Brățări din tezaurul de la Basarabi (jud. Dolj)
Text: Silviu Oța; foto: Marius Amarie.
În anul 1963, a fost descoperit tezaurul de la Basarabi, în județul Dolj. Acesta era compus dintr-un lot de 561 de monede, emise în timpul lui Mircea cel Bătrân (1386-1418) și Mihail I (1418-1420) și patru brățări din argint. Acesta a fost depus într-un recipient ceramic, distrus în timpul lucrărilor agricole. El a fost identificat la 150 m sud de șoseaua Craiova-Calafat, în zona kilometrului 76.
Până în prezent, tezaurul a fost publicat destul de succint de către Gheorghe Popilian, cel care a făcut și primele cercetări la fața locului, apoi piesele au fost reanalizate de către Luminița Dumitriu în anul 2001, într-un cadru mai larg, anume legat de podoabele medievale de la Dunărea de Jos, însă descrierea lor este destul de sumară. Pe ansamblu, s-a considerat că sunt podoabe care au fost în uz în cursul secolelor XIV-XV, având în vedere și monedele găsite în asociere în tezaur. Acest model de brățări a fost descoperit, momentan, doar în tezaure și nu au apărut în complexe funerare.
Dintre podoabele din tezaurul de la Basarabi, în colecțiile Muzeului Național de Istorie a României au ajuns două brățări executate din bare torsionate, decorate în tehnica granulației, filigranului și cu tuburi de sârmă spiralată. Un exemplar se mai păstrează în colecția Muzeului Olteniei, iar cel de-al patrulea s-a pierdut.
Piesele (MNIR, inv. nr. 139637, 139638) sunt confecționate fiecare din trei bare de argint, rectangulare în secțiune și torsionate. În spațiile libere rezultate după răsucire au fost introduse trei sârme de argint spiralate. Capetele brățărilor au fost aplatizate prin batere și au forma unui trapez. Sunt decorate în tehnica granulației și filigranului. Spațiul dintre corp și terminații a fost marcat prin lipirea unei pastile de argint în formă de calotă. Pe marginile capetelor a fost lipită o sârmă filigranată și apoi aplatizată, care formează un cadru. La bazele terminațiilor, fiecare are lipite trei granule de argint distanțate. Capetele sunt împărțite în zona mediană în două registre prin câte o sârmă îndoită în formă de tub. Pe fiecare plăcuță sunt alte două cadre din granule mici. Lângă ele, din loc în loc au fost lipite și alte granule care formează mici triunghiuri. În interiorul fiecărei jumătăți a capetelor brățărilor este lipit un S din sârmă filigranată. Pe terminațiile fiecăruia este lipită o granulă de argint. Datorită unei deteriorări, se poate observa că tot decorul capetelor a fost realizat separat și apoi lipit pe barele aplatizate în formă de trapez. Piesa a fost îndoită.
Greutate=70.10 grame, respectiv 71.11 grame.
După revenirea Bizanțului în Peninsula Balcanică, în vremea împăratului Ioan Tzimiskes (969-976), aici au pătruns și au fost confecționate brățări diverse, din sârme torsionate, cu terminații foarte variate, în special din cupru și mai rar din argint.
După căderea Imperiului în anul 1204, variante ale lor au fost produse în continuare, chiar și mai scumpe și mai bogate din punct de vedere decorativ, de regulă din argint și mai rar din aur. Tradiția producerii lor a continuat până în veacul al XV-lea în fostele teritorii bizantine din zona centrală și estică a Peninsulei Balcanice. Nu este exclus ca anumite modele să fi fost confecționate și la nordul Dunării, dar în acest stadiu al cercetării nu putem spune cu exactitate.
În secolele XIII-XV, conform descoperirilor arheologice efectuate până în prezent, se poate observa că au fost produse mai multe modele de brățări care au terminațiile lățite, în formă de trapez. Dintre acestea, am avut în vedere doar anumite modele, anume cele din tezaurele de la Basarabi, Voinești, Amnaș, Pădurea Cernica-Pantelimon, Șușița, Jiana Mare, Gogoșu, Păcuiul lui Soare. Ele sunt diferite, atât ca mod de confecționare, cât și al ornamentării. Tehnicile utilizate au rămas însă în linii mari aceleași (torsionare, granulația, filigranul, sârma spiralată, trefilarea etc.).
Dacă avem în vedere aria de răspândire, putem spune că toate sunt specifice spațiului sud-est european.
În analiza brățărilor din bare sau sârme torsionate se poate constata că există câteva etape pe parcursul utilizării lor. Acestea sunt observabile în special din punct de vedere al execuției, cât și din punct de vedere al decorurilor. Pentru acest caz, am luat în discuție doar acele exemplare ale căror terminații sunt în formă de trapez, deoarece pe ansamblu se observă o destul de mare diversitate, atât ca materiale, cât și ca forme ale terminațiilor și ca tehnici utilizate. În literatura de specialitate mai pot apărea cu terminații în formă de triunghi.
Pentru această analiză am avut în vedere doar acele exemplare executate din argint, cu terminațiile trapezoidale.
Piese, stilistic asemănătoare cu cele descoperite la Basarabi, au fost descoperite la nordul Dunării, în Banat (loc de descoperire necunoscut) și Oltenia, la Jiana Mare. În regiunile învecinate, astfel de brățări au mai fost descoperite la Vidin și Arčar în Bulgaria, ori la Juhor, în Serbia estică. Un alt exemplar provine din Ungaria și un altul din Colecția Muzeului Național din Beograd (Serbia), în ambele situații fără loc de descoperire cunoscut.
Piese relativ asemănătoare, dar mai simple, care au corpul din sârme subțiri torsionate de mai multe ori au fost descoperite la sudul Dunării, unde frecvența descoperirilor este mult mai ridicată, ca de exemplu cele găsite la Prahovo, Kladovo (Serbia), Prilep (Macedonia), Dragiževo, Sliven, Popovo, Zdravec, German, Šumen, Dolište, Baniska, zona Tărgovište, Velingrad, Gorna Bela Recika (Bulgaria). La nordul Dunării a fost descoperit un fragment la Voinești. Lor li se adaugă piese mai simple din bare și din tuburi de argint torsionate găsite în tezaurele de la Amnaș, Pantelimon-Pădurea Cernica, Păcuiul lui Soare și Oțeleni. Acestea din urmă sunt ceva mai timpurii și pot fi datate în secolele XIII-XIV.
Concluzii
Se poate observa că brățări similare cu cele de la Basarabi au circulat în veacurile XIV-XV, atât la sudul cât și la nordul Dunării. Fiind vorba de piese tezaurizate, nu putem menționa cu exactitate data producerii lor, ci doar momentul îngropării. Ceea ce putem spune cu precizie este că au circulat în linii mari în veacurile XIV-XV. Putem însă bănui că au fost în uz în special în primul secol amintit, probabil până la cucerirea de către otomani a Țaratelor de Vidin și de Târnovo. Fiind piese de mare valoare, nu se depuneau în morminte, ci constituiau bunuri de tezaur. Fiind vorba de podoabe din metale prețioase și în general dintr-o cantitate destul de mare de argint, este de presupus că este vorba în special de orașe aflate sub un control destul de strict al statului, indiferent care a fost acela.
Se poate observa că este vorba de produse balcanice, cu o arie destul de limitată de difuzare. Nu este exclus ca acestea să fi fost produse de meșteri care au activat la Dunărea Mijlocie și de Jos, și să constituie o caracteristică a artei prelucrării argintului în Țaratul de Vidin din veacul al XIV-lea. Numărul relativ redus de astfel de podoabe poate demonstra că au fost confecționate și pentru o perioadă destul de scurtă de timp. Dacă avem în vedere și aria lor de răspândire limitată, se poate spune că au fost comercializate în sudul Regatului ungar, Serbia estică, Țaratul de Vidin și Țara Românească. Corelarea dintre aria de răspândire a lor cu teritoriul Țaratului amintit înclină balanța în favoarea ipotezei că sunt piese specifice acestui spațiu. Pătrunderea lor în nordul Dunării, în Oltenia și Banat demonstrează relațiile comerciale între populațiile din vestul Dunării de Jos. Este însă interesant că se află în special în zone populate cu vlahi, precum Oltenia, Banatul estic și Valea Timocului. Doar foarte puține exemplare au fost găsite în alte puncte, dar nu departe de acest areal (Arčar, dar tot în Țaratul de Vidin), iar pentru colecția Muzeului Național din Belgrad, și piesa din Ungaria, locurile de descoperire sunt necunoscute.
Bibliografie
Bikić, V., Vizantijski nakit u Srbiji. Modeli i nasleđe, Altanova, Beograd.
Diaconu, P., Baraschi, S., Păcuiul lui Soare. Așezarea medievală (secolele XIII-XV), II, Editura Academiei Republicii Socialiste România, București.
Dumitriu, L., Der Mittelalterliche Schmuck des Unteren Donaugebietes im 11.-15. Jahrhundert, Muzeul Național de Istorie a României, București.
Gubitza, K., A zombori (Sáponya-pusztai) bronzleleteről és a kladovói kincsről, în: AErt, 28, 262-265.
Maneva, E., Srednovekoven nakit od Makedonija, Grafički Centar, Skopje.
Mesterházy, K., Azún. Tokaji kinks revíziója, în: FolaA, XLIII, 193-242.
Milošević, D., Nakit od XII do XV veka iz zbirke Narodnog Muzeja – Beograd, Narodni Muzej – Beograd, Beograd.
Oţa, S., Dragotă, A., Rustoiu, G. T., Brăţări din sârme torsionate și împletite, lăţite la capete (secolele X-XV), în: MatCercA, S.N. 6, 155–171.
Oța, S., Oberlander-Târnoveanu, The medieval adornments treasure discovered in the Cernica Forest (Ilfov County), în: „Studia Romana et Mediævalia Europænsia. Miscellanea in honorem annos LXXXV peragentis Professoris emeriti Dan Gh. Teodor oblata”, 221-254, Editura Academiei Române, Istros, București, Brăila.
Teodor, D. Gh., Tezaurul feudal timpuriu de obiecte de podoabă descoperit la Voinești-Iași, în: AMold, 1, 245-269.
Weisskircher, R., Gelfund in Hamlesch, în: Siebenbürgische Vierteljahrsschrift, 58 (3), 229-237.
