Albumul Ferriol. Colecție de 100 de stampe reprezentând diferite națiuni din Levant
Cornel-Constantin Ilie, Roxana Gâscă
Inv. 106151; Material: hârtie, piele, culori; Tehnică: gravare, tipărire, pictare; Dimensiuni: 34/50 cm; Autor: G.J.B. Scottin, P. Simoneau, C. Du Bosc, C.N. Cochin, B. Baron, J. De Franssieres, P. Rochefort, J. Haussard pe baza desenelor lui J. Van Mour; Comanditar: marchizul Charles de Ferriol; Datare: 1714, Paris
Albumul reprezintă una dintre cele mai importante opere ale epocii în ceea ce privește nu doar moda ci și alte aspecte ale vieții cotidiene în Levant. A fost făcut ca parte a efortului Occidentului de a înțelege Orientul și ne oferă indicii importante despre modul în care europenii percepeau Imperiul otoman la începutul secolului al XVIII-lea.
Portretele au fost comandate de Charles de Ferriol, ambasadorul francez la Istanbul (între 1699 - 1711), și realizate de artistul flamand Jean Baptiste Van Mour, în 1707 – 1708. După revenirea din misiune, în 1711, Ferriol a dorit tipărirea celor 100 de portrete; pe baza desenelor lui Van Mour au fost realizate, de către G.J.B. Scottin, P. Simoneau, C. Du Bosc, C.N. Cochin, B. Baron, J. De Franssieres, P. Rochefort și J. Haussard, gravurile care au fost încredințate apoi spre tipărire lui Jacques Le Hay.
Albumul Recueil de cent estampes representant differentes nations du Levant a apărut la Paris, în anul 1714. Succesul de care s-a bucurat a determinat retipărirea lucrării, atât în variant color, cât și alb-negru. Între diferitele versiuni tipărite existe anumite diferențe la partea de text (spre exemplu, un exemplar aflat la Biblioteca Națională a Franței are o introducere mai amplă decât cel de la MNIR; acesta are, în schimb, un text cu descrierea activității lui Ferriol la Istanbul și un cântec al dervișilor din Pera).
Planșele prezintă personaje de la Curtea otomană, doamne și domnișoare, nobili, militari, comercianți turci și diferite alte popoare din cadrul Imperiului (greci, albanezi, unguri, români, bulgari, tătari, armeni, persani, indieni, arabi). Albumul arată Constantinopolul ca un oraș cosmopolit, în care musulmanii și creștinii trăiesc laolaltă, în armonie. Atât Ferriol cât și Van Mour a fost lăudați pentru „ridicatul simț artistic” al albumului care a dat startul unui nou trend în moda europeană. Croitorii au început să facă haine inspirându-se din imaginile albumului, pe care domnii și doamnele din înalta societate le purtau la baluri, petreceri sau la plimbare. Van Mour a fost un fin observator al vieții de la Curtea otomană dar și al societății otomane în general. Sultanul Ahmed III în diferite costumații, o concubină însărcinată, ofițerul de ieniceri, șeful eunucilor, marele vizir în haine de ceremonie, sacagiul, dervișul, imamul, cofetarul, bărbierul ambulant, dansatoarea, îndrăgostitul, domnița valahă sunt doar câteva dintre personajele suprinse de Van Mour în lucrările sale.
Dicolo de ținutele absolut încântătoare, acesta explică ocupațiile și chiar caracterul personajelor. Spre exemplu, despre marinarii otomani el spune: „Sunt insolenți și provoacă tot felul de probleme. Se spune că sunt trei nenorociri pentru Istanbul: ciuma, incendiile și marinarii”. Albumul a fost tipărit și în alte părți ale Europei. În Spania sub titlul „Colección de Trajes de Turquia” iar în Anglia cu titlul “Costumes of Turkey”. A avut o contribuție deosebită la cunoașterea modei din cuprinsul Imperiului ca și la răspindirea stilului vestimentar otoman în Europa (mai ale sîn rândul celor înstăriți). Vestimentația folosită pentru opera „Răpirea din Serai” de Mozart s-a inspirat din gravurile cuprinse în albumul Ferriol. De asemenea, pentru bibelourile aparținând „curentului otoman”, produse la Meissen pe la mijlocul secolului XVIII, artiștii J. J. Kaendler și P. Reinicke au folosit gravurile din album ca sursă de inspirație.
Albumul conține de fapt 102 gravuri (din care trei sunt duble: nuntă turcească; înmormântare turcească; derviși în templul din Pera) și este cu atât mai valoros și mai interesant pentru noi deoarece cuprinde și trei portrete ale unor personaje din spațiul românesc: Domniță valahă; Gentilom valah; Domnișoară valahă.
Charles de Ferriol
Istoria relațiilor dintre Franța și Imperiul Otoman a început în anii `30 ai secolului al XVI-lea, printr-o serie de tratate și capitulații care, după modelul cutumiar otoman, se încheiau printr-un document în care se consemna existența unui legământ/pact între cele două popoare numit Ahdnâme-i Hümâyûn („carte imperială de legământ”). Astfel că, începând din 1536, în urma încheierii unui astfel de legământ, negociat de către ambasadorul fancez Jean de la Forêt, având ca model tratatele comerciale încheiate anterior cu Veneția și Genova, Franța a avut în permanență ambasadă la Constantinopol și o serie de ambasadori și consuli, a căror misiune era să vegheze asupra bunului mers al relațiilor cu otomanii. Evident, această misiune nu îi era încredințată oricui, ci numai unui apropiat al regelui, un om în care se putea încrede. Aceste considerente au fost valabile și în cazul lui Charles de Ferriol, în secolul următor. Marchizul Charles de Ferriol (1652 – 1722) a fost ambasadorul Franței în Imperiul otoman între 1699 – 1711. Provenea dintr-o familie din noua nobilime, originară din Metz. A îndeplinit diferite misiuni diplomatice în Polonia și Ungaria și a lucrat în slujba marchizului Torcy, secretarul de stat pentru politică externă, ocupându-se de redactarea rapoartelor trimise de la Constantinopol de predecesorul său, Castagneres de Chateauneuf. La Istanbul a ajuns în decembrie 1699, iar misiunea sa diplomatică s-a derulat în timpul sultanilor Mustafa al II-lea și Ahmed al III-lea. Ferriol nu și-a început mandatul sub cele mai bune auspicii, audiența la sultan, care trebuia să aibă loc pe 5 ianuarie 1700 fiind amânată din pricina unor aspecte privind protocolul (între altele, lui Ferriol i s-a cerut să se prezinte în fața sultanului îmbrăcat după moda orientală și fără spadă, ceea ce el a refuzat să facă), episod prezentat și în prefața albumului. Misiunea dimplomatică pe care a avut-o nu a fost una ușoară, dată fiind situația internațională, cu Franța aflată în conflict cu Imperiul habsburgic și Anglia, Ferriol având sarcina de a-i atrage pe otomani într-o alianță cu Ludovic al XIV-lea. Ferriol a fost implicat și într-un conflict izbucnit în sânul bisericii armene de la Istanbul. El a intervenit pentru înlăturarea patriarhului Avediq, care ulterior a fost răpit și dus în Franța, unde a fost obligat să se convertească la catolicism. În timpul petrecut la Istanbul, Ferriol a cumpărat de la otomani o tînără din zona Caucazului, ce fusese luată ca sclavă, și pe care ulterior a trimis-o în Franța. Frumoasa Charlotte Aïssé (numele primit după ce a fost botezată) s-a bucurat de celebritate postumă, după ce Voltaire a publicat, în 1787, scrisorile pe care Charlotte le-a trimis prietenei sale, doamna Calandrini, și care sunt o adevărată frescă a înaltei societăți franceze a primei părți a secolului al XVIII-lea. Întors în Franța, nu a pierdut legătura cu lumea în care trăise timp de 12 ani, astfel că a comandat gravarea a 100 de „portrete după natură”, pe care le făcuse Jean Baptiste Van Mour.
