Asasinarea lui Nicolae Iorga - mărturii muzeistice
Autor: Cristina Păiușan
În anul 1974, la doi ani de la inaugurarea Muzeului Național de Istorie a României (8 mai 1972), doamna Liliana Iorga Pippidi și domnul arhitect Valentin Iorga, urmași ai marelui istoric, au donat muzeului mai multe obiecte personale ale acestuia, un gest de generozitate cu o mare încărcătură emoțională pentru familia savantului român, făcut în memoria acestuia. Piesele au îmbogățit patrimoniul muzeului cu mărturii directe ale teribilului asasinat.
Asasinarea lui Nicolae Iorga de către un comando legionar, în noaptea de 26 spre 27 noiembrie 1940, a șocat opinia publică internă și internațională și a discreditat definitiv mișcarea.
Conflictul cu Corneliu Zelea-Codreanu a pornit în primăvara anului 1938, când Nicolae Iorga i-a acuzat pe legionari că doreau răsturnarea regimului și preluarea violentă a puterii, urmând modelul Germaniei naziste. Nicolae Iorga, lezat și amenințat de către C.Z. Codreanu prin intermediul unei scrisori din 26 martie 1938, în care istoricul era acuzat de instigare la „opresiune împotriva legionarilor”, a făcut o plângere penală. A urmat un scurt proces, cu toate că Nicolae Iorga și-a retras plângerea, proces încheiat cu condamnarea liderului legionar la 6 luni de închisoare. Condamnat și pentru alte fapte, C.Z. Codreanu, aflat în închisoare, a fost asasinat la ordinul regelui Carol al II-lea, dar legionarii l-au considerat pe N. Iorga responsabilul moral de moartea conducătorului lor, deoarece îi oferise regelui pretextul perfect pentru înlăturarea „căpitanului” și a altor cunoscuți legionari.
După proclamarea statului național-legionar, la 14 septembrie 1940, viața istoricului a fost în mare pericol. În trecut, din 1938 și până în 1940, primise numeroase amenințări cu moartea din partea legionarilor, dar niciodată pericolul nu fusese atât de mare. A fost sfătuit de familie și apropiați să plece din țară, pentru a se pune la adăpost, dar nu a făcut-o, cu toate că se temea de un posibil asasinat.
În seara zilei de 26 noiembrie 1940, Nicolae Iorga a fost luat, din casa sa de la Sinaia, de o echipă de șapte legionari, cu justificarea că-l vor duce la București pentru o anchetă a Poliției Legionare. În aceeași zi, îi fuseseră răvășite biroul de la Institutul de Istorie Universală din București și casa de la Vălenii de Munte. A fost găsit în dimineața zilei de 27 noiembrie 1940, lângă pădurea Strejnic, acoperit de brumă. Fusese împușcat cu nouă gloanțe.
Șocul produs de asasinarea lui Nicolae Iorga a cutremurat societatea românească, dar cenzura legionară a făcut ca odioasa crimă să nu se reflecte în presa română.
Nu s-a organizat doliu național, nu s-au arborat drapelele în bernă, funeraliile savantului au fost modeste, ancheta derizorie, asasinii nu au fost pedepsiți.
În schimb, 47 de universități și de academii europene l-au comemorat, au arborat drapelele în bernă, au organizat conferințe. De asemenea, în presa străină s-au scris sute de articole despre asasinatele politice din România din noiembrie 1940, primul nume menționat fiind cel al lui Nicolae Iorga.
„Le Temps”, ediția de Lyon, din 30 noiembrie 1940, publica pe prima pagină articolul „Les assassinats politique en Roumanie”, având subtitlu „Le professeur Jorga est parmi les victimes”, în care erau prezentate asasinatele de la Jilava din noaptea de 26/27 noiembrie 1940, asasinarea lui Nicolae Iorga din aceeași noapte și cea a lui Virgil Madgearu din ziua de 27 noiembrie 1940.
„Le professeur Nicolas Jorga a été assassiné cette nuit. Enlevè à 17 heures de son domicile à Sinaia par huit légionnaires, le professeur a été exécuté par la suite. Son cadavre retrouvé dans un fossé près de sa maison, est actuellment au cimitière Bellou, à Bucarest; il porte la trace de nombreuses balles. Cet assassinat a provoqué une émotion considerable en Roumanie […] Avec M. Jorga disparait à la fois une des plus illustres figures e la Roumanie et un ami ardent de la France. […] Comme historien, M. Jorga jouissait d`une réputation mondiale”.
Teribila faptă a făcut înconjurul lumii prin presă, asasinii și mișcarea din care făceau parte discreditându-se definitiv.
În colecția MNIR se păstrează șase piese ce i-au aparținut lui Nicolae Iorga și pe care le-a avut asupra lui în ziua morții. Găurite de unul sau mai multe din gloanțele cu care s-a tras asupra sa, ele reprezintă mărturii materiale ale teribilului asasinat.
Piesele sunt: un portofel din piele maro (nr. inv. 67602), cu dimensiuni de 10/15 cm, ce are o urmă de perforare, făcută de un glonț, în partea stângă jos, mai vizibilă atunci când portofelul este deschis. Portofelul se afla în haina lui Nicolae Iorga în momentul asasinării și a fost recuperat de către familie după descoperirea corpului acestuia. Iorga a avut în portofel cinci documente, dintre care unele au fost descoperite înăuntrul acestuia, iar altele, lângă.
Primul dintre documente, ce are numărul de inventar 67603, este o Carte de liberă circulaţie pe C.F.R., în calitate de parlamentar, cu coperte de piele neagră, imprimate cu litere aurii și însemnul C.F.R. din acei ani – o roată de tren cu două aripi. În interior, pe pagina stângă, se află o fotografie a lui N. Iorga, în costum de gală și purtând colanul Ordinului Ferdinand, fotografie poziționată cu înclinare spre dreapta, peste care s-a aplicat un timbru sec. Textul aflat pe pagina stângă este „D. Nicolae Iorga, senator de drept” și poartă semnătura directorului general C.F.R., cu cerneală roșie. Pe pagina dreaptă se află inscripționate: „seria E nr. 0453, clasa I-a, distanţa în kilometri 3000, costul 42 360 lei, valabil pe toate liniile C.F.R., de la 1 ianuarie 1934 până la revocare”. Cotorul din piele neagră este găurit de unul dintre gloanțele care l-au omorât pe profesor.
Cel de-al doilea document, având numărul de inventar 67604, este un Carnet de Identitate pentru pensionarii statului și membrii de familie ai pensionarilor de stat și funcționarilor publici cu reducere 50%, având coperțile de carton pânzat maro, inscripționat cu litere aurii. În interior, pe pagina din stânga, se află o fotografie alb-negru a lui Nicolae Iorga, peste care este aplicat un timbru sec, iar pe pagina din dreapta scrie: „Căile Ferate Române, seria A 50% Clasa I, dl. Nicolae Iorga dela Facultatea de Filosofie și Litere-București, calitatea: profesor universitar, Ministerul Educației Naționale, emis la 1 aprilie 1940; valabil până la...”, fiind semnat de Directorul General C.F.R. și de către emitent și având numărul 197291. Permisul are șapte file și a fost vizat până la 31 decembrie 1940. În partea dreaptă, atunci când este închis, sunt vizibile urme de perforare de către unul din gloanțele asasinilor.
Al treilea document este un Abonament de serviciu eliberat de către Navigațiunea Fluvială Română, având emblema NFL, (nr. inv. 67605), eliberat în 1939, nr. 248, clasa I-a, pe numele senatorului Nicolae Iorga. În partea dreaptă are aplicat un timbru sec, cu legenda circulară: Navigația Fluvială Română și stema României, în mijloc. Pe spatele abonamentului se află însemnări în creion făcute de către Nicolae Iorga. În partea stângă, lateral, are o urmă de glonț, vizibilă mai bine pe spatele abonamentului.
Alături de aceste permise se afla și permisul de intrare la Biblioteca Națională din Paris (nr. inv. 67606). În partea stângă are o fotografie alb-negru, prinsă în colțuri cu cleme metalice, identică cu cea de pe Cartea de liberă circulație C.F.R. (N. Iorga purtând Colanul Ferdinand), peste care a fost aplicată o ștampilă roșie. Cu tuș negru au fost completate: profesia „Ancien Président du Conseil des Ministres: Anc. Recteur de l`Université e Bucarest, membre associé de l`Academie de [indescifrabil]”. Pe spatele permisului apar viza pentru anul 1936 și instrucțiuni pentru cititori, iar lateral, stânga, este găurit de glonț.
Ultimul document este o Adeverință (nr. inv. 67607) eliberată de „Institutul pentru Studiul Istoriei Universale, cu nr. 104/1940, din 7 septembrie 1940, Şoseaua Jianu, nr. 3”, din care rezultă că Nicolae Iorga era directorul acestui institut, fiind semnată de administrator. Pe verso, documentul are câteva însemnări făcute cu creionul de N. Iorga. Hârtia a fost străpunsă de gloanţe, având o bucată lipsă.
Liliana Iorga Pippidi și Valentin Iorga, copii ai lui Nicolae Iorga, au donat Muzeului Național de Istorie a României, cu 44 de ani în urmă, aceste obiecte, mărturii materiale ale odiosului asasinat, cu atât mai prețioase cu cât se aflau într-unul din buzunarele hainei savantului în momentul morții.
