„Inundația II”. Machetă grafică de Joan Miro
Text: Cristina Gruescu
Joan Miró este recunoscut ca unul dintre cei mai originali artişti ai secolului XX. A redat în operele sale o lume diferită, nereprezentată până atunci, folosind o gamă diversă de materiale, forme şi culori şi având drept surse de inspiraţie memoria, fantezia şi iraţionalul. Potrivit criticului de artă francez Maurice Raynal, „culoarea, pentru Miró, este o materie pe care o foloseşte pentru a confecţiona costume magice în care îşi îmbracă personajele şi obiectele universului lui fabulos ca pentru nişte incantaţii zgomotoase, parade războinice, serbări nupţiale sau ceremonii de sacrificiu”. Deşi este un pictor celebru, aria sa de activitate nu s-a rezumat la pictură, experimentând diverse forme grafice: gravura, litografia, colajul, pictura murală, ceramica şi nu în ultimul rând, sculptura.
S-a născut la 20 aprilie 1893, la Barcelona, într-o familie de artizani, tatăl fiind bijutier, iar bunicul din partea mamei fabricant de mobilă. Interesat de desen, a urmat cursurile Şcolii de Artă din oraşul natal, sub îndrumarea pictorului Jose Pasco, care l-a îndreptat spre sculptură. După o depresie, s-a înscris la atelierul lui Francisco Gali, unde picta cu ochii acoperiţi, pentru a-şi forma memoria vizuală şi abilitatea de a recunoaşte obiectele numai după pipăit. În operele sale se observă atât influenţa impresionismului în maniera de execuţie, cât şi cea a fauvismului în alegerea şi folosirea culorilor pentru nota de expresivitate. La începutul carierei sale lucrează în principal peisaje („Ciurana”), iar stilul format se caracterizează prin culori puternice şi forme asemănătoare celor cubiste. După 1981, îşi schimbă stilul evoluând în direcţia suprarealismului şi dadaismului („Carnavalul Arlechinului”).
Călătoreşte în Franţa, unde îi cunoaşte pe Picasso, catalan ca şi el, Tristan Tzara, Max Jacob şi Ernest Hemingway. Începe să adopte un stil tot mai abstract, pentru care este în prezent renumit, introducând în picturile sale cuvinte, cărţi poştale ilustrate, gravuri, fotografii, metale sau sfori, ca elemente integrate în compoziţie. Miró a participat, în noiembrie 1925, la expoziţia pictorilor suprarealişti, a luat parte la întâlnirile lor de lucru, deşi niciodată nu a aderat la această grupare în mod oficial. Cu toate acestea a realizat mai multe colaje şi a început să picteze tablouri cu forme inspirate din vise şi halucinaţii. Deşi mereu a respins încadrarea sa în oricare curent de avangardă manifestat în epocă, spre sfârşitul vieţii sale a declarat: „devin tot mai mult un suprarealist”.
Evoluţia operei sale este complexă, de-a lungul veţii căutând noi posibilităţi de exprimare pentru a codifica lumea reală, cu ajutorul simbolurilor şi culorilor: „Sunt adversarul oricărei pregătiri intelectuale a proiectării moarte a tabloului. Artistul lucrează ca un poet: cuvântul are întâietate, ideea îi urmează”, declara artistul despre opera sa.
A murit la Palma de Mallorca, pe 25 decembrie 1983. În ultima perioadă a vieţii sale artistice s-a concentrat pe executarea unor opere monumentale şi publice şi a devenit tot mai interesat de simbol şi de reflectarea acestuia în opera de artă.
Macheta grafică „Inundaţia II”, aflată în patrimoniul Muzeului Naţional de Istorie a României, este o compoziţie executată în guaşă, ce surprinde un episod dureros resimţit de români în anii 1970. În realizarea piesei, pictorul foloseşte tonurile principale din gama cromatică: roşul, galbenul şi albastrul. Acestea alcătuiesc drapelul României, atrăgând empatia privitorilor. Pe un fond albastru, ce sugerează ideea de inundaţie, de apă ce acoperă pământul, apare un disc roşu, în partea stângă a picturii, ce semnifică soarele surprins în timpul unei inundaţii, iar în partea dreaptă apare o formă elipsoidală de culoare galbenă cu un ochi roşu în centru ce are în mijloc un punct negru. Acest ochi poate întruchipa omul, roşul fiind culoarea panicii şi a fricii resimţite, iar galbenul simbolizând speranţa salvării. „Omul” este poziţionat deasupra unei forme negre, alungite, barca de salvare, schiţată în marginea de jos a compoziţiei. Tuşele folosite sunt groase, trasate într-o manieră circulară.
Piesa este datată şi semnată pe marginea de jos: „pour le musée de Bucharest”, 24/VIII/70 JMiró. Inscripţia subliniază faptul că macheta reprezintă o donaţie pe care artistul a făcut-o statului român. Deşi din punct de vedere artistic, „Inundaţia” este o compoziţie plastică, ea primeşte rolul de machetă pentru emisiunea filatelică prin ataşarea colajelor din hârtie albă cu inscripţiile „POŞTA ROMÂNĂ”, JOAN MIRÓ, în latestru negru în partea superioară şi inferioară piesei. Folosind-o ca machetă, au fost realizate următoarele piese filatelice: un timbru în pereche, un timbru în bloc de patru şi un bloc de cinci mărci poştale plus o vinietă ce conţine semnătura pictorului şi data de 24.VIII.70. Toate sunt heliogravuri realizate pe hârtie cromo. O altă piesă filatelică realizată după macheta executată de Joan Miró este o coliţă ce prezintă tema tabloului, iar pe manşetă, în partea inferioară, apare tot data de 24.VIII.70, semnătura pictorului şi inscripţia „un gând al lui Joan Miró pentru copiii sinistraţi din România”.
Un unicat semnat Joan Miró poate fi admirat doar la Muzeul Național de Istorie a României*.
BIBLIOGRAFIE
Cirlot, Juan Eduardo, Pictura contemporană, Meridiane, Bucureşti, 1969; Dragomir, Kiriac şi Surpăţeanu, Aurel, Catalogul mărcilor poştale româneşti, Casa Scânteii, Bucureşti, 1974; Jacques Dupin, Joan Miró Life and Work, Harry N. Abrams, Inc., Publisher, New York City, 1962, Library of Congress Catalog Card Number: 62-19132; Manole, Mircea, Catalogul timbrelor poştale, vol. II 1948-1989, S.C. Impex Zimbrul Carpatin, Bucureşti, 2008; Muresanu, Camelia , Suprarealismul, Universitatea Bucuresti, 2004; Juan Miró, Publishing Services, Bucuresti 2002
