Metal

Coiful princiar getic din aur de la Coțofenești

MNIR
11420
Antichitate
Sec. IV a.Chr.
Aur 750 ‰; argint 225‰; cupru 10‰
Batere, repusaj, lipire
H = 25,50 cm; D = 20,00 cm; G = 726,08 g
MNIR
 
 
 
  •  
     
     
    Coiful princiar getic din aur de la Coțofenești
     
    Text: Ernest Oberlander-Târnoveanu, Alexandru Arbunescu; foto: Marius Amarie.
     
    Alături de fastuosul tezaur de la Pietroasele, coiful de la Coțofenești este probabil cea mai populară piesă de aur antică provenind din România. Faima lui se datorează faptului că acesta a fost ilustrat în toate lucrările de înaltă erudiție care tratează nu numai istoria artei și a prelucrării metalelor prețioase, dar și istoria politică sau socială a vechilor populații care au trăit pe teritoriul actual al României. În același timp, coiful de la Coțofenești este prezentat în toate manualele școlare de istorie destinate cursului primar, gimnazial și liceal, precum și în marile tratate de istorie, editate în țară după 1960.
     
    Începând cu anul 1972, coiful de la Coțofenești a fost expus în Tezaurul Istoric al Muzeului Național de Istorie a României fiind admirat de milioane de vizitatori din țară și străinătate. Alături de cele mai valoroase descoperiri arheologice românești, coiful din aur de la Coțofenești a fost prezentat la loc de cinste în mari expoziții organizate în străinătate: Paris, Oxford, Stockholm, Frankfurt am Main, Rotterdam, Florența și Lisabona, ceea ce i-a mărit și mai mult celebritatea. 
    Precum o mare vedetă, în ultimele decenii, această capodoperă a artei aurului nu numai în România, dar și în vechea Europă, coiful a fost prezentat în numeroase filme documentare, pe coperțile unor publicații, pe afișe, ilustrate și mărci poștale sau chiar pe o emisiune monetară de aur lansată de Banca Națională a României.
     
    Puține descoperiri arheologice străvechi lasă o impresie atât de covârșitoare și o fascinație atât de profundă asupra privitorului, indiferent dacă este un profesionist sau profan, asemenea coifului din aur de la Coțofenești.
     
    Istoricul descoperirii
    Se poate presupune că momentul descoperirii coifului de la Coțofenești s-a produs înainte de 1927, când piesa a fost cumpărată de Ion Marinescu-Moreanu de la Alexandru Simion. Alexandru Simion și Ion Marinescu-Moreanu se cunoșteau încă din timpul Primului Război Mondial, când serviseră împreună în aceeași unitate militară. Piesa a intrat în circuitul public doi ani mai târziu, în aprilie 1929, când a fost donată Ministerului Instrucțiunii Publice și Cultelor, pentru colecția Muzeului Național de Antichități, Ion Marinescu-Moreanu, mare comerciant ploieștean, fiind omul care a jucat un rol esențial în salvarea coifului și transmiterea acestuia către Muzeul Național de Antichități din București. 
    Așa cum rezultă, fără posibilitate de dubiu, din fotografiile de bună calitate publicate de Alexandru Păunescu și Ioan Andrieșescu (care a făcut sondajul de verificare), locul indicat de săteni lui Marinescu-Moreanu și arheologului bucureștean, ca fiind cel al descoperirii coifului de la Coțofenești, era situat pe teritoriul satului cu acest nume, mai exact pe marginea sud-vestică a culmii dealului Măgura, în apropierea unor râpe și la liziera unei păduri rare, foarte departe de orice curs de apă. Numele acestui loc este Budui, pe Vârful/Coama Fundăturii. Cercetările arheologice efectuate la fața locului nu au dus decât la recoltarea câtorva mici fragmente ceramice, fără a se identifica un anumit context arheologic – tumul sau așezare. 
     
    Coiful a fost găsit de un grup de copii care pășteau vitele pe Vârful Fundăturii, în malul unei râpe, după ploaie. Se cunosc numele a trei dintre ei: Traian Simion, Vasile Simion și Ilie Vrăbioru, primii doi fiind chiar fiii lui Alexandru Simion. Una din fotografiile publicate de Ioan Andrieșescu îl prezintă pe Traian Simion, în mijlocul unui grup de săteni care au participat la săpătura de verificare întreprinsă de arheologul bucureștean, în 1929. Era un copil frumos, cu privirea vioaie și inteligentă, în vârstă de 12-13 ani. Din păcate, a murit pe front, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Fratele lui mai mic Vasile, ca și Ilie Vrăbioru, i-au supraviețuit (dar în anul 2005, când au fost intervievate Georgeta, fiica lui Vasile Simion și Jeana Vrăbioru, văduva lui Ilie, niciunul nu mai era în viață). 
     
    Conform tradiției perpetuate până azi printre sătenii din Coțofenești, dar neconfirmate de studiul urmelor păstrate pe coif, în timpul jocului, care s-a încins după descoperirea coifului, copiii au rupt o parte a acestuia (calota) și, cele două părți, sau mai multe, au rămas în posesia membrilor grupului. Partea cea mai mare a fost luată de Traian Simion, fiind vândută în 1927 de tatăl acestuia lui Ion Marinescu-Moreanu, iar restul a rămas în posesia familiilor unuia sau mai multor copii necunoscuți din satul Coțofenești (posibil la familia lui Ilie Vrăbioru). Studiind îndeaproape coiful de la Coțofenești s-a constatat că fisurile pe care le prezintă piesa se află în zona de lipire a plăcilor care îl alcătuiau (de exemplu, îmbinarea calotei cu fruntarul, obrăzarele și apărătoarea de ceafă). Aceste fisuri au luat naștere ca urmare a unor solicitări mecanice intense la care a fost supus coiful după descoperire, dar este greu de crezut că acestea să fi fost urmarea tragerii obiectului cu mâinile goale de către copiii care l-au găsit. Cercetarea zonei fracturii de pe calotă, mai exact marginile părții care care s-a păstrat, indică existența unei rupturi mecanice „proaspete”, apărută în urma exercitării unei forțe considerabile dinspre interiorul piesei, probabil cu ajutorul unui obiect din lemn. Ruptura rezultată a fost apoi, eventual lărgită, prin tragerea cu un clește a tablei de aur până când vârful coifului a fost înlăturat. 
     
    Descriere, analogii, datare, apartenență
    Celebrul coif princiar getic din aur de la Coţofeneşti este unul dintre artefactele cele mai spectaculoase, cu o valoare arheologică, istorică şi artistică excepţională, din expoziţia „Tezaurul Istoric” de la Muzeul Național de Istorie a României. Această capodoperă a toreuticii traco-getice a fost descoperită întâmplător în anul 1927 sau mai devreme, în vecinătatea unei aşezări din a doua epocă a fierului, situată pe dealul din apropierea satului Coţofeneşti, comuna Vărbilău, judeţul Prahova. Cercetările arheologice întreprinse ulterior la faţa locului au condus la concluzia că piesa a fost îngropată izolat, fiind o descoperire singulară.
     
    Lucrat din foaie din aur, coiful avea o calotă în formă de con cu vârful rotunjit, ornamentată cu rozete conice dispuse în rânduri orizontale. Partea superioară a calotei lipseşte. Frontalul dreptunghiular, tipic getic, este decorat cu o pereche de ochi apotropaici, proeminenţi, cu sprâncenele răsucite în sus. Pe obrăzarele fixe, dreptunghiulare, de asemenea specifice coifurilor getice, este reprezentată câte o scenă de sacrificiu înfăţişând un războinic înjunghiind un berbec. Fiecare obrăzar are câte un orificiu la bază. Apărătoarea de ceafă, dreaptă, este ornamentată cu două frize suprapuse, separate de un șir de volute și decorate cu animale fantastice. Reliefurile care ornamentează coiful au fost realizate prin repusaj, foaia de aur fiind modelată prin batere la rece, de pe revers. Coiful, din aur cu titlul de 760‰, are înălţimea de 25,50 cm, diametrul la bază de 20 cm şi greutatea de 726,08 g.
     
    Artefactul este similar coifului getic din aur, care datează din secolul al V-lea a. Chr., descoperit la Cucuteni-Băiceni, judeţul Iaşi, coifurilor din argint parţial aurite din inventarul mormintelor princiare getice de la Agighiol, judeţul Tulcea şi Peretu, judeţul Teleorman expuse la Muzeul Național de Istorie a României sau coifului din argint descoperit la Porţile de Fier, judeţul Mehedinţi, aflat la Detroit Institute of Fine Arts Museum și care datează, toate trei, de la sfârşitul secolului al IV-lea a. Chr. Se remarcă, şi la piesa descoperită la Coţofeneşti, influenţele stilistice greceşti sau scitice, de sorginte persană, cum este decorul de frize cu animale fantastice de pe apărătoarea de ceafă, dar şi elemente getice, cum ar fi motivele locale – rozete, benzi hașurate, spirale, triunghiuri – precum și stângăcia artizanului în redarea perspectivei sau modul specific de reprezentare a ochilor de pe frontal. Se presupune că, în credinţa traco-geţilor, ochii apotropaici de pe frontal ar fi avut funcția magică, de a conferi purtătorului coifului puteri sporite în luptă sau la vânătoare.
    Particularităţile stilistice originale, maniera de execuţie, mai puţin rafinată decât cea grecească şi alta decât cea scitică, realizează unitatea între elementele de origini diverse în arta prelucrării aurului la geţi. Având în vedere analogiile de stil şi tehnica de execuţie, coiful din aur de la Coţofeneşti este considerat un produs al orfevrăriei traco-getice aflată la interferenţa influenţelor greceşti cu cele scitice și datează din secolul al IV-lea a. Chr. 
     
    Se pare că piesa a aparținut unui șef local al unei comunități getice bine stratificate din punct de vedere social, a cărei bogăție este explicabilă prin resursele de sare din zonă, aducătoare de venituri importante în mai toate epocile istorice. Este posibil, fără a fi cert, ca piesa de ceremonie descoperită la Coțofenești să fi fost depusă ca ofrandă. În sprijinul acestei ipoteze ar fi alegerea locului depunerii, pe o culme, care domină prin înălțime întreaga zonă, precum și faptul că artefactul nu a fost purtat sau a fost purtat foarte puțin, pe marginile orificiilor de pe obrăzare, prin care erau petrecute curelele de prindere, observându-se urme vagi de uzură. 
     
    Bibliografie:
    Dumitru Berciu, Arta traco-getică, Editura Academiei R.S.R., Bucureşti, 1969, p. 77-82.
    Radu Florescu, Ion Miclea, Strămoşii românilor. Vestigii milenare de cultură şi artă. Geto-dacii, Editura Meridiane, Bucureşti, 1980 p. 27-28.
    Goldhelm, Schwert und Silberschätze. Reichtümer aus 6000 Jahren rumänischer Vergangenheit. Museum für Vor-und Frühgeschichte – Archeologisches Museum, Frankfurt am Main, 1994, p. 148-149, cat. 45. C. Borangic, Al. Bădescu, Civilizaţia geto-dacică (I). Arme şi echipamente din patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, 2014, p. 16-17. Ernest Oberländer-Târnoveanu, Coiful de aur de la Coțofenești (Com. Vărbilău, Jud. Prahova) – Avatarurile Unei Capodopere a Artei Aurului din Antichitate în „Comorile Dacilor II Capodopere ale Artei Aurului din România din Epoca Bronzului Până în Epoca Geto – Dacică (Sec. XVII a.Chr. – sec. IV a. Chr.)”, Ploiești, 2010, p. 27-38.
    George Trohani, Coiful de la Coțofenești, în „Comorile Dacilor II Capodopere ale Artei Aurului din România din Epoca Bronzului Până în Epoca Geto – Dacică (Sec. XVII a.Chr. – sec. IV a. Chr.)”, Ploiești, 2010, p. 25-26.