Despre proiect

Proiectul www.capodopere2019.ro își propune să prezinte istoria vie a unor piese de mare importanță din colecțiile noastre și nu numai. Este un proiect de anvergură pe care Muzeul Naţional de Istorie a României doreşte să-l realizeze împreună cu colegii din celelalte muzee şi colecţii publice ale ţării, intitulat „2019 capodopere din patrimoniul României”. Am dori ca în 2019, atunci când România va exercita, pentru prima oară, preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene, muzeele şi colecţiile noastre să realizeze un site, un CD-ROM şi o suită de volume, care să prezinte o parte din capodoperele patrimoniului nostru cultural, înţeles în integralitatea sa – de la cel arheologic, istoric, artistic, etnografic, până la cel legat de istoria naturală. Sperăm să adunăm laolaltă cât mai multe din capodoperele patrimoniului cultural naţional, care să reprezinte, în acelaşi timp, tot atâtea căi prin care România se prezintă în faţa Continentului şi a Lumii, în toată diversitatea şi bogăţia ei culturală. O parte dintre aceste piese au figurat, sau erau pregătite să figureze în cadrul seriei de micro-expoziţii ale proiectului Exponatul lunii, pe care Muzeul Naţional de Istorie l-a inaugurat în mai 2011. Lucrările de organizare a marilor expoziţii din 2012, Comorile Chinei şi Aurul şi argintul antic al României (martie – decembrie 2013), ca şi a altor expoziţii temporare din holul mare al muzeului, nu au mai permis realizarea intenţiei iniţiale, de a prezenta, în fiecare lună, câte o expoziţie dedicată unui obiect special din colecţiile noastre. Acest lucru v-a fi suplinit, totuşi, prin prezentarea unor exponate de mare valoare pe site-ul www.capodopere2019.ro. Intrând în cel de-al 12 an de când Muzeul Naţional de Istorie a României şi-a închis cea mai mare parte a expoziţiilor sale permanente, fapt ce privează publicul de posibilitatea şi dreptul său legitim de a admira cele mai multe dintre valoroasele comori ale patrimoniului nostru arheologic şi istoric, adesea piese unice nu numai ale trecutului românesc, dar şi ale celui european sau mondial, una dintre soluţiile spre care ne-am orientat a fost realizarea unei secvenţe mai dese de micro şi mari expoziţii temporare, precum şi crearea unui muzeu virtual.