Cristelnița în care a fost botezat principele Carol
Text: Alexandra Mărășoiu, Raluca Mălăncioiu; foto: Mark Perpits
Vasul de botez al regelui Carol al II-lea este lucrat din metal comun, argintat. Cristelnița are forma unui potir euharistic, tronconic, așezat pe un picior înalt. Pe suprafața cupei este redată scena Botezului, încadrată într-un medalion în formă de scut heraldic. Este reprezentat Iisus Hristos, ținând în brațele Sale un nou născut deasupra unei cristelniţe situate în fața Mesei Sfinte. Altarul pe care sunt așezate Evanghelia și o cruce cu pedestal este încadrat de două sfeșnice înalte, în care ard două lumânări. Porumbelul, încadrat de conturul unui soare, simbol al Duhului Sfânt, se pogoară în spațiul sacramental. Participarea directă a Fiului lui Dumnezeu, Iisus, în ipostază de preot care oficiază taina Botezului, este sugestivă pentru înțelegerea importanței acestui ritual pentru devenirea celui care urma să primească darul botezului cu apă și în duh. Prezența divinității este una deplină. Darurile Botezului către proaspătul primit în sânul Bisericii sunt dublate de sprijinul permanent al celor trei călăuze în viața creștină: Evanghelia, crucea și lumina sacrificală, simbolizată de cele două lumânări. În interiorul medalionului, deasupra scenei propriu-zise a botezului, se află inscripţia: „BOTEDAT IN ISUS XRISTOS”, cu litere incizate, iar dedesubt apare numele principelui „CAROL”. Medalionul este dispus în zona centrală a cupei și se suprapune peste trei registre late, paralele, în bandă circulară, și peste alte două perechi de benzi subțiri, simple, de o parte și de alta a celei centrale. Banda din mijloc este ornamentată cu motive florale dispuse pe vrejuri, fiind încadrată de câte două benzi subțiri decorate pe margini cu motive liniare în zig-zag. De o parte și de alta a acestor benzi duble, cupa este decorată cu un motiv ce poate sugera individual ochiul, semn al religiei creştine. Acest ornament, dispus în șiruri vălurite, induce ideea unei ape curgătoare.
În lateral, cupa prezintă două mânere, prinse cu balamale. Mânerele se încadrează într-un medalion cvadrilobat, în care sunt cuprinse frunze de acant stilizate. Toartele ovale sunt ornate cu un model vegetal dispus în succesiune.
Piciorul cristelniţei este decorat cu două benzi subțiri, cu zig zag-uri incizate pe margini și o bandă lată, circulară, cu vrejuri și flori redate realist, pe margini cu un brâu compus din arce de cerc. La bază, prezintă o serie de inscripţii al căror conţinut are o mare importanţă istorică. Un prim registru conţine cinci rânduri, încadrate de motive vegetale gravate, cu următorul text: „PRINŢUL CAROL NĂSCUT LA 3 OCTOMBRIE/A FOST BOTEZAT LA 17 OCTOMBRIE ACELAŞI AN DE I.P.S.S. GHINADIE MITROPOLITUL UNGROVLAHIEI EXARCH AL PLAIURILOR/PRIMAT AL ROMÂNIEI ŞI PREŞEDINTE AL SFÂNTULUI SINOD/NAŞA FIIND A.S. IMPERIALĂ MARIA DUCESA DE COBURG GOTHA”.
Al doilea registru cuprinde doar trei rânduri: „ACEST BAPTISERIU S’A DĂRUIT LA BOTEZ/DE CĂTRE I.P.S.S. MITROPOLITUL PRIMAT GHENADE/FAMILIEI REGALE”.
La baza acestor inscripţii sunt incizate cele două benzi simple cu zig-zag-uri, cea de-a doua cu vrejuri și motive florale, deosebite de cele existente pe suprafaţa cupei. Numele celorlalți nași sunt de asemenea menţionate, fiind incizate sub cea de-a treia bandă: „M.M.L.L. REGELE ŞI REGINA, A.A.L.L.R.R. PRINCIPELE ŞI PRINCIPESA DE HOHENZOLERN ŞI MAREA DUCESĂ XENIA DE RUSIA”.
Botezul cu apă, ca ritual fundamental în lumea creștină, are o semnificație ambivalentă. Reprezintă, din punct de vedere al regulilor tradiționale, intrarea în Biserică a celui botezat, separarea de lumea profană, dar, în același timp, are semnificația unui moment primordial al integrării
în comunitate, evocarea angajamentului inițial față de valorile creștine la care acced toți membrii comunității din care face parte cel botezat. Neamul, văzut ca un grup înrudit de ființe umane, urmează aceeași regulă a individului. Modul românesc de comuniune cu ordinea spirituală transcendentă, așa cum o arată istoria, dar și prezentul, este ortodoxia. Raportat la diferitele formulări ale idealului național românesc, ortodoxia a avut o funcție esențială în viața românească din cele mai vechi timpuri.
Moștenitorul tronului Regatului României, viitorul rege Carol al II-lea, a fost primul monarh al românilor botezat în rit ortodox, datorită prevederilor constituționale ale statului, dar și prin voința familiei regale de Hohenzollern-Sigmaringen de a se integra și identifica cu valorile spirituale ale neamului românesc. Preotul profesor Dumitru Stăniloae (1903-1993), una dintre eminențele teologiei creștine ale secolului al XX-lea din Europa, privește îmbrățișarea valorilor românești, implicit ortodoxe, de către Familia Regală ca un exemplu foarte important pentru orientarea întregului neam. În 1940, la zece ani de la debutul domniei regelui Carol al II-lea, el publica în revista „Gândirea” un articol despre ortodoxie ca mod al spiritualității românești, privind cu optimism și încredere spre familia regală: „Este direcția pe care ne-a indicat-o și Majestatea Sa Regele în diferite rânduri și în general prin accentul pe care-l pune pe Ortodoxie, ca element ce se confundă cu spiritualitatea românească, și pe credință, ca factor esențial în renașterea națională, ca și prin dragostea ce o mărturisește pentru ceea ce constituie, în ramurile vieții noaste, originalitatea românească.
Dacă cei zece ani de până acum ai domniei au fost o indicație și un fericit început în această direcție, nu ne îndoim că anii mulți ce vor urma vor fi o desăvârșită precizare și consolidare”. Din păcate, anul 1940 a avut o altă însemnătate pentru domnia lui Carol al II-lea. Odată cu decretul din 5 septembrie în care regele îi conferă generalului Ion Antonescu, agreat de armată și partidele politice, rolul de prim ministru cu puteri excepționale, Carol al II-lea își asumă obligația de a părăsi România, în contextul revoltelor interne survenite după pierderile teritoriale stipulate în Dictatul de la Viena (30 august 1940). Regele semnează în 6 septembrie 1940 un act de trecere a coroanei către fiul său Mihai, ceea ce nu presupunea un act juridic de abdicare, deși urmările erau aceleași, și părăsește țara.
Însemnătatea spirituală a botezului, dincolo de recunoașterea apartenenței la Biserică, implicit la comunitatea de o anumită confesiune, se referă la semnificația consacrării în taină – botezul în Duhul Sfânt - cu consecințe profunde în viața celui care îl primește: iertarea păcatelor, dezlegarea de blestemul arhaic, consacrarea prin prezența Duhului Sfânt, nașterea a doua oară, ca om nou-creștin, înfierea acestuia de către Dumnezeu - Tatăl, frăția cu Hristos, primirea lui Hristos, ca veșmânt - model de viață, dumnezeiesc, eliberarea de sub influența duhurilor rău voitoare, primirea unui înger păzitor, protecția îngerilor sfinți, în general. Din perspectivă creștină, omul urcă o scară spirituală, se află mereu în diferite momente - etape. El este destinat să se dezvolte ca personalitate, să parcurgă diverse faze în devenire până la atingerea stadiului de „om”. Botezul este privit ca îndeplinire și mărturie a înzestrării omului creștin cu darurile spirituale necesare comuniunii cu ordinea eternă, folosind un limbaj criptat, ritualic.
Oficierea botezului în Bisericile Vechi Orientale, Biserica Ortodoxă și Biserica Catolică reprezintă una dintre cele șapte sacramente/taine fundamentale creștine, încă din perioada Noului Testament. În zorii creștinismului, botezul era săvârșit mai ales la praznice mari: anume de Paști, cu semnificația morții și a învierii simultane a celui botezat, sau la sărbătorirea Epifaniei (Botezul Domnului - Boboteaza), practicându-se botezurile colective prin scufundare, imersie completă a celui botezat în apă. În caz de necesitate, s-a acceptat, încă din secolul al II-lea, botezul prin stropire, în situații în care afundarea completă în apa botezului nu era posibilă, de exemplu în caz de boală, în vremea persecuțiilor, în cazul morții inevitabile. Biserica Ortodoxă practică și în prezent imersia completă. Pe parcursul Evului Mediu, rânduiala scufundării celui ce urma să fie botezat a fost păstrată și de Biserica Romano – Catolică. S-a renunțat la această modalitate începând cu secolul al XII-lea.
Baptisteriul se afla în afara spațiului locașului de cult, cu aspectul unei capele - o structură arhitecturală separată de nava bisericii, sub forma unui bazin din piatră, în care primeau botezul, mai ales adulții, la marile sărbători. Vestigiile păstrate în situl arheologic de la Duras Europos vechiul oraș elenistic de pe valea Eufratului, în Siria de astăzi, sunt reprezentative pentru ilustrarea acestui mod de primire a botezului. Astfel de bazine sunt atestate atât în Asia Mică, în zona de nord a Africii, dar și în Europa Occidentală și Orientală. Din perioada clandestinității creștinilor se păstrează nenumărate picturi și inscripții de pe pietre funerare din catacombe, care stau mărturie că Biserica a recurs încă din primele veacuri la botezarea copiilor. Baptisterii existau în majoritatea bisericilor vechi din Asia Mică și Italia. Construcția de baptisterii a scăzut sau a dispărut complet după secolele al IV-lea - al VI-lea, pe măsură ce numărul botezurilor de adulți a scăzut, odată cu generalizarea botezului pruncilor.
În primele secole ale Evului Mediu, aproximativ până spre sfârșitul secolului al XV-lea, odată cu transformările Renașterii, baptisteriul devine ceea ce numim la modul general cristelniță, indiferent de dimensiuni, un fel de baptisteriu portativ, care este adus în biserică doar când are loc un botez. Se păstrează ideea de vas-bazin, cu forma unei cupe cu picior, asemănătoare potirului de împărtășanie, dar supradimensionat. Primele cristelnițe care ocupau un loc special în spațiul locașului de cult au fost cele lucrate din piatră. În expoziția Lapidarium a Muzeului Național de Istorie a României sunt expuse două astfel de cristelnițe din piatră, din zona Transilvaniei, datate în secolul al XV-lea, păstrate integral, obiecte de cult specifice inițial ritului romano-catolic, dar care au fost revendicate și de reformați: baptisteriul din Biserica Reformată Săvădisla, din județul Cluj, și cel de la Biserica Romano - Catolică din Lăzarea, din județul Harghita.
Cristelnițe din piatră se păstrează mai ales în bisericile transilvănene, dar și în regiunile din vestul României, mai ales evanghelice, dar și romano-catolice, datând din secolul al XVI-lea până în secolul al XIX-lea, decorate cu influențe baroc în secolul al XVIII-lea și neo-renascentist, cu capac uneori din lemn sau lucrate integral din lemn.
Biserica Evanghelică din spațiul transilvănean păstrează în colecțiile parohiale numeroase obiecte prezente în cultul romano-catolic și preluate de cultele apărute după Reformă, cum ar fi: cristelnița din piatră (șist) a Bisericii Evanghelice din Filitelnic, județul Mureș, cca. 1500, păstrată în parohia evanghelică de la Senereuș, jud. Mureș; cristelnița din tuf vulcanic a Bisericii Evanghelice din orașul Bod, județul Brașov, datată 1491, și cristelnița din bronz a Bisericii Evanghelice din Șeica Mică, județul Sibiu, păstrată de parohia Bisericii Evanghelice din Mediaș, datată 1477.
Baptisteriele din bronz apar începând cu secolul al XV-lea, în strânsă legatură cu centrele miniere, unde existau turnătorii. În sfera de influență a Ungariei medievale, un astfel de oraș era Igló. Veche așezare din Moravia, în regiunea Zips, orașul apărea sub denumirea Iglov în secolul al XII-lea și Neudorf/Neuendorf din secolul următor, după cum l-au numit coloniștii germanii veniți din regiunile învecinate, mineri din Silezia și Germania Centrală. În prezent se numește Spišská Nová Ves și face parte din Slovacia. Din 1380, orașul Igló a fost recunoscut ca oraș minier, parte din „Uniunea celor 24 de parohii Zips” sub suzeranitatea regatului maghiar, dar aflate sub conducerea autonomă a unui duce și a unui judecător numiți din rândul orășenilor. Uniunea țipțerilor a fost dizolvată de regele Sigismund de Luxemburg, regele Ungariei, în 1412, din motive financiare, întregul profit al producției miniere trecând sub administrarea Ungariei. În parohia Sfântul Bartolomeu din Gyöngyös se păstrează una dintre aceste cristelnițe din bronz, datată în secolul al XV-lea, decorată cu medalioane, provenind de la un clopot sau având cupa turnată în scopul de a folosi, la origini, drept clopot. Un caz similar este cristelnița de la Șeica Mică, datată în 1477, lucrată de meșterul Leonhardus din Sibiu, cu cupă detașabilă și picior cu nodul compus din două semisfere teșite, cu ornament ajurat.
Tot din zona de influență a sașilor s-au păstrat pe teritoriul României cristelnițe din bronz din secolul al XV-lea, dintre care se remarcă cea din Biserica Neagră din Brașov, datată 1472. În aceeași linie se încadrează și cristelnița din bronz de la Brădeni, păstrată în Biserica Evanghelică Sfântul Ioan, din Sibiu, atribuită meşterului Jacobus din Sighişoara, pe baza analogiilor cu cea din Braşov.
O categorie aparte sunt cristelnițele de mici dimensiuni, portabile, care se scoteau din biserică. Un astfel de exemplu este cea lucrată din aur și argint de meșterul Sebastian Hann, datată în 1685, o piesă de referință a orfevrăriei transilvănene. De foarte mare însemnătate pentru cultura românească este cristelnița portabilă din metal comun, de mici dimensiuni, în care a fost botezat Mihai Eminescu, adusă din biserica Uspenia din Botoșani la bisericuța familiei Eminovici, cu hramul Sfinții Voievozi, din Ipotești.
În prezent, baptisteriele-cristelnițele ocupă un loc special în spațiului liturgic bisericesc, practicându-se atât imersia completă în apă, cât și botezul prin stropire, iar ritualul Botezului, condiție sine qua non pentru acceptarea în sânul Bisericii, semnifică primul pas al celui botezat în viața de creștin.
Nașterea și botezul principelui Carol
Una din piesele din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României ce este legată de istoria monarhiei române este cristelnița/baptisteriul în care a fost botezat cel ce avea să devină al treilea rege al României, Carol al II-lea.
Acesta s-a născut duminică, 3/15 octombrie 1893, la Sinaia, în castelul Peleș, fiind cel dintâi copil al principelui Ferdinand de Hohenzollern, moștenitorul tronului român, și al principesei Maria, care se căsătoriseră pe 29 decembrie 1892/10 ianuarie 1893. Evenimentul este descris astfel în ziarul „Constituționalul”, relatare preluată de „Voința Națională” din 5/17 octombrie 1893: Sâmbătă seara nimic nu făcea să se prevadă nașterea și întreg castelul Peleș se odihnea, când, la orele 12 noaptea, M.S. Regele Carol a fost chemat la căpătâiul Principesei Maria; la 1 și 45 Pruncul Regal era primit în brațe de Rege și de A.S.I. Ducesa de Coburg. La 2 și jumătate noaptea ministrul president și ceilalți miniștri prezenți în capitală erau vestiți. Membrii guvernului au plecat la Sinaia la 7 și 20 dimineața, cu trenul care fusese pregătit pentru plecarea prințeselor de Coburg. D. A. Marghiloman, ministrul Justiției, sosit la miezul nopții din străinătate, a plecat la rândul său la 8 dimineața și a sosit la Sinaia în momentul când colegii săi se pregăteau a merge la Palat. I.P.S.S. Mitropolitul Primat a plecat, de asemenea, la 8 și 50, iar d. Filipescu, primarul capitalei, și cu ajutorul său, d. Velescu, având registrele familiei regale, au plecat la 11 ore. În timpul acesta, bateriile din capitală și din toată țara trăgeau 101 tunuri, pe când clerul în biserici mulțumea cerului pentru fericita ușurare a Principesei Regale. Toată populațiunea din Sinaia și toți miniștrii străini presenți acolo se înscriau la Palat dis de dimineață. Miniștrii, la sosirea lor, au fost imediat primiți de M.S. Regele și, în de fața Majestății Sale, Prințul Regal le-a fost înfățișat de A.S.I. Ducesa de Coburg, care îl ținea în brațe. Invitați să desemne numele moștenitorului Coroanei, guvernul a indicat numele de Carol, sub care micul principe a fost înscris în registrele stării civile din Sinaia de primarul Rădulescu, făcând funcțiunea de ofițer al Stării Civile. Pruncul regal a fost declarat de Principele Carol, având martori pe d. L. Catargiu și A. Marghiloman. E de notat că, deși familia regală are un registru al stării civile special, din care un exemplar este la primăria Capitalei și în care toate actele stării civile sunt subsemnate de personalitățile politice de pe timpuri, registru în care se va trece actul politic care va aminti nașterea tânărului Principe, totuși Moștenitorul Coroanei are un act civil de naștere ca orice cetățean român, înscris în registrele comunei în care s-a zămislit.
La dejun au luat parte, pe lângă întreaga familie regală, toți miniștrii, medicul Playfair și suita ducesei de Coburg. Un toast a fost ridicat de M.S. Regele pentru sănătatea principesei Maria, a Augustei Sale Mame și a fratelui ei, principele Alfred, a cărui zi de naștere era tocmai eri. La 1 și jumătate Măria Sa Regele, împreună cu miniștrii, a însoțit pe prințesele de Coburg la gara Predeal, prințesele trebuind să plece la Londra, însoțite de dna Monson și de suita Ducesei. Despărțirea a fost cât se poate de duioasă și în special principesele Alexandra și Beatrice plângeau cu lacrimi fierbinți. Dna Monson se va întoarce imediat la Sinaia, pe lângă Ducesa de Coburg, care-și va prelungi șederea în țară până la botezul Principelui Carol. […] Din toate unghiurile țării și din toate punctele Europei începuse, încă de la 12 ore, să curgă depeșile de felicitare. Cea dintâi depeșă din străinătate a fost a împăratului Austriei, cele din țară, ale Mitropoliților și presidenților Camerei și Senatului. Este probabil că botezul se va face Duminică, 17 octombrie, la Sinaia, deoarece Pruncul Regal n-ar putea fără pericol călători într-o vârstă așa fragedă. În acea zi, Principesa Maria împlinește tocmai 18 ani.
În proclamația către țară emisă cu ocazia nașterii primului copil al cuplului princiar al României, regele Carol I declara: Astăzi, prin binecuvântarea Înaltei Providențe, Principesa Moștenitoare, iubita Mea Nepoată, a dat naștere unui fiu care a primit numele de Carol. Prin acest fericit eveniment, Dinastia Mea capătă o nouă întărire, iar țara, încoronarea unei dorințe de atâtea ori rostită în timp de o jumătate de secol. Un Prinț născut pe pământul României, crescut în mijlocul națiunii peste care într-o zi este chemat să domnească, va fi legătura cea mai puternică între Dinastia Mea și această scumpă țară, căreia de douăzeci și șapte de ani i-am consacrat silințele și cugetările Mele. Nu Mă îndoiesc că bucuria Familiei Mele va fi sărbătoarea întregii Națiuni. Pe prințul nou născut îl încredințez cu mândrie dragostei și devotamentului poporului Meu iubit.
Așa cum anunța „Constituționalul”, botezul a fost stabilit pentru 17/29 octombrie 1893 și a avut loc la castelul Peleș. Deși tatăl copilului era catolic, iar mama, protestantă, Carol a fost botezat în rit ortodox, așa cum se prevedea în Constituția țării (art. 82 - „coborâtorii Majestății Sale vor fi crescuți în religiunea ortodoxă a Răsăritului”). Nași au fost Regele și Regina României, părinții principesei Maria, părinții principelui Ferdinand și Marea Ducesă Xenia a Rusiei (1875-1960; fiică a țarului Alexandru al III-lea, verișoară primară, din partea mamei, a principesei Maria).
Nefiind permis accesul reprezentaților presei, desfășurarea botezului este relatată pe larg doar în „Monitorul Oficial”. În dimineața zilei de duminică, 17/29 octombrie 1893, Regele Carol, Ducesa de Coburg și Principele Ferdinand au participat, alături de membrii guvernului, la slujba Liturghiei, săvârșită de Mitropolitul Primat Ghenadie Petrescu. La ora 13:30, Regele i-a primit pe primarul capitalei și pe cel al Sinaiei, cel dintâi aducându-i medaliile bătute de orașul București în onoarea nașterii și botezului noului prinț – medalii ce au avut rol de mărturii de botez - , iar cel de-al doilea, actul de naștere al principelui.
Botezul s-a ținut în sala mare a castelului Peleș, prezenți fiind: diplomații străini, membrii cabinetului Lascăr Catargiu, președinții Senatului și Camerei Deputaților și membrii birourilor Corpurilor Legiuitoare, foști miniștri, președintele și procurorul-general al Înaltei Curți de Casație, președintele Înaltei Curți de Conturi, miniștrii plenipotențiari aflați în țară, comandanții corpurilor de armată, inspectorii generali de armată, președinții curților de apel, primarii Bucureștiului, Iașiului, Craiovei, Galațiului și Brăilei, eforii spitalelor civile, vicepreședinții Academiei Române, rectorii Universităților și decanii facultăților, secretarii generali ai ministerelor și directorii generali de servicii, prefectul poliției capitalei și prefectul de Prahova, persoane din înalta societate, ofițerii batalionului 1 vânătoare, „peste tot 250 persoane”.
Pruncul princiar, purtat de Maria Greceanu, doamna de onoare a Principesei Maria, a fost adus, la ora 14:15, în sala mare a castelului, în cadrul unui cortegiu alcătuit din Regele României, Ducesa de Coburg, Principele Ferdinand, adjuvanți regali, colonelul Alexandru Robescu, maestrul curții princiare, generalul Matei Vlădescu, șeful Casei Militare, și doamna de onoare a Reginei Elisabeta, Zoe Bengescu. Slujba a fost oficiată de Mitropolitul Primat, împreună cu mitropolitul Moldovei și episcopii țării, prințul Carol fiind ținut, pe rând, de Carol I și de Ducesa de Coburg. După încheierea ceremoniei, la sfârșitul căreia s-au tras salve de artilerie, același cortegiu l-a dus pe Carol în apartamentele mamei sale, ce a fost felicitată de familie și binecuvântată de Mitropolitul Primat. Regele, Ducesa de Coburg și Principele Ferdinand au revenit apoi, în sunetele imnului național, în mijlocul invitaților, de la care au primit felicitări și urări de bine. A urmat, la 15:30, un dejun, în timpul căruia Mitropolitul Primat a toastat în cinstea nou-născutului, „fiu al țării și al Bisericii Române Ortodoxe”. După dejun, Ducesa de Coburg s-a retras, Regele și Principele Ferdinand rămânând alături de invitați până la ora 17:00. Seara, a avut loc o retragere cu torțe, organizată de Batalionul 1 vânători și la care au participat și sătenii din împrejurimi.
Despre această zi, Regina Maria avea să își amintească: Botezul lui Carol se serbă cu multă ceremonie pe 29 octombrie, care era a optsprezecea aniversare a mea. Îmi amintesc că mama și-a pus cu acest prilej minunatele ei mărgăritare. De obicei, botezul, la ortodocși, se oficiază curând după nașterea copilului; copilul trebuind să fie scufundat cu totul în apă, imersiunea se face mai ușor când e el mititel de tot. După datina străveche, mamele nu sunt niciodată de față la botezul copiilor lor, dar, dacă sunt destul de bine, primesc felicitări după ce se sfârșește slujba. Așa se întâmplă cu mine. Gătită într-o rochie de casă toată din dantele mătăsoase, pe care mi-o dăruise mama pentru împrejurarea aceasta, eram așezată pe un divan în camera mea. Infirmiera și cele două Luize se învârteau în jurul meu ca să mă facă cât se putea de frumoasă. Când se sfârși sluba, mi se aduse micul creștin și mi se așeză în brațe; astfel mă găsiră viitorii mei supuși când veniră să-mi aducă felicitările lor și să-mi mulțumească pentru darul făcut țării. Veniră mulți: miniștri bătrâni și generali, soțiile impunătoare ale demnitarilor de seamă, demnitarii curții și chiar servitorii. Mă simțeam mândră, dar tremuram puțin cu neprețuitul meu prunc strâns în brațe, parcă mi s-ar fi dat deodată o păpușă vie cu care să mă joc, căci ziua aceea nu era numai botezul lui Carol, ci și a optsprezecea aniversare a mea.
Ca un omagiu pentru tânăra mamă, la propunerea lui Alexandru Lahovary, Ministru al Afacerilor Străine și Cancelar al Ordinelor, principesei Maria i-a fost conferit de către Regele Carol I, prin decretul nr. 3549/17 octombrie 1893, Marea Cruce a Ordinului „Coroana României”, ea urmând să poarte însemnele ordinului cu briliante.
De asemenea, cu ocazia botezului primului său copil, principesa Maria a primit cadouri, printre care s-au numărat: un leagăn din flori de camelie și liliac, făcut la Viena, având deasupra o coroană din margarete galbene și, la picioare, monograma regală din violete de Parma - din partea soțiilor miniștrilor; o icoană de la muntele Athos, „unde a fost păstrată aproape două secole și care e săpată în lemn sfânt”, din partea starețului mănăstirii Sinaia; o icoană „de aur foarte frumos lucrată, reprezentând pe Maica Domnului pe Iisus Hristos” și un baptisteriu de argint, „în care a fost botezat principele” – piesă aflată în patrimoniul MNIR – dăruite de Mitropolitul Primat; o sabie cu mânerul de aur din partea ofițerilor în rezervă, un leagăn din lemn sculptat, din Veneția, de o frumusețe remarcabilă, dăruit de M.S. Regina”, „în forma unei scoici lungărețe susținută de către nisce îngeri și asemenea pologul este foarte fin lucrat”; o uniformă de vânători pentru un copil de 2 ani, din partea batalionului 1 vânători, o sabie de argint cu mâner din aur și un coș cu flori, din partea ofițerilor în rezervă; un bon din partea societății Dacia Română, bon ce avea să valoreze 50.000 de lei la majoratul prințului (la 21 de ani), bani pe care acesta să-i folosească în scop caritabil. În ceea ce privește baptisteriul, ziarul „Voința Națională” preciza că fusese lucrat în Rusia. În schimb, ziarul „Lupta” nota, informație ce pare mai credibilă, fiind mai detaliată, că În atelierul de argintărie G. Pazan din Calea Plevnei a fost lucrat un cristelnic de argint suflat cu aur. Acest cristelnic va fi dus la Sinaia de d. Pazan și oferit pentru a se boteza în el prințul Carol. Cristelnicul e prea bine lucrat și face onoare lucrătorilor români. În „Monitorul Oficial”, deși se menționează câteva cadouri oferite principesei Maria, nu este nici o referire la baptisteriu.
La București, botezul s-a celebrat prin arborarea de steaguri pe străzi și clădirile instituțiilor publice, iluminarea orașului seara, organizarea unui concert al unei orchestre militare în grădina episcopiei. De asemenea, în centrul capitalei trecătorii au fost serviți cu vin de către angajați ai primăriei și s-a cântat muzică lăutărească. În plus, la Teatrul Național au fost reduse prețurile biletelor la spectacolul de seară („reprezentație populară: Fântâna Blanduziei și Crai Nou, versuri recitate de d-ra Romanescu și d. C. Nottara), iar după amiaza, la ora 14:00, la Teatrul Lyric s-a jucat Le petit duc, al compozitorului Charles Lecocq, de către trupa de operetă franceză, la inițiativa directorului acesteia intrarea fiind liberă.
BIBLIOGRAFIE
„Buletinul Societății Numismatice Române”, Anul III, București, 1906.
„Voința Națională”, Anul X, Nr. 2671, 5/17 octombrie 1893.
„Voința Națională”, Anul X, Nr. 2682, 19/31 octombrie 1893.
„Biserica și Școala”, An XVII, Nr. 43, 24 octombrie/5 noiembrie 1893.
Cuvântările Regelui Carol I, vol. 2 (1887-1914), București, 1939.
Regina Maria, Povestea vieții mele, vol. II, București, 2003.
„Monitorul Oficial”, Nr. 153, 7/19 octombrie 1893.
„Monitorul Oficial”, Nr. 164, 24 octombrie/2 noiembrie 1893.
„Lupta”, An X, Nr. 2129, 17 octombrie 1893.
Dumitru Stăniloae, Ortodoxia, modul spiritualității românești, Gândirea, 19 (1940), 6, p. 416-425.
Nicolae Moșoiu, „Botezul în Duhul Sfânt” în învățătura Sf. Simeon Noul Teolog, Revista Teologica, anul V, (77), nr.3, iulie- septembrie, p. 55-72.
Pàl Cséfalvay, A thousand Years of Christianity in Hungary. Hungarriae Christianae Millenium, Hingarian Catholic Episcopal Conference, Budapest, 2002, p. 52-53.
O experiență europeană. Moștenirea istorică și culturală a germanilor din România, Muzeul Național de Istorie a României, București 2019, p. 296-297.
Hermannstadt und das Alte Land. Eine europäische Kulturlandschaft in Siebenbürgen, editor Martin Rill, Wort+Welt+Bild Verlag Dresden, 2002, p. 131 .
Das Burzenland, Städte, Dörfer, Kirchenburgen, editor Martin Rill, editura Wort und Welt, München, 1999, p. 21.
Dr. Victor Roth, Geschichte des deutschen Kunstgewerbes in Siebenbürgen, J.H. Eb. Heitz, Strassburg 1908, Kap. Bronzeguß, S. 5-25, S.15.
Virgil Vătășianu, Istoria artei feudale în Țările Române, București, 1959, p. 835-854.
Vasile Drăguț, Arta Gotică în Transilvania, București, 1979, p. 313-315.