Evanghelia greco-română a Mănăstirii Horezu
Locul tipăririi/ ferecării: Tipografia Domnească din București/ Atelierul meșterului sibian Sebastian Hann.
Comanditar: Domnitorul Constantin Brâncoveanu.
Tipograf: Ieromonah Antim Ivireanul.
Editor: Șerban Greceanu, vtori logofat.
Beneficiar: Biserica mănăstirii Horezu.
Texte: Dr. Ginel Lazăr / Foto: George Nica
CONTEXT ISTORIC
Pe unul dintre domeniile Brâncovenilor din nordul Olteniei, anume Hurezi, domnitorul Constantin Brâncoveanu ridică, între 1690 şi 1693, o minunată mănăstire. Ctitoria se află amplasată într-un loc pitoresc, la poalele munţilor Căpăţânii, unde liniştea este perturbată doar de strigătul huhurezilor, păsările care au denumit atât zona înconjurătoare cât şi mănăstirea. Biserica are hramul „Sfinţii împăraţi Constantin şi Elena“ şi împreună cu celelalte construcţii ale mănăstirii reprezintă o remarcabilă realizare a artei brâncoveneşti. După dorinţa lui Brâncoveanu, în incinta bisericii, s-a amenajat mormântul acestuia, nefolosit însă, deoarece domnitorul martir este înmormântat în biserica „Sf. Gheorghe Nou“ din Bucureşti. Încă de la întemeiere, domnitorul a înzestrat biserica şi mănăstirea cu danii numeroase, compuse din obiecte valoroase de cult şi proprietăţi întinse. O astfel de danie este şi Evanghelia Greco-Română, tipărită de ieromonahul Antim Ivireanul, în anul 1693, în Tipografia Domnească din Bucureşti. Cartea de cult este ferecată în minunate coperte de aur, pe cheltuiala donatorului, în atelierul meşterului sibian Sebastian Hann, urmând să fie folosită pentru oficierea serviciului divin în biserica mănăstirii Horezu. În prezent, Evanghelia Greco-Română face parte din Expoziția permanentă Tezaurul Istoric al Muzeului Național de Istorie a României.
EVANGHELIA MĂNĂSTIRII HOREZU
Pe prima filă velină a cărții liturgice se găsesc însemnele de inventar: Nr. 292, гоп. 6644/434. Tp. 29, Gr. 12546. Acestea reprezintă dovada că evanghelia în cauză a făcut parte din inventarul tezaurului istoric al României care a luat drumul Rusiei ţariste în 1917, de unde s-a întors, în epoca comunistă, împreună cu o mică parte de valori istorice şi arheologice. Foaia de titlu a evangheliei, tipărită pe două coloane, în grecește și românește (cu alfabet chirilic) ne deslușește următoarea prezentare: „Sfânta și Dumnezeiasca evanghelie elinească și rumănească acuma întâiu alcătuită întramândoao limbile, și după grecească ai bisearicii orânduială așezată. Cu a bl[a]gocistivului, prea luminatului și a mare cuviințatului domn, și oblăduitoriu a toată Oungrovlahia, Ioan Konstadin Băsârabă Boevod, poruncă și cheltuială, spre cea de obsce a pravoslavnicilor folosință. Indireptând cârma pravoslaviei prea sfințitul mitropolit kir Theodosie în anul mântuirii 1693. Și sau tipărit întru Sfânta mitropolie a Ungrovlahiei București. Tipografia Sfintei Mitropolii, 1693“. Copertele cărții sunt din lemn, ferecate în foiță din aur, lucrare de mare finețe artistică și religioasă, realizată în atelierul meșterului sibian Sebastian Hann. Atât cartea cât și ferectătura au o vechime de 320 de ani.
În cuprinsul Evangheliei sunt întâlnite mai multe ștampile cu sigla Muzeului de Antichități din București. Pe reversul paginii de titlu se află desfășurate pe două coloane o predoslovie semnată de Șerban Greceanu, vtori logofăt. Predoslovia se intitulează „Stihuri politicești asupra stemii a prealuminatului și blagocistivului domn Ioan Constandin BB voevod“. Între titlu și introducere se află stema domnitorului Constantin Brâncoveanu, alcătuită din simboluri creștine de inspirație bizantină, având în centru vulturul care ține în cioc crucea constantiniană, iar deasupra se află reprezentări cerești precum: norii, soarele și luna. Sub stemă, avem conținutul predosloviei, întâlnit sub forma unei epigrame, închinate domnitorului după modelul biblic al psalmilor lui David. Urmează o altă predoslovie, mai mare, de cinci pagini, cu următorul titlu: „Tuturor celor ce s-or întâmpla a ceti, pravoslavnicilor și ai noștri frați întru Domnul, bucurie“. Totodată, autorul predosloviei, ne informează despre valoarea cărții, adresându-i domnitorului martir laude demne de un basileu. Se amintește și despre importanta răspândirii mesajului Evangheliei în rândurile poporului.
Abordarea livrească are o consistență academică, complet închinată modelului de cronică bizantină, cu pilde din biblie, din viața și faptele prorocilor și ale apostolilor, cu exemple elocvente de mecenism constantinopolitan. Cartea este tipărită în greacă și română, cu text bilingv inserat pe două coloane, în stânga grecesc și în dreapta românesc. Fiecare Evanghelie începe cu o scurtă cronică referitoare la viața evanghelistului, scrisă de Sofronie, apoi o reprezentare a evanghelistului, în poziție de cărturar și pagina de titlu cu începutul textului Evangheliei. Aceasta din urmă are un frontispiciu împodobit cu mici reprezentări ale mântuitorului, în trei dintre cazuri, și cu scena Deisis, în alt caz. De asemenea, textul este precedat de inițiale mari, inserate în vigniete ornamentate. Deasupra textului evanghelic sunt referiri specifice despre când trebuie citită fiecare Evanghelie în parte. Spre exemplu, Evanghelia după Ioan trebuie citită în „Sfânta și Marea Duminică a Paștilor“. Pagina de început a unei Evanghelii are în medie 34 de rânduri pe pagină, tipărite pe două coloane. Începutul predosloviei a doua a lui Şerban Greceanu are 44 de rânduri pe pagină, iar următoarele pagini ale acesteia are în medie 48 de rânduri, toate tipărite pe două coloane. De asemenea, preţioasa tipăritură este dotată cu un semn de carte, realizat din mătase şi întărit cu inserţii din metal preţios. Cartea are un total de 4845, 00 grame. Acest exemplar de excepție a aparținut Muzeului de Antichități București, conform unei ștampile cu titulatura acestuia, aplicată pe foaia de titlu. Coperta întâi a ferecăturii este în formă de chenar floral cu 18 cartușe, reprezentând scene din viața mântuitorului. În centru se află un medalion care reprezintă scena canonică „Coborârea lui Isus Hristos în Iad“ sau „Anastasis“ (după tradiția bizantină). Coperta a doua are șapte cartușe, iar în centru este reprezentarea „Sfinţii Constantin și Elena ținând în mâini crucea Mântuitorului“. În registrul superior sunt două scene: „Nașterea pruncului Isus“ și „Adormirea Maicii Domnului“. În cel de jos „Sființii Petru și Pavel“ și „Sf. Ioan“.
IMPORTANȚA TIPĂRIRII CĂRȚILOR DE CULT ÎN LIMBA ROMÂNĂ
În timpul domniei lui Matei Basarab s-au instalat mai multe tipografii în Țara Românească, care aveau rolul de a imprima cărți de cult în limba română şi astfel se inițiază procesul de românizare al serviciului divin în biserică, prin citirea Cazaniei în limba poporului, la strană. Ulterior, către sfârșitul domniei lui Șerban Cantacuzino asistăm la înlăturarea progresivă a influenței slavone ca limbă de cult în biserică și înlocuirea ei cu greaca. Treptat, se introduce limba română în altar, prin citirea Evangheliei și a Apostolului, însă serviciul liturgic se oficia tot în limba slavonă, deoarece încă nu existau cărțile de cult necesare oficierii serviciului divin în limba română. Procesul era unul lent și de durată, datorită neconcordanțelor întâlnite între muzica bisericească slavonă și lingvistica românească de atunci, săracă în „subtilități dogmatice“. În epoca domnitorului martir, slavona bisericească nu mai putea fi înțeleasă de cler, iar tânăra limbă română cultă încă nu era conturată și pregătită să o înlocuiască pe cea slavonă. Pe la 1680, mitropolitul Theodosie constata în însemnările sale că atât preoții cât și călugării „sunt putincioși“ și nu cunosc orânduielile și ceremoniile și nu pot sluji la altar din pricina „neînvățăturii și neînțelegerii limbii slavone“. Mai mult, se observă o vie preocupare de reîntoarcere la textele originale grecești prin intermediul unei pleiade de cărturari, temeinic documentați în literatura religioasa greacă. Traducerile cărților sfinte nu se mai execută prin intermediul modelelor slavone, neclare și confuze, ci direct de la sursa primordială greacă.
Printre traducătorii experimentați ai vremii sunt și frații Greceanu. În concluzie, în epoca brâncovenească, în biserici se citeau în limba poporului cărți fundamentale de cult, precum Evanghelia, Faptele Apostolilor, Cazania, pe când Liturghia, cu partea melodioasă, se oficia în slavonește sau grecește. Astfel, s-a introdus parțial limba română în biserică, spre folosul credincioșilor. Serviciul divin are în componență trei părți: Liturghia (oficiată de preot în altar), citirea pasajelor sugestive din cele patru Evanghelii, din Faptele Apostolilor sau din Epistolele Apostolilor (doar de către preot sau diacon) și, în sfârșit, citirea Cazaniei, cu explicarea textului evanghelic, urmat de o predică cu caracter moral (misiune rezervată dascălului în strană). Importanța Cazaniei, pe care Ierarhul Varlaam o numea „carte de învățătură“, fiindcă conținea predici și se adresa în mod direct poporului „întru întărirea virtuților creștinești“, are un rol bine precizat în rândul poporului român, fiind pe înțelesul acestuia. Rațiunea tipăririi celorlalte cărți de cult în limba slavonă ținea de o solidaritate națională, manifestată fără echivoc prin intermediul bisericii. Tetraevanghelele tipărite până la Șerban Cantacuzino cuprindeau ordinea tradițională din Noul Testament. Ele reproduceau, în variantă tipărită, izvoade caligrafiate și miniate în marile centre culturale mănăstirești, de inspirație medio-bulgară sau sârbească, conținând precuvântări ale părinților bisericii, Evangheliile după duminicile sau sărbătorile de peste an, calendarul liturgic etc. Acest tip de cărți de cult era variat și foarte întins, greu de citit și explicat în cadrul serviciului divin. Preoții nu mai știau slavona cultă, iar poporul nu o înțelegea. Începând cu domnia lui Șerban Cantacuzino, Evangheliile sunt împărțite în pericope (varianta mai scurtă a unei Evanghelii), potrivite a fi citite în fiecare zi, adaptate unor anumite ocazii religioase, din cadrul serviciului liturgic. Așadar, pericopele din Evanghelii se citeau de către preoți și dascăli, în mijlocul bisericii, în limba română și explicate pe înțelesul poporului.
ACTIVITATEA CĂRTURĂREASCĂ A LUI ANTIM IVIREANUL ŞI A FRAŢILOR GRECEANU
Activitatea de traducere și tipărire a cărților de cult în limba țării va căpăta un avânt deosebit în timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu, prin mijlocirea și priceperea lui Antim Ivireanul. Evanghelia bilingvă Greco-Română din 1693 a fost tipărită la tipografia domnească din București sub îngrijirea ieromonahului Antim Ivireanul (din Iviria). Acesta provine dintr-o familie înstărită de georgieni din părțile Mării de Azov, areal aflat sub stăpânire turcească. Căzut în sclavie, încă din tinerețe, reusește să se elibereze, în condiții necunoscute, remarcându-se în Constantinopol, în sfera culturală a Patriarhiei ecumenice prin certele calități artistice și livrești. Este descoperit, apreciat de domnitorul Constantin Brâncoveanu și adus în țară, unde învață despre cultura românească și cea slavonă, apoi i se încredințează conducerea tipografiei domnești de la Mitropolie, din 1691 până în 1694. Intră în cinul călugăresc sub numele de Antim, fiind hirotonit ieromonah. La tipografia domnească din București tipărește patru cărți printre care și Evanghelia Greco-Română din anul 1693. Ulterior devine egumen al schitului Snagov, unde organizează o tipografie binecuvântată cu ediții grecești și românești remarcabile. Urcă treptele arhierești, ajungând episcop de Râmnic în 1705, iar din 1709 este ales mitropolit în locul lui Kir Theodosie. Vlădica s-a preocupat neobosit să coordoneze munca de tipărire de cărți pentru serviciul divin în șase tipografii din Țara Românească, ridicând arta tiparului la un nivel foarte înalt. Totodată, a fost un neobosit creator de limbaj bisericesc în limba populară, fiind considerat unul dintre cei mai mari învățați ai spațiului românesc medieval.
Radu și Șerban Greceanu, traducătorii „Bibliei“ din 1688 erau logofeți în cancelaria domnească, foarte apreciați pentru erudiția lor. Împreună cu fratele său, Radu Greceanu, autorul cronicii „Viaţa lui Constantin Brâncoveanu“, din anul 1711, Șerban Greceanu s-a ocupat ani de-a rândul de traducerea şi tipărirea unor lucrări de cult. Acest demers făcea parte dintr-un proiect politic de consolidare a ortodoxismului în sud-estul Europei, îndreptat contra otomanilor. Strategia a fost iniţiată de domnitorul Şerban Cantacuzino şi continuată de Constantin Brâncoveanu. Tot de numele celor doi fraţi cărturari se asociază şi traducerea „Bibliei de la Bucureşti“ sau „Biblia lui Şerban Cantacuzino“ după textul originar al Septuagintei. Cartea de cult a apărut de sub teascurile tipografiei domnești din București în 1688, în timpul domniei lui Brâncoveanu şi a constituit prima ediţie integrală în limba română a textului Sfintei Scripturi. Şerban Greceanu, s-a născut în satul Greci, de lângă Găeşti, din ținutul Vlaşca, azi Dâmboviţa. S-a căsătorit cu Ilinca, fiica vistiernicului Papa Greceanu, din satul Grecii, din Ilfov. Căsătoria i-a adus ca posesiune, după soţie, moşia Dragomireşti. I se mai zicea şi Dragomirescu, după numele satului din Dâmboviţa, unde ctitorise o biserică. Tatăl său era un om de rând, proprietar modest de pământ, însă cu vederi liberale, care şi-a dat copii la învăţătură şi le-a insuflat dorinţa de ascensiune. A intrat, aşadar, în rândurile boierimii, parcurgând dregătorii importante. Între 1685 şi 1694 a fost vtori logofăt, în 1695 vel vistier în Divan, pentru ca în 1704 să deţină dregătoria de mare logofăt. Fiul său, care îi poartă numele, a devenit ginerele domnitorului Constantin Brâncoveanu, primind ca zestre de nuntă moşia Corneşti. Şerban Greceanu, editorul Evangheliei Greco-Române din 1693, a fost unul dintre cărturarii de seamă ai Epocii Brâncoveneşti, ferm convins de utilitatea şi importanţa demersului său cultural.
