BARILUL DE LA KHORSABAD
Texte: Cătălina OPASCHI Foto: Marius AMARIE
ISTORIA DESCOPERIRII BARILULUI DE LA KHORSABAD
În anul 1978 în colecţiile muzeului nostru a intrat o raritate arheologică cunoscută sub numele de “barilul” de la Khorsabad. Acesta este un cilindru din argilă pe care este inscripţionat un text, scris cu caractere cuneiforme, privind domnia regelui asirian Sargon al II-lea (721 – 705 a.Chr.): bătăliile şi cuceririle sale, modul de organizare şi administrare a imperiului, istoricul fondării noii sale capitale, Dur-Sarukin (Khorsabad).
Regii asirieni aveau obiceiul de a introduce în fundaţiile unor noi construcţii diverse obiecte conţinând mesaje pentru generaţiile următoare. Istoricul peregrinării acestui obiect descoperit pe teritoriul vechiului Kurdistan (Irak), care ilustrează o perioadă din istoria Asiriei, se împleteşte cu activitatea diplomatului Victor Place. Barilul făcea parte din inventarul arheologic al săpăturilor de la Khorsabad, locul unde se înălţa odinioară capitala regelui asirian Sargon al II-lea. Zona mai fusese cercetată în primele decenii ale secolului al XIX-lea de fostul consul francez în Kurdistan, Paul-Émile Botta, dar în 1844 săpăturile au fost oprite. Franţa, care readusese în atenţia europenilor ecourile civilizaţiei asiriene era puternic concurată în această perioadă de Anglia, care deschisese şi ea şantiere arheologice în aceeaşi zonă. În aceste condiţii, Victor Place, numit consul la Mossul, adresa, în 1851, o cerere secretarului Academiei de Inscripţii din Paris, solicitând permisiunea de a continua escavaţiile abandonate de Botta şi îndrumări de sepecialitate. Convinşi de avantajele funcţiei consulare care-i permitea lui Victor Place să se afle chiar pe locul râvnitelor antichităţi, membrii Academiei îi transmit instrucţiuni riguroase privind modul de relevare, identificare şi conservare a obiectelor, în funcţie de structura şi particularităţile lor. Odată ajuns în Kurdistan, tânărul consul începe lucrările de prospectare în jurul vechiului şantier. După câteva sondaje la Khorsabad are surpriza de a descoperi o adevărată comoară arheologică: reşedinţa regelui Sargon al II-lea (721-705 î.Chr.). Timp de patru ani, luptând cu multe greutăţi de ordin material, cu rezistenţa şi suspiciunea localnicilor care priveau cu neîncredere o activitate a cărei utilitate nu o înţelegeau, consulul Place s-a dăruit acestei munci cu o pasiune care i-a adus de multe ori mustrări din partea superiorilor săi. Respectându-şi angajamentele făcute Academiei de Inscripţii, a informat cu regularitate forurile ştiinţifice asupra evoluţiei şi rezultatelor investigaţiilor sale. Din procesele verbale ale şedinţelor Academiei aflăm date importante despre descoperirea primilor barili de la Khorsabad. Într-un raport trimis la 27 august 1852, arăta că a găsit în incinta palatului, în “Serai”, doi astfel de barili, de formă cilindircă, cu texte cuneiforme. Se specifică faptul că au fost descoperiţi în grosimea zidului şi li se menţionau dimensiunile: H = 23 cm; D = 40 cm; H = 25 cm; D = 46 cm.
În monumentala lucrare pe care a publicat-o între anii 1867 – 1870, Victor Place preciza că în afara celor semnalaţi (găsiţi în grosimea zidului dintre camerele 20 şi 18) a mai descoperit mai târziu şi alţi barili, în zidul exterior al Haremului. Haremul s-a dovedit a fi, după constatările contemporane ale unor specialişti ai Institutului Oriental cin Chicago, un complex religios. Aici au fost găsiţi 14 barili cu câte zece laturi (după afirmaţia descoperitorului). Deci, în total, ar fi fost 16 piese de acest tip. Majoritatea acestor barili au zece laturi. În volumul III al lucrării lui Victor Place, care cuprinde planşe ale ansamblului din Khorsabad, ale edificiilor, reconstituiri şi imagini ale obiectelor, în planşa 78 sunt înfăţişaţi și doi barili, cu câte opt laturi. Dar pe lângă aceste piese cu zece şi opt laturi, barilul din colecţia Muzeului Naţional are… nouă laturi. Despre locul unde a fost găsit nu se dau nici un fel de indicaţii în lucrarea lui Victor Place. Credem însă, datorită “scăpării” pe care o analizam mai sus, că şi acesta putea să provină din grupul celor găsiţi în “Harem”, care era cel mai numeros. Poate tocmai “unicitatea”lui, dată de numărul de nouă laturi l-a făcut pe Victor Place să-l păstreze. Este, fără nici o îndoială, tot o piesă ilustrând ritualurile de fundaţie practicate cu deosebită grija de asirieni. Dimensiunile lui sunt: L = 22,8; l = 11 cm; h = 6,3 cm evident mai reduse decât ale celor cu zece laturi. Soarta celorlalţi barili, ca şi a multor altor piese de o mare valoare, este precizată în lucrarea descoperitorului. Acestea zac pe fundul unui afluent al Tigrului, ca urmare a faptului că mare parte din piesele arheologice descoperite de Victor Place în Kurdistan au fost distruse sau scufundate de pe pluta care le transporta spre Franţa de atacatorii convoiului, iritaţi că nu au găsit obiecte din metale preţioase. În această situaţie, la Paris au ajuns puţine obiecte faţă de bogăţia descoperirilor (se intenţiona prezentarea lor la Expoziţia universală din 1855).
INSCRIPȚIA DE PE BARILUL DE LA KHORSABAD
Valoarea cu adevărat inestimabilă a barilului este dată de şirurile de cuneiforme cursive care îi acoperă suprafaţa în rândurile strânse şi ordonate. Textul incizat pe barilul de la Muzeul Naţional este acelaşi ca şi pe piesele similare care s-au mai păstrat (cu omisiuni neesenţiale). El a fost descifrat de englezii Rawillson şi Morris şi publicat încă din 1856 în “Journal Asiatique” de către Menant şi J. Oppert. Fragmente importante din acest text au fost preluate şi comentate în lucrarea lui H. Chavaniol, iar integral, în lucrarea lui V. Place. Fiind vorba de obiecte consacrate ritualurilor de fundaţie a unei construcţii, cu rol apotropaic, ca şi tăbliţele din materiale diferite descoperite într-o ladă de piatră sub unul din pragurile palatului, textele cuprindeau în afara omagierii zeilor, relatarea faptelor de vitejie ale regelui Sargon al II-lea şi istoria construirii oraşului. Astfel de obiecte sunt atestate numai la sfârşitul mileniului II a. Chr. şi la începutul mileniului I a. Chr. Mesopotamienii credeau în puterea cuvântului pe care îl asimilau creaţiei sau existenţei şi nu se îndoiau de eficacitatea lui. Înainte de a construi sau de a restaura un edificiu, regele plasa în fundaţii, sub praguri sau în ziduri, texte scrise pe materiale diferite, în cât mai multe exemplare, pentru a le mări şansa de a traversa eternitatea. Textele se adresau în special zeilor şi suveranilor succesori ctitorului, care erau obligaţi în cazul unor restaurări, să le pună cu pioşenie la loc şi să le multiplice pentru a perpetua gloria şi măreţia lor. În caz de distrugere, profonatorul urma sa suporte rigorile blestemului cu care se încheiau textele. Textul barilului de la Khorsabad, publicat de V. Place în lucrarea Ninive et Assyrie. Avec des essais de reconstitution par Felix Thomas, Paris, 1867-1870, vol. II, pp. 300-301 (selecție): „Sargon, reprezentantul lui Bel, locotenentul lui Assur, pupila ochilor lui Oanes şi Dagon, marele rege, regele puternic, regele legiunilor, regele Assiriei, regele celor patru regiuni, favorit al marilor zei şi adevăratul păstor căruia zeii Assur, Mardoch, i-au încredinţat regalitatea popoarele şi al cărui nume glorios l-au răspândit până la capătul pământului (…). Eu sunt regele, care de la venirea la putere nu am rivali; în lupte şi în bătălii nu m-am comportat ca un laş; am măcinat toate pământurile ca pe piatra de fard şi am cerut de la ele simboluri de supunere în cele patru elemente. Am deschis numeroase păduri adânci şi foarte întinse, am făcut să fie ajustate inegalităţile. Am traversat văi întortocheate şi aride care erau locul căldurilor mortale şi trecând am pus să se sape cisterne (…). Nemilos, nepermiţând nesupunerea, am dezrădăcinat ţara lui Hamath şi pe regele Ilubid l-am torturat şi l-am jupuit de viu, am dispus să-i se tăbăcească pielea şi i-am întins-o ca pe o lână. Am suflat asupra Circesim-ului când puterea mâniei mele a atins Pisiri, căci el conspirase să se revolte. Am declarat război Armeniei. Am jefuit pe Mussair, după ce Ursaha regele Armeniei, în marea sa groază, şi-a luat viaţa cu propria mână. Am schimbat amplasamentul oraşelor din Papa (Paphos), Lalukmi, Sukkia, Bala, Abitikma, care în ascuns, uneltiseră cu ţara Kakmi. Am şters de pe faţa pământului Andia Zikirtu şi am lovit cu moarte pe toţi locuitorii lor şi am aruncat asupra răsculaţilor teroarea morţii. Îndrăzneţ am pus în valoare puterea faptelor mele. Am transformat Media în provincie căci nu se supuse, i-am supus pe oamenii din Kharkhar. Am mărit întinderea Asiriei. Am distribuit (împărţit) ţara Van Sabhi, am restabilit liniştea la Illib. Am întărit imperiul în ţările Kilallam, am făcut să ni se respecte memoria (…). Eu, regele cu simţurile deschise, alesul tuturor regilor, am avut grijă să ţin cont de tradiţiile perpetuate de misteriosul destin şi de soarta care inspiră teroarea. Regiunea Asiriei aera o mare pustietate, mlaştinile şi buruienile invadaseră palatele şi, în loc să fie depozite de bogăţii regale, deveniseră strâmtoarea furtunilor. Am crezut că văd marginile pământului care sunt despuiate de foame şi sărăcie; pentru păşunatul turmelor aici era un deşert necultivat, grânele nu creşteau….(lipsă text). Atunci am cerut corvoada oamenilor pentru a smulge neghina din ţara mea, care nu-şi arăta adevărata sa valoare, la fel ca şi pentru a înlătura seminţele rele, (cerând) ajutorul zeului Serach în această operă. Am făcut un examen atent al tezaurelor, al gloriei zeului şi a regelui, a fiinţelor animate folosite şi a totalităţii cheltuielilor necesare pentru a face să renască toată această suprafaţă. Dimineaţa şi seara m-am gândit la edificarea acestui oraş, cu ajutorul zeului Soare, marele stăpân al marilor zei, care sa-mi permită să-mi realizeze schiţele şi am ordonat să se populeze locuinţele în acest loc (…). Pe oamenii Asiriei cunoscând toate ştiinţele, i-am făcut să fie instruiţi de înţelepţi şi savanţi în palatul meu, în arta de a lua câştig din muncă şi în frica de zei şi de rege. Zeii care locuiesc în acest oraş m-au binecuvântat şi mi-au acordat pentru un timp perpetuu construcţia oraşului şi trăinicia a tot ce conţine el. Dar cel ce atacă opera mâinilor mele, care şterge sculpturile mele care îndepărtează recipientele ce conţin bogăţiile mele, care jefuieşte tezaurul meu, fie ca Assur, Samas, Bin şi zeii care locuiesc în acest oraş, să-i şteargă numele şi rasa de pe faţa pământului în această ţară şi să facă să fie considerat rebel de către duşmanii săi“.
KHORSABAD: CONSTRUCȚIA UNEI NOI CAPITALE
După consolidarea puterii, prin extinderea teritoriului, organizarea administrativă, popularea unor zone, deschiderea de drumuri noi, asigurarea apei pentru agricultură, regele a trecut la construirea noii sale capitale. Locul este ales cu grijă: „…Regele, grijuliu cu datoria lui şi nutrind dorinţa de glorie… şi-a îndreptata atenţia asupra stâncilor inaccesibile… şi a găsit aici amplasamentul fundaţiilor…El a adus în valea părăsită care sub regii dinainte nu cunoscuse fundaţii, zelul înnoitor şi planului unui oraş care nu fusese aici înainte…” Sargon, care avea puteri discreţionare asupra fiinţelor şi bunurilor, s-a îngrijit să despăgubească pe proprietarii terenului pe care urma să fie ridicat palatul. Celor care nu au primit despăgubiri în bani, le-a dat o altă bucată de pământ, ferindu-se să înceapă o astfel de acţiune prin comiterea unui abuz sau a unei nedreptăţi. Despăgubirea trebuia făcută pentru a nu suporta urmările vreunui blestem În a treia lună (Sivan), a anului 717 a.Chr., s-a început modelarea cărămizilor pentru construcţii, Evenimentul construirii oraşului este consemnat în texte scurte incizate pe unele cărămizi: „Sargon, rege al Universului a construit o cetate, Dur-Sarukin a numit-o. Un palat fără egal a construit în interiorul ei”. În a cincea lună (Ab), s-au pus fundaţiile oraşului, ridicându-se altare în onoarea marilor zei Salman, Sin, Militta, Bin, Samas, Ninip. Acesta este momentul plasării inscripţiilor de fundaţie scrise pe diferite materiale şi pe barili, în anumite locuri din palat. S-a trecut la ridicarea palatului, care a fost acoperit cu piei şi susţinut de stâlpi din lemn de esenţe preţioase: abanos, cedru, fistic, chiparos şi tamarin. Dimensiunile au fost riguros calculate, iar spaţiul oraşului riguros împărţit. La lucrările de construcţie participau în mod ritual regele şi familia sa, pentru a se face plăcuţi zeilor. Capitala lui Sargon ocupa o suprafaţa trapezoidală de cca. 300 ha şi avea şapte porţi, fiecare dedicată unei zeităţi. Trei dintre ele erau fastuos ornamentate cu reliefuri şi frize din cărămizi policrome. Oraşul avea toate componentele urbanistice ale epocii: palatul regelui, palatul prinţului moştenitor (în partea de sud), un zigurat (V. Place îl numeşte „observator”), templul zeului Nebo şi un grup secundar de rezidenţă cu destinaţie necunoscută. Palatul regal avea 209 încăperi şi 31 de curţi grupate în trei corpuri distincte: camerele de recepţie ale regelui, locuinţele slujbaşilor şi o incintă sacră. Avea trei faţade cu turnuri pătrate, străjuite de tauri androcefali, înaripaţi, purtând inscripţii. Turnul faţadei din mijloc era străjuit şi de tauri androcefali şi de un uriaş relief înfăţişându-l pe Ghilgameş în luptă cu leul. Pragurile erau din piatră iar plintele împodobite cu reliefuri şi picturi care înfăţişau scene de ceremonial sau vânătoare, unde, evident regele domină cu toată solemnitatea. Îndemnat de adânca sa pioşenie, regele manifesta o deosebită grijă pentru cinstirea tuturor zeilor. Nu numai că le ridica altare pretutindeni (la Khorsabad există un adevărat cartier al lor), dar le dedică şi porţile oraşului. Soarelui şi zeului Bin, porţile de răsărit; porţile de la sud, zeilor Bel-El şi Milittei-Taanath; porţile de nord, zeilor Nisroch, Salman şi Milittei; porţile de vest, lui Oannes şi zeiţei Iştar. Pentru Nebo a construit un templu separat, ca fiu al marelui zeu Marduk. Ca zeii să poată coborî pe pământ pentru a lumina gândurile şi judecăţile regale, era nevoie de o cale care să lege cerul de pământ. În concepţia arhitectonică a asirienilor „debarcaderul” unde ancora corabia divină a zeului suprem Assur se materializa în ziguratele care aveau pe acoperiş sanctuarul. Ziguratul era înconjurat de un drum de acces în pantă sau în trepte. În sanctuar regele se retrăgea în anumite perioade pentru a primi iluminarea divină sau pentru a se întâlni, ritual, cu marea preoteasă. În reconstituirea realizată de arhitectul Felix Thomas publicată în lucrarea lui Victor Place, ziguratul de la Khorsabad avea şapte etaje ornamentate în culori simbolice diferite, alb, negru, purpuriu, bleu, argint şi aur în vârf, având probabil o înălţime de 42,70 m. După opinia arhitectului contemporan Busink, mare specialist în restaurări şi reconstituiri de monumente vechi, ziguratul lui Sargon al II-lea nu avea mai mult de cinci nivele şi în vârf un templu al lui Assur, care aparţinea panteonului acestui rege şi nu avea un alt sanctuar în oraş. Tot după opinia lui Busink, drumul de acces nu era în trepte, ci era o rampă în spirală cu trepte foarte rare ce înconjurau turnul. Toate construcţiile oraşului erau bogat ornamentate cu sculpturi realizate într-un soi de alabastru gipsos, moale şi puţin rezistent la agenţii atmosferici. Suita picturilor în galben şi albastru sau a mozaicurilor din cărămizi smălţuite completează ornamentaţia. Din textul barilului, confirmat în teren de descoperirile lui V. Place, reiese minuţiozitatea cu care se pregătea şi se realiza o astfel de uriaşă iniţiativă care însemna construirea unui nou oraş. Urmele construcţiilor găsite la Khorsabad atesta de pe altă parte cât de bine stăpâneau meseria arhitecţii şi antreprenorii asirieni. Deşi materialul de construcţie era perisabil (cărămizi din lut ars la soare şi structuri din lemn), tehnica de construcţie şi rigoarea arhitectonică au făcut ca toate incintele să poată fi reconstituite. Pe de altă parte, perfecţiunea amenajărilor, amploarea şi ordonarea componentelor oraşului, bogăţia decorului fac din capitala lui Sargon al II-lea un monument unic.
