Codul Callimachi

Codul Callimachi

Text: Andreea Ștefan

Contextul 

„Codul civil al Principatului Moldovei” (cu titlul original în greacă: Κώδιξ πολιτικός του πριγκιπάτου της Μολδαβίας) a fost redactat la inițiativa principelui Scarlat Callimachi (1773 - 1821), fiind publicat în anul 1817. Promulgarea sa survenea într-un context istoric transformator pentru partea de sud-est a continentului european. Pe fondul războaielor napoleoniene, în anul 1806 izbucnea conflictul armat dintre Imperiul Otoman și cel Rus. Pe aproape întreaga durată a războiului, Principatele Moldova și Țara Românească au fost ocupate de trupele țariste. La încheierea tratatului de pace, semnat la București, în 1812, Imperiul Otoman ceda adversarului său partea de est a Principatului Moldovei, denumită ulterior Basarabia. Dincolo de această semnificativă modificare teritorială, efectele devastatoare ale războiului au făcut necesară o susținută activitate organizatorică la nivel local. Lui Scarlat Callimachi, aflat la a treia tentativă de a ocupa tronul Moldovei, i-a reveni această sarcină, iar domnia relativ stabilă, cuprinsă între 1812 și 1819, a permis finalizarea câtorva dintre inițiative. În acest context, Codul civil ilustrează eforturile de reorganizare, dar pune în evidență și impactul lor limitat. Redactat într-o limbă de circulație locală, în Balcani, greaca, textul normativ nu a putut fi aplicat eficient în Moldova până în 1833, data la care a fost publicată traducerea în limba română. 

Codul

Linia fluctuantă ce separă elementele novatoare de cele conservatoare la nivelul de conținut al codului este un alt indicator al ritmului moderat în care reformele au fost conduse. Codul este structurat în trei părți, cu un capitol introductiv și o addendă, cuprinzând în total 2032 de articole. Partea introductivă (art. 1-24), „Despre legile civile în general”, începe cu definiția legii, care constituie primul articol al codului. Drepturile individuale sunt discutate în prima parte, împărțite în patru capitole: „Despre drepturile referitoare la proprietatea privată și relative”, „Despre dreptul căsătoriei”, „Despre drepturile în relațiile dintre părinți și copii”, „Protectorat și tutelă”. Prin simpla parcurgere a titlurilor, putem observa cum delimitarea sferei de acțiune a dreptului privat urmează definirea spațiului privat: proprietatea, locuința în care se instalează familia, întemeiată prin căsătorie, relațiile dintre membrii acesteia și custodia copiilor orfani.   

Partea a doua, cea mai amplă, este dedicată legislației privitoare la proprietăți și la partajul acestora. Tematica este abordată în două secțiuni, a câte 19 și respectiv 18 capitole, întreaga parte însumând 620 de articole. Sunt detaliate probleme cum ar fi: dreptul de proprietate (cap. 1), moștenire (cap. 8), ultima dorință și testamentul (cap. 9), acordurile (cap. 20), donațiile (cap. 21) sau comodatul (cap. 22) etc. În ultima parte, care conține articolele de la 1771 la 1973, structurate în patru capitole, este discutată certificarea drepturilor și îndatoririlor individuale și de proprietate. Împrumuturile și ordinea acestora sunt clarificate în addenda (art. 1974-2032). 

Codul bazează răspunderea civilă pe vinovăție, indiferent de intenționalitate, dar aduce și unele noutăți, reglementând două cazuri de exonerare de răspundere, în cazul nebunului și al copilului, pentru care, însă, răspunderea revine îngrijitorului.  

La redactarea codului au participat juriști, reprezentând două tradiții legale distincte, cea occidentală și cea bizantină. Compoziția etnică este ilustrativă, domnitorul cooptându-i pe Christian Flechtenmacher (1785 - 1843), supus al Imperiului Habsburgic, și pe Anania Adamidis, numit și Cuzanos (a doua jumătate a secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea). Este interesantă și prezența unui jurist român, Andronache Donici (c. 1760 - 1829), printre autori. Cu toate acestea, autor principal a fost indiscutabil Christian Flechtenmacher, ceea ce explică influenţa puternică a codului civil austriac, publicat în 1811, asupra textului juridic publicat la Iași. Preluarea modelului occidental este însă inconsecventă și parțială, deoarece legislaţia preia o serie de texte anterioare, din dreptul bizantin sau din tradiţia locală. 

Volumul

Volumul de față reprezintă prima ediție a codului și conține prima parte a acestuia. A fost publicat la Iași, în anul 1817, sarcina tiparului revenind pe atunci nou înființatei tipografii grecești ce aparținea de Mănăstirea Trei Ierarhi. La realizarea sa grafică și-au dat concursul doi gravori: Dimitrios Kontoleos și Blasius Höpfel. 

Gravorul austriac Blasius Höpfel a realizat gravura de pagină, conținând portretul comanditarului, domnitorul Scarlat Callimachi, desemnat ca domnitor al întregii Moldove, afirmație susținută vizual de stema principatului, plasată în partea inferioară a paginii, sub portret, încercuită de devizele celor șaisprezece ținuturi ale Moldovei. Acestea sunt identificate prin numele gravat în caractere grecești: Iași, Cârligătura, Hârlău, Botoșani, Dorohoi, Herța, Bălți, Vaslui, Tutova, Covurlui, Tecuci, Putna, Bacău, Roman, Neamț, Suceava. În ceea ce privește portretul propriu-zis, acesta a fost realizat de către baronul Ludovic Kreuchely de Schwertberg, pictor amator, numărându-se printre apropiații domnului. Inscripția care semnează gravura este în latină: „L. Baro. Ludovicus Kreüchely de Schwertberg pinx.(it) et del.(ineavit) 1817. Blasius Höfel sc.(ulpsit)”.

Dimitrios Kontoleos, activ la Iași în intervalul 1816-1819, a semnat celelalte gravuri. Alegoria Dreptății ținând balanța ocupă întreaga pagină care deschide volumul. Este semnată în greacă, „Dimitr. Kontoleos a gravat la Iași” (Δημητρ. Κοντολέος έχαρεν εν Ιασυίω). Dreptatea, ținând balanța, stă pe un piedestal neoclasic pe baza căruia este gravat titlul volumului, flancată de doi lei, cu stema Moldovei pe obeliscul din spate. În fundal se zărește cetatea Iașiului. La poalele monumentului sunt reprezentate alte două figuri alegorice, una feminină, într-un car, înarmată și cu cască, privind spre un volum deschis, probabil zeița Atena, și cealaltă masculină, reprezentând un bătrân înțelept citind din alt volum. Un citat, în pentametru, care ne este cunoscut din colecția de aforisme realizată de compilatorul Stobaeus (secolul al V-lea), însoțește imaginea: „Ochiul dreptății contemplă toate câte se petrec” (ὄμμα δίκης καθορᾷ πάντα τὰ γιγνόμενα). A doua gravură, remarcabilă ca realizare artistică, este pagina de titlu. Policromă, cu cuvinte imprimate în cerneală tipografică roșie, are stema țării gravată în sepia. 

Modernitatea grafică a fost deja remarcată de Iorga (1968: 218-2019). La atenția pentru detaliul grafic, de inspirație occidentală, putem contrapune un gust conservator, concretizat în preferința pentru barocul care a dominat grafica editorială europeană în secolul anterior.

Traducerea în limba română, finalizată în 1833, a rămas în uz până la unirea Principatelor şi introducerea Codului Civil de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza, în 1865.  

Bibliografie:

Nestor Camariano, „Nouvelles informations sur la création et l’activité de la typographie grecque de Jassy (1812-1821)”, Balkan studies 7/1 (1966), p. 61-76.

Elena Chiaburu, Carte și tipar în Țara Moldovei, Iași, Editura Universității „Alexandru Ioana Cuza”, 2010.

Nicolae Iorga, „Tipografia la români”, în Scrieri despre artă, Bucureşti, Editura Meridiane, 1968, p. 204-221. 

Andrei Rădulescu, „Izvoarele Codului Calimah”, Academia Română. Memoriile secţiunii istorice, seria a III-a, 8 (1927-28), p. 63-95.

Mircea Tomescu, „Arta tiparului românesc în secolul al XVIII-lea”, în „Poligrafia”, nr. 3 (11), 1966, p. 29-32. 

Johannes Stobaeus, Johannis Stobaei Sermones E Mss. Codicibus Emendatos et auctos edidit Nicol. Schow, Pars I Sermo I – XXVII, Leipzig: Weidmann, 1797.