiind purtat de înalți demnitari laici dar mai ales de clerici. În Biserica Ortodoxă, engolpionul este însemnul înalților ierarhi, episcopi, mitropoliți sau patriarhi, de cele mai multe ori fiind împodobit pe o parte cu imaginea Răstignirii lui Iisus și pe cealaltă cu cea a Maicii Domnului cu Pruncul. Pe piesa de la Dinogetia este prezentă doar scena Răstignirii lui Iisus.
În formă de cruce latină, cu brațele ușor evazate și rotunjite spre extremități, crucea relicvar de la Dinogetia este compusă din două jumătăți articulate longitudinal prin intermediul a două balamale. Partea din față, puțin mai mică, este cuprinsă de cea din spate și îmbinate formează împreună o casetă. În interiorul acesteia se păstrează o bucățică de pânză fină de mătase, în care e înfășurată o mică relicvă. Cele două jumătăți sunt lucrate din foaie de aur, cea din spate este simplă, neornamentată. Fața superioară este mărginită de un fir perlat și în mijloc este aplicată o statuetă miniaturală cu Iisus răstignit. La extremitățile brațelor este montată câte o piatră ornamentală translucidă – sau o pastilă din pastă de sticlă – șlefuită în caboșon, casetele în care sunt fixate având marginile dințate și îndoite spre interior peste pietre. De-a lungul laturilor brațelor sunt aplicate alternativ conuri formate din sârmă răsucită în vârf cu câte o perluță de aur și mici casete circulare în care sunt montate pietre ornamentale sferice (sau pastile din pastă de sticlă). Pe brațul superior, cele din urmă lipsesc. La baza arcelor de la capetele brațelor este aplicată câte o granulă din aur înconjurată de câte un fir din aur răsucit. În partea superioară este sudată o perlă bitronconică prin care este petrecut un lanț cu 174 de zale dreptunghiulare realizate dintr-o bandă îngustă de aur. Cu toate că lanțul este suficient de lung pentru a putea fi pus direct în jurul gâtului și crucea suspenda la nivelul pieptului, acesta a fost totuși prevăzut cu un fel de sistem de închidere al cărui rol era probabil mai mult decorativ. Acesta se compune dintr-o casetă ovală în care este montată o piatră translucidă (sau o pastilă din pastă de sticlă) șlefuită în caboșon, legătura cu lanțul realizându-se tot prin intermediul unor verigi îmbinate după modelul balamalelor, unitatea ansamblului fiind asigurată de câte un ax transversal. Crucea are o lungime de 10,2 cm, o lățime de 6,30 cm și o greutate împreună cu lanțul de 77,27 g.
AȘEZAREA DE LA DINOGETIA
De la jumătatea secolului al X-lea și până în a doua jumătate a secolului al XI-lea se întinde perioada de apogeu a Imperiului Bizantin, o epocă în care autoritatea acestuia a fost în egală măsură recunoscută de aliați și acceptată de dușmani. Atunci a fost reînviată tradiția faptelor de arme încununate de succes și, în timpul împăratului Ioan Tzimiskes, Bizanțul și-a extins încă o dată puterea până la Dunăre. Regiunea Dunării de Jos, a fost organizată în mai multe unități administrative, între care cea mai durabilă a fost thema Paradounavon. Regiunea a avut de-a lungul secolului al XI-lea o evoluție înfloritoare relevată și de cercetările arheologice. De-a lungul timpului aici au fost descoperite numeroase cruci relicvar sau amulete, printre acestea un loc aparte fiind ocupat de „engolpionul de la Dinogetia”.
Dinogetia, una dintre așezările importante ale acestei zone, a fost identificată arheologic cu stațiunea de pe Popina de la Bisericuța-Garvăn (sat Garvăn, comuna Jijila, jud. Tulcea). Situată în extremitatea nordică a Dobrogei, în centrul marelui arc pe care Dunărea îl descrie între Măcin, Galați și Gura Prutului-Reni, așezarea avea un amplasament care îi permitea supravegherea întregii zone de bălți dintre gura Siretului și gura Prutului, având legătură vizuală până la Noviodunum (Isaccea) spre SE, Arrubium (Măcin) spre SV și Barboși spre NV. Această poziție strategică explică de ce romanii au instalat acolo mai întâi un post de pază, iar spre sfârșitul secolului al III-lea – începutul secolului al IV-lea p. Chr. au construit o fortificație. Pe ruinele cetății și așezării civile romane târzii, începând probabil din prima jumătate a secolului al X-lea, s-a dezvoltat o așezare care a supraviețuit până către mijlocul sau chiar sfârșitul secolului al XII-lea. După înfrângerea în 971 a cneazului Sviatoslav al Kievului de către împăratul Ioan Tzimiskes (969-976) și reocuparea Dobrogei de către bizantini, așezarea de la Dinogetia a cunoscut o dezvoltare deosebită. În secolul al X-lea, în momentul recuceririi bizantine, cetatea își păstra vechile fortificații într-o stare relativ bună, fapt care a favorizat refolosirea amplasamentului. În urma unor reparații sumare și a unor reamenajări cetatea a redevenit funcțională și a fost folosită probabil și de flota imperiului. Pe baza cercetărilor arheologice, a circulației monetare și a ceramicii, s-a putut constata că, odată instalați în insula Bisericuța, bizantinii n-au mai părăsit-o
decât către sfârșitul secolului al XII-lea.
În anul 1950, anul descoperirii crucii relicvar de aur, principalele obiective ale cercetărilor arheologice de la Dinogetia au fost studierea așezării „feudale timpurii” identificată deja din campaniile anterioare, așezare evidențiată pe atunci „prin apariția pentru prima dată în săpăturile din România, a unui complex de bordeie și locuințe din secolele IX-XII”. Crucea relicvar a fost descoperită în groapa „z” din suprafața A. În umplutura gropii adâncite în nivelul romano-bizantin s-a găsit „o mare cantitate de oase și de solzi de pește, cenușă, cioburi de vase de tip slav, cioburi cu smalț, fragmente de brățări de sticlă, o monedă de bronz [...] din sec. al XI-lea precum și o cruce de aur de purtat pe piept, (engolpion) cu lanțul său.” Contextul, datat în secolul al XI-lea, a fost interpretat drept „groapă de gunoi”.
