BRĂȚARA DACICĂ DE AUR
Loc recuperare: Germania
Texte: Dr. Ernest OBERLÄNDER-TÂRNOVEANU
Foto: Marius AMARIE
BRĂŢARA DACICĂ DE AUR (NR. 13), DE LA SARMIZEGETUSA REGIA
Începând cu iarna anului 2007, patrimoniul nostru naţional şi implicit, cel al Muzeului Naţional de Istorie a României, s-au îmbogăţit cu cele mai spectaculoase vestigii dacice cunoscute până în prezent – brăţările regale de aur de la Sarmizegetusa Regia. Ultima din seria celor recuperate, până în acest moment, este cea purtând nr. 13, readusă în ţară în luna mai 2011. Din informaţiile adunate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia, brăţara dacică regală de aur nr. 13 face parte dintr-un tezaur de cinci piese similare, care a fost descoperit la sfârşitul lunii mai 2001, la Sarmizegetusa Regia, în locul numit „la rezervoare” (situat în zona Căprăreaţa), de către o bandă organizată de braconieri arheologici. Ulterior, brăţările au fost scoase, în mod ilegal, din ţară şi au fost puse la vânzare pe piaţa internaţională de antichităţi. Piesa prezentată aici a fost achiziţionată în Germania, de către un colecţionar originar dintr-un stat balcanic. În urma anchetei, dovedindu-se originea ei românească şi modul ilegal în care a fost sustrasă şi scoasă din ţară, cumpărătorul, de bună credinţă, a fost de acord să o restituie statului român, contra unei juste compensaţii (pe baza principiilor convenţiei internaţionale UNIDROIT). Din acelaşi tezaur au mai fost recuperate încă alte două brăţări (nr. 10 şi 11).
Brăţara dacică regală de aur nr. 13 este nu numai de un exemplar de o deosebită frumuseţe, dar şi unul foarte masiv, piesa cântărind 933,40 g şi având o lungime totală, desfăşurată, de 2,51 m. Brăţara constă din 6,5 spirale, având diametrul la exterior, la capete, de 10,5–11,5 cm şi diametrul barei din care este confecţionată, de 5,6–5,9 mm.
Brăţările regale de aur polispiralice reprezintă cele mai originale creaţii ale artizanilor daci care au ajuns până la noi. Cele două extremităţi ale brăţării nr. 13 redau, stilizat, capul câte unui dragon înaripat, cu botul alungit. Ochii şi sprâncenele sunt reprezentate prin câte trei linii, trasate curb. Dinţii, care ies din gură, sunt sugeraţi prin câte o linie arcuită, incizată, situată pe cele două laturi ale capului. Aripile strânse ale dragonilor sunt redate sub forma unor şiruri de linii oblice, situate pe marginile plăcii care continuă capul. Partea mediană a capului şi coama dragonilor este marcată printr-o linie de perle şi linii oblice incizate, în formă de „os de peşte”, reprezentând, simbolic, şira spinării şi coastele acestora. În continuarea fiecărei plăci dreptunghiulare se află câte şapte palmete, foarte stilizate, ştanţate cu ajutorul poansoanelor. Marginile palmetelor sunt supraînălţate şi decorate, prin incizie, cu linii mici, dispuse oblic.
Brăţara nr. 13, ca şi celelalte 12 piese similare recuperate, a fost realizată prin tehnica baterii la rece, a poansonării şi gravării, pornindu-se de la un lingou rectangular, de aur nativ. Ca ustensile s-au folosit ciocane de lemn şi din metal, acoperite cu piele, nicovale de lemn, precum şi seturi de dălţi de fier şi poansoane de bronz.
Analizele atomice efectuate la Institutul de Fizică şi Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” de la Măgurele au indicat faptul că brăţara regală dacică de aur nr. 13 a fost lucrată dintr-un aliaj natural de aur (84,39%), argint (14,06%) şi cupru (1,253%), conţinând şi urme de staniu (semn al originii aluvionare a metalului), stibiu şi telur, acestea din urmă specifice aurului provenit din Transilvania, zona Munţilor Metaliferi.
Suprafaţa brăţării, deşi este acoperită cu o patină translucidă, de culoare uniformă, uşor maronie, care atenuează strălucirea naturală a aurului prelucrat mecanic, nu indică existenţa unor urme de folosire a piesei înainte de a fi fost îngropată în pământ. După toate aparenţele, brăţările de aur dacice au fost depuse ca ofrande de mare valoare, adesea însoţite şi de mari cantităţi de monede dacice şi greceşti de aur şi argint, în cadrul unor ceremonii religioase forte importante. Pe lângă această destinaţie sacră, fără îndoială că brăţările polispiralice de aur au avut şi o funcţie laică, de simbol al autorităţii politice şi religioase a regilor daci şi a membrilor celor mai de vază ai familiilor lor. Uzul brăţărilor regale dacice de aur, ca şi al replicilor lor în argint aurit sau argint (de asemenea foarte rare) a fost unul de scurtă durată, vreme de câteva decenii, care acoperă existenţa a două-trei generaţii ale clanului regal de la Sarmizegetusa, mai exact între anii 100 şi 40/30 p. Ch.
Ca şi celelalte 12 „surorii şi verişoare” ale ei, brăţara regală de aur nr. 13 reprezintă, în egală măsură, atât o capodoperă a artei metalelor preţioase a lumii antice, cât şi o dovadă a talentului şi creativităţii meşterilor aurari daci din secolul I a. Ch. Aceste piese constituie nu doar nişte mărturii de o valoare excepţională, prin conţinutul impresionant în aur pe care îl înmagazinează (12,663 kg), ci se constituie în nişte documente istorice esenţiale, care aduc o importantă contribuţie la îmbogăţirea cunoştinţelor noastre în domeniul artei, a religiei şi a civilizaţiei dacice în ansamblul ei.
OPERAŢIUNEA “AURUL DACILOR”
În cursul anilor 1996-2001, întreaga zonă Sarmizegetusa Regia, ultima capitală a Regatului dacic (înscrisă pe lista monumentelor umanităţii în anul 1999) a fost vizată de activităţile unor grupări ale crimei organizate, care au practicat braconajul arheologic pe scară largă. Un număr foarte mare de tezaure de aur şi de argint, însumând mai multe mii de piese, numeroase obiecte de aur, argint, bronz şi fier, au fost sustrase şi exportate ilegal în mai multe ţări din Europa Occidentală şi în SUA. Între acestea se numără şi 24 de brăţări regale dacice de aur.
După mai multe tentative ale ofiţerilor de la Poliţia de Patrimoniu din cadrul IGPR, în anul 2005, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a început instrumentarea unor dosare penale membrilor mai multor grupuri infracţionale din jud. Hunedoara, care aveau legătură cu jaful arheologic şi alte fapte penale.
În decembrie 2009, Judecătoria Deva a condamnat la pedepse privative de libertate însumând peste 100 de ani de închisoare, mai multe persoane. În prezent se judecă apelul în acest proces. Între timp ancheta a continuat şi s-a extins.
În paralel cu procesul care se desfăşura la Deva şi apoi, la Alba Iulia, organele judiciare, împreună cu Guvernul României şi Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, au întreprins mai multe acţiuni de depistare şi recuperare a bunurilor arheologice şi numismatice sustrase şi exportate ilegal. Acestea s-au desfăşurat în cooperare cu Interpolul şi cu organele judiciare din Franţa, Germania, Elveţia, Austria, Marea Britanie, Belgia, Serbia, Spania, Irlanda şi SUA. Alte operaţiuni de recuperare s-au desfăşurat în România, la care au luat parte mai multe inspectorate judeţene ale Poliţiei şi Poliţiei de Frontieră.
Pe 7 ianuarie 2007, au fost readuse în ţară primele patru brăţări dacice regale de aur, graţie eforturilor persistente, derulate timp de mai mulţi ani, ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel din Alba Iulia, ale Poliţiei pentru Patrimoniu din IGPR şi ale Ministerului Culturii, Cultelor şi Patrimoniului Naţional.
Pe 25 ianuarie 2007, a fost repatriată cea de-a cincea brăţară de aur, mulţumită cooperării dintre autorităţile judiciare din Romania şi Franţa; apoi, pe 12 iunie 2007, a fost recuperată cea de-a şasea brăţară pe teritoriul naţional, de către ofiţeri ai Poliţiei de Frontieră, în urma unei operaţiuni sub acoperire.
Pe 3 august 2007, au fost readuse alte trei brăţări, ca urmare a eforturilor autorităţilor judiciare şi administrative, în cooperare cu omologii lor din Germania.
Pe 12 decembrie 2008, au revenit în ţară alte două brăţări de aur dacice, pentru ca pe 17 iulie 2009 să fie repatriată încă o brăţară (nr. 12), dar în acelaşi an au fost readuse în ţară un superb colier de aur şi doi cercei de aur, piese sustrase din situl dacic de la Căpâlna (jud. Alba), exportate ilegal înainte de 2005.
Pe 10 mai 2011 a fost readusă în ţară brăţara nr. 13.
Urmează, sperăm, şi celelalte ...
