Caseta de bijuterii a principesei Maria
Text: Raluca Mălăncioiu; foto: Cornel C. Ilie
Această casetă din argint aurit a fost destinată, inițial, păstrării bijuteriilor. Parcursul obiectului de la fabricare până la a îndeplini rol de recipient pentru cutia în care a fost depusă inima reginei Maria și, în final, exponat de muzeu, reprezintă o pagină de istorie demnă de atenția publicului, aducând informații prețioase despre eticheta și manierele de acum două secole, dar, mai ales, despre curtea regală a României.
Caseta are formă paralelipipedică, este aşezată pe un postament în trei trepte, cu patru statuete amplasate în colţurile soclului – fiecare reprezentând un personaj simbolic, trei masculine și unul feminin. Latura frontală este încadrată de un tânăr paj cu o casetă în mâini, așezat pe muchia din stânga și o tânără ținând o pungă de bani, pe muchia din dreapta. Caseta și punga pentru bani pe care le țin personajele anticipează scopul în care fusese lucrată caseta, acela de seif. În partea superioară este redat un frontispiciu în stil neo clasic, conținând inscripția de dedicație și aparteneța celor care au făcut darul: „ALTEȚEI SALE REGALE PRINCIPESEI /MARIA A ROMÂNIEI: DO(A)MNELE ROMÂNE”, cu majuscule, pe două rânduri.
Expresia simplă – doamnele române – este încarcată de semnificație. Identitatea celor căror au comandat acest dar prețios, păstrată în anonimat de această formulare, fără precizarea rangurilor sau a aparteneței la casele boierești românești, reprezintă expresia unui gest unanim al femeilor române de acceptare a venirii în țară a principesei Maria, viitoarea regină a României, precum și un tip de organizație feminină, care prin fonduri colectate la modul comun, au comandat și achitat acest dar orfevrierilor parizieni Froment-Meurice (numele este înscris pe una dintre laturiile socului casetei). În spatele expresiei generaliste „doamnele române” se aflau soțiile celor mai importanți membrii ai Partidul Conservator, așa cum este prezentat public în numărul din 1894, al publicației perioadice, „Calendarul pentru toți”, tipărit în București, la tipografia Gutenberg. Tot în aceeași publicație este prezentat și darul oferit de soțiile membrilor Partidului Național Liberal, celălalt partid major din viața politică românească a secolului al XIX-lea și nu numai, anume – o granitură de masă din argint, compusă dintr-o piesă centrală și două fructiere cu scene mitologice și amorași.
În registrul central al laturei frontale a casetei de bijuterii, sub frontispiciu, se află dispuse semicircular, în bandă, nouă medalioane rotunde, de tip monedă, din argint, reprezentând steme de judeţe, în alternanță cu opt plăcuţe emailate policrom, având câte o piatra transparentă (diamant?) în centru. Această distribuire se repetă pe partea dorsală cu alte nouă medalioane, dar și pe părțile laterale, unde sunt cuprinse câte șapte medalioane cu stemele județelor României. În total, caseta este decorată cu stemele a 32 de județe în care era organizat teritoriul României în acel moment și pe care reprezentantele feminine ale boierimii române au dorit să le evidențieze, pentru a întregi semnificația cadoului. Ordinea în care sunt distribuite județele pe banda semicirculară nu ține cont de repere geografice sau regionale, orfevrierul alăturându-le aleatoriu. Posibil ca aranjamentul să aibă legătură ori cu rangul comanditarelor sau contribuția financiară a fiecăreia, reflectată în dispunerea județelor sau, pur si simplu, la cererea comanditarelor, pentru a sublinia omogenitatea românilor indiferent de regiune. De exemplu pe partea frontală, de la stânga la dreapta, sunt prezentate stemele județelor: Dorohoi, Gorj, Buzău, Brăila, Tulcea, Muscel, Falciu (Falcii), Tutova și Dâmbovița. Pe partea dorsală a piesei se succed stemele județelor: Roman, Argeș, Bacău, Vâlcea, Putna, Constanța, Olt, Telorman și Romanați. Pe una dintre părțile laterale sunt redate stemele județelor Neamț, Vaslui,Tecuci, Ilfov, Dolj, Vlașca și Prahova, iar pe cealaltă parte laterală sunt stemele județelor Iași (Jassi), Mehedinți, Ialomița, Cuvurlui, Suceava, Botoșani și Râmnic (Romnic).
Tot pe partea frontală a casetei, în zona centrală, pe un blazon, cizelat, din aur, se află monograma principesei Maria - „M” - realizată din pietre translucide, albe, fixate în cadru metalic din argint. Pe muchiile părții frontale apar iniţialele „F”, în stânga și „M”, în dreapta, pentru care tindem să afirmăm că aparțin principelui Ferdinand și principesei Maria. Dar, luând în considerare faptul că monograma Mariei este deja reprezentată central, iar caseta este dedicată în special principesei, ci nu cuplului princiar, este posibil ca cele două inițiale să fie ale Casei de orfevrieri Froment-Meurice. Partea frontală, dar și cea dorsală este ornamentată cu un decor inspirat din registrul floral – trandafiri înfloriți, crenguțe și frunze din familia Rosaceae, dispuse în ronde-bosse. Lateralele casetei sunt decorate cu flori și frunze de ciulin, simbolul protector al scoțienilor în vreme de război, în directă legătură cu originea principesei Maria, al cărui tată, Alfred Ernest Albert de Saxa-Coburg-Gotha, avea rangul de duce de Edinburgh.
Pe spatele casetei sunt amplasate în colțuri alte două statuete cu tematica vânătorii – un tânăr care ţine în mână un şoim iar în colţul din dreapta un alt paj care sună dintr-un corn de vânătoare.
Capacul este decorat cu ghirlande ornamentate cu pietre roșii și verzi dispuse alternativ, în caboșoane ovale, surmontat de o construcție amintind de fluroanele închise ale unei coroane, decorată cu flori de crin, deasupra cu două scuturi adosate, unul al Regatului România, celălalt al Cadei de Edinburgh. Coroana amplasată deasupra scuturilor era prevăzută cu un glob cruciat, astăzi desprins de ansamblu și pierdut. Cele patru colțuri ale capacului sunt decorate cu conuri prinse cu nituri, cu sistem de înșurubare, la fel şi coroana din vârf. Astfel de șuruburi sunt folosite pentru prinderea mai multor elemente decorative ale casetei.
Cele patru statuete, dar și structura după care este construită caseta de bijuterii sunt similare unor alte lucrări, dintre care cea mai apropiată ca datare este o casetă de bijuterii semnată la 1867, de Émile Froment-Meurice (1837-1913), fiul orfevrierului parizian François-Désiré Froment-Meurice, cel care a pus bazele Casei de bijutieri Froment-Meurice, și de arhitectul francez Felix Duban. Similitudinile dintre aceste două lucrări sunt destul de frapante: cele patru personaje redate prin turnare pe colțurile celor două casete sunt identice, dar și edificiul în sine este ridicat după aceleași principii. Diferențele dintre cele două lucrări constau în modalitatea de ornamentare și stilul istoricizat al fiecăreia – cea păstrată la Muzeul Național de Istorie a României prezintă elemente neo-clasice, Empire, iar cealaltă lucrare, este ornamentată cu motive neo-gotice, medievale. Caseta de bijuterii din 1867, se pătrează începând cu anul 2002 în Statele Unite ale Americii, în Los Angeles County Museum of Art (LACMA) ca donație a familiei Lynda și Steward Resnick, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la deschiderea muzeului.
Orfevrierul parizian François-Désiré Froment-Meurice (1802–1855), fiu al meșterul aurar François Froment, rămas foarte devreme orfan de tată, preia la vârsta de 30 de ani, în 1832, atelierul tatălui său vitreg, Pierre Meurice, deschizând o afacere nouă și câștigând rapid titlul și reputația de „maestru bijutier și orfevrier al orașului Paris”. Această reputație i-a conferit avantajul preluării celor mai importante comenzi pentru realizarea unor elemente de design al unor monumente orășenești, obiecte comemorative și religioase, dar, mai ales pentru darurile de nuntă regale. Stilul prin care s-a remarcat este caracteristic maeștrilor Renașterii franceze, dar și al manieriștilor italieni, preferând estetica stilului romantic, medieval. Fiul său Émile Froment-Meuriuce, va duce mai departe bunul renume al părintelui său, preluând unele dintre temele și stilul care a făcut celebră această casă de bijuterii.
Caseta de bijuterii dedicată principesei Maria, păstrată la M.N.I.R. în București, dar și caseta păstrată în LACMA din Los Angeles, ambele lucrate de fiul maestrului, Émile Froment-Meurice, prima între 1892-1893, cea de-a doua în 1867, își găsesc analogii, în lucrările maestrului
François-Désiré Froment-Meurice. Toaleta complet echipată, lucrată din argint aurit pentru a fi oferită cadou de nuntă, în noimebrie 1845, Louisei-Thérèse de Bourbon, viitoarea ducesă de Parma, la căsătoria sa cu Carol al III-lea de Parma, prezintă în lateralele oglinzii două casete de bijuterii aproape identice cu cea păstrată în muzeul din Los Angeles. Opera a fost terminată până în 1851, la timp pentru ca Froment-Meurice să o poată expune, și să fie premiat pentru această lucrare, la Expoziția pentru Produse Industriale de la Londra. Piesa a fost comandată prin subscripție de Doamnele Partizane ale Dinastiei de Bourbon din Franța (Doamnele legitimiste franceze) pentru nunta nepoatei regelui Carol al X-lea de Bourbon. Ornamnetica acestor casete care fac parte din ansamblul toaletei, lucrate din argint aurit, cu emailuri pictate, sticlă colorată și pietre prețioase evocă idealismul loialității pentru rege și divinitate specifice Evului Mediu francez, pe de-o parte, dar și al fidelității conjugale pentru cuplul princiar, pe de altă parte. Toaleta ducesei de Parma se păstrează în prezent în colecțiile Muzeului d’Orsay. În 1855, celebrul orfevrier al cărui talent a fost adeseori comparat cu cel al celebrului orfevrier italian Cellini, moare atingând apogeul carierei, cu câteva luni înainte de deschiderea Expoziției Universale de la Paris, desfășurată în perioada mai – noiembrie a aceluiași an.
Caseta de bijuterii a principesei Maria păstrată la MNIR, lucrată de fiul celebrului artist, Émile Froment-Meurice, devenit cel mai mai mare orfevrier francez al celui de-al doilea Imperiu, alături de mai vechiul colaborator al tatălui său, arhitectul Felix Duban, a fost oferită ca dar de nuntă principesei Maria, după cum am arătat, din partea „doamnelor române”. Această acțiune se încadrează în tradiția deschisă de legitimistele franceze cu aproape de jumătate de secol în urmă, putând fi interpretat ca un act incipient politic al susținătoarelor feminine ale regalității și un semn de raliere a reprezentantelor feminine din clasa marilor boieri și moșieri români (soțiile membrilor Partidului Conservator), la realitățile social politice ale monarhiilor europene, Franța fiind urmată întru totul ca exemplu, în calitate de leagăn al schimbărilor ideologice ce au dat start modernității.
Data nunții cuplului princiar Ferdinand – Maria a fost stabilită pentru 10 ianuarie 1893, la Sigmaringen, în Germania, caseta fiind oferită ca dar de căsătorie (care a cuprins trei ceremonii: una civilă și două religioase oficiate în rit catolic și protestant), cel mai probabil la sosirea cuplului princiar la București, serbările în onoarea nunții acestora desfășurându-se timp de cinci zile, începând cu 23 ianuarie.
Istoria acestui obiect nu se oprește la acest moment, caseta însoțind inima reginei Maria în lungul parcurs dintre 1938, anul în care suverana a decedat, și 2015, anul în care inima a revenit în Camera de Aur de la Castelul Pelișor.
Regina s-a stins pe 18 iulie 1938. Testamentul întocmit la Tenha-Juvah, Balcic, în 29 iunie 1933, însoțit de două scrisori adresate familiei și o scrisoare intitulată „Ţării mele şi poporului meu” a fost deschis de fiul său Carol al II-lea, în aceeaşi seară, în prezenţa ministrului Justiţiei Victor Iamandi, pentru eventualele indicații privind ceremonia de înmormântare. Testamentul propriu-zis a fost făcut public a doua zi după înmormântare. În scrisoarea adresată românilor, regina îşi exprima dragostea faţă de poporul român şi îi confirma faptul că s-a străduit să devină o bună „Româncă”. De asemenea, alături de alte indicații referitoare la desfășurarea funeraliilor și-a exprimat dorinţa ca inima să-i fie aşezată în biserica „Stella Maris” din Balcic: „Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş, lângă iubitul Meu Soţ, Regele Ferdinand, dar doresc ca inima mea să fie aşezată sub lespezile bisericii ce am clădit-o”. Carol al II-lea menționează momentul preluării inimii reginei, în însemnările sale: „ ... Zweideneck, luând din sicriu caseta cu inima, mi-a înmânat-o ca s-o învelesc, aşa cum a fost dorinţa Mamei, în drapelul englezesc şi românesc. Învelită în drapelele, caseta am depus-o într-una mai mare. Pe urmă, luată de Adjutant, a fost dusă şi aşezată în biserica din Cotroceni, unde va rămâne până în ziua când vom hotărî transportul la Balcic”.
Acel drapel cu dublă față cu care a fost acoperită caseta de bijuterii primită ca dar de căsătorie, în care era depusă cutia din argint cu inima reginei a fost considerat mult timp în mod eronat că este marele pavoaz al Bricului Mircea. Această navă-şcoală nu a avut nicio implicare în transportul inimii reginei Maria la Balcic, în 1938. Inima a fost transportată de la Constanţa la reşedinţa din Balcic, în Bulgaria de astăzi, cu distrugătorul „Regina Maria”, sub comanda căpitan-comandorului Horia Măcellariu. Ulterior, în anul 1940, când România a pierdut Cadrilaterul, inima reginei a fost adusă înapoi în ţară, tot cu distrugătorul „Regina Maria”, pentru a fi păstrată în capela reşedinţei regale de la Bran. În acest loc a fost depusă într-o nișă în afara castelului, langă capela – copie fidelă a Stellei Maris, până la finisarea construcției, dar destinul istoric a înclinat spre alt deznodământ, nișa fiind deschisă în 1974, în timpul regimului comunist și caseta predată Muzeului Cetății Bran până la noi directive. În anul 1975, inima reginei ajunge la Muzeul Național de Istorie al României prin decizia nr. 614 din 11 noimbrie 1974, a Comitetul Executiv al Consiliului Popular al Județului Brașov, împreună cu cele două casete. În anul 2015, prin decret guvernamental, aceasta se întoarce la Castelul Pelișor în Camera de Aur, locul în care regina Maria a închis ochii pentru totdeauna.
Caseta de bijuterii primită în dar de principesa Maria, adolescenta de doar 17 ani la vremea sosirii sale în România din 1893, copila plină de entuziasmul tinereții, ce se va dezvălui drept unica recunoscută „regină și mamă a tuturor românilor”, va rămâne ca dovadă a istoriei tumultoase, chiar și dincolo de granițele morții, a unei inimi ce a bătut pentru români. În prezent, darul „doamnelor române” este expus publicului în expoziția permanentă a Muzeului Național de Istorie a României, Tezaurul Istoric.
Bibliografie:
Radu Coroamă, Dorina Tomescu, Testamentele Reginei Maria, Muzeul Național XVI, 200, p. 417-425; Narcis Dorin Ion (coord.), Maria a României. Portetul unei mari regine, Sinaia 2018; Laurance de Finance, Pascal Liévaux, Ornament. Vocabulaire typologique et technique, Paris 2014; https://www.langantiques.com/university/mark/froment-meurice/ (accesat 06.11.2019); https://collections.lacma.org/node/205377 (accesat 06.11.2019); https://www.musee-orsay.fr/en/collections/works-in-focus/search/commentaire_id/toilette-de-la-duchesse-de-parme-7096.html?no_cache=1(accesat 06.11.2019)
.jpg)
