Carte Rara

Miscelaneul teologic din anul 1780

MNIR
86329
Manuscrise - carte rară
Istorie Medievală
1780
Scoarțe din lemn, piele, hârtie cu filigran, cerneluri de culoare neagră și roșie (cinabru).
Tipărire, legare, presare, caligrafiere, miniere.
L = 22,2 cm; La = 19 cm.
MNIR
 
 
 
  •  
     
     

    Miscelaneul teologic copiat de diacul Teodor Ursu din noul Săsesc (Neudorf) în anul 1780

    Locul realizării: Localitatea Noul Săsesc (Neudorf), jud. Sibiu; Copist: Diacul Teodor Ursu; Beneficiar: Comunitatea creștin ortodoxă din localitatea Noul Săsesc; Cercetare: dr. Ginel Lazăr; Corectură: Alexandra Mărășoiu, Monica Lazăr; Investigații nedistructive ale materialelor: dr. Cristina Carșote, dr. Migdonia Georgescu, dr. Irina Petroviciu; Restaurare: Expert restaurator Cristina Petcu; Foto: George Nica, dr. Ginel Lazăr.

     

    NOUL SĂSESC (NEUDORF) 

    Noul Săsesc, cunoscut și sub numele de Noul (Nova Villa, în latină), Sächsisch-Neudorf, în germană, sau Szászújfalu, în maghiară, este o mică localitate așezată în sudul Podișului Târnavelor, în comuna Laslea, județul Sibiu, Transilvania, România, la circa 70 de km de Munții Făgărașului. Se află situat relativ aproape de Sighișoara, între orașul unde s-a născut Vlad Dracul, și Mediaș. Satul este înconjurat de dealuri abrupte cu altitudinea de 600-650 de metri, fiind protejat în mod natural de configurația geografică a zonei. Urmele arheologice dovedesc o locuire a băștinașilor încă din antichitate. Istoria actuală a satului datează din secolul al XIII-lea, când în zonă au apărut primii coloniști sași, rezultați în urma unui amplu proces de colonizare desfășurat pe parcursul a două secole (XII-XIII). Regii unguri au inițiat negocieri cu germanii din zona Rinului din dorința de a-i recruta pe cei ce voiau să emigreze. Conform documentelor emise de regii maghiari, coloniștii germani beneficiau de dreptul de a întemeia așezări, de a lucra pământul dăruit, solul și subsolul, în favoarea lor și a regalității, precum și dreptul de organizare administrativă și confesională. 

    Prima atestare documentară a sașilor din Noul Săsesc datează din anul 1305, conform unui document păstrat în arhiva Bisericii Evanghelice din localitate. Deși majoritari, sașii i-au avut dintotdeauna lângă ei pe români, aceștia locuind în partea de sud a satului, unde formau o minoritate conlocuitoare puternică, atașată valorilor creștin ortodoxe, care, în mod miraculos, le-au asigurat supraviețuirea, în ciuda vicisitudinilor vremurilor. Se pare că atât sașii, cât și românii, erau iobagi, adică aserviți nobilului din Mălâncrav. Sașii au fost colonizați în Noul Săsesc deoarece românii constituiau o mică comunitate aservită și nu acopereau îndatoririle în muncă necesare domeniului nobiliar. Astfel au devenit și sașii șerbi, aserviți grofului din Mălâncrav.

    În Noul Săsesc populația a aparținut celor trei rituri creștine consacrate, respectiv ritul evanghelic, cel catolic și cel ortodox, iar ulterior se formează și ritul greco-catolic, pe fondul atragerii românilor ortodocși sub orbita Austriei. În pofida dependenței feudale, sașii și românii erau considerați oameni liberi sub aspect juridic, fapt confirmat de neobligația de a cere aprobarea nobilului în vederea căsătoriei. 

    În perioada interbelică au fost descoperite în zonă imense zăcăminte de gaze naturale, ceea ce a condus la exploatarea gazului metan, cu unele beneficii pentru localitate, dar nu îndeajuns de profitabile pentru locuitori. 

    Mulțumirile noastre se îndreaptă spre cei care ne-au sprijinit în activitatea de documentare, evocându-ne, pe cale orală, întâmplări și istorii locale. Amintim în special familia Ioan și Maria Munteanu, profesoara de matematică Elena Țerbea, născută Munteanu, botezată în rit catolic în biserica veche din deal. Totodată îi suntem recunoscători preotului paroh ortodox Ioan Șincu, dar mai ales profesorului de istorie Horia N. Ursu, originar din Noul Săsesc, autorul singurei monografii românești despre locurile natale. Domnul Horia Ursu, actualmente stabilit la Cluj, ne-a acordat mai multe zeci de minute prin telefon, vorbind cu o pasiune uriașă despre istoricul locului și a comunității, ce poate fi deslușită din cartea sa, intitulată Acolo, printre dealuri, ieșită de sub teascuri la Cluj-Napoca, în anul 2012. De asemenea, domnul Horia Ursu, în prezent pensionar, a primit cu bucurie invitația Muzeului Național de Istorie a României de a participa la vernisajul expoziției dedicate exponatului lunii mai 2017, din postura de urmaș al diacului și preotului paroh ortodox, Teodor Ursu, care în anul 1780 a copiat Miscelaneul teologic din Noul Săsesc (Neudorf). Exponatul lunii mai 2017 a fost chiar manuscrisul copiat de diacul Teodor Ursu. 

    Cartea de cult a fost fotoscanată profesional prin proiectul „Manuscriptum“ în anul 2015, investigată fizico-chimic și restaurată, în cadrul laboratoarelor de specialitate ale MNIR, în perioada iunie 2016 – aprilie 2017. După finalizarea cercetării istorice, Miscelaneul teologic a fost valorificat expozițional, iar vernisajul din data de 4 mai 2017 a fost un real succes, atât prin prezența profesorului de istorie Horia Ursu, strănepot al diacului din secolul al XVIII-lea, care a evocat momente inedite din viața comunității românești minoritare din Noul Săsesc, apreciate de public și de reporterii prezenți, cât și prin importanța istorică a cărții expuse, un monument de literatură teologică cultă, o explozie a românismului în vatra sa strămoșească.

     

    LĂCAȘUL DE CULT ORTODOX 

    Românii din Noul Săsesc, organizați tradițional în ritul ortodox, sunt amintiți de Conscripția efectuată în 1733, sub autoritatea lui Inochentie Micu-Klein, ca mărturisitori ai Sfintei Uniri. Cele 60 de suflete pomenite în sursa citată erau toate greco-catolice, demonstrând eficiența misionarismului austriac pentru unirea cu Biserica Romei. Românii uniți sperau că vor beneficia de mai multe drepturi. Mulți dintre aceștia au revenit însă la credința tradițională după acțiunea împotriva Unirii condusă de preotul ortodox Visarion Sarai, din anul 1744. Biserica unde se efectua slujba pentru cele 60 de suflete de români uniți exista încă din 1733, dar era categoric mult mai veche. 

    Tradiția menționează ridicarea primei biserici ortodoxe de către greci, cu multe secole în urmă. Biserica veche din deal, azi conservată ca monument istoric, în așteptarea unor timpuri propice restaurării, are pe frontispiciu anul 1806, al târnosirii acesteia, fiind ridicată pe locul celei vechi, probabil bombardată, ca atâtea alte lăcașe de cult ortodoxe, de tunurile generalului austriac Adolf Nikolaus von Buccow, la mijlocul secolului al XVIII-lea. Se știe că în biserica veche din deal au oficiat slujbe atât preoții ortodocși, cât și cei uniți, iar cimitirul din fața bisericii a fost folosit în comun de ambele confesiuni. Situația se schimbă la începutul secolului al XX-lea. „Au rămas în deal greco-catolicii, după ce ortodocșii majoritari au construit biserica din centrul satului. Nici n-ar fi putut uniții să-și construiască biserică datorită numărului mai redus de credincioși“ (Horia Ursu, Acolo, printre dealuri, Cluj-Napoca, 2012, p. 40). Biserica ortodoxă din centrul satului a fost construită pe la 1905, conform inscripției de pe fațada laterală stânga.

    Însemnările diacului Teodor Ursu, din cuprinsul Miscelaneului teologic, manuscris original, care face obiectul proiectului nostru, consemnează că acesta era preot paroh greco-ortodox în Noul Săsesc pe la 1784, în contextul revenirii la ortodoxie a celor mai mulți dintre românii din localitate. 

     

    MISCELANEUL TEOLOGIC COPIAT DE TEODOR URSU DIN NOUL SĂSESC (NEUDORF) ÎN ANUL 1780

    În colecția de carte veche a Muzeului Național de Istorie a României se conservă, în mod exemplar, un manuscris copiat de diacul Teodor Ursu din Noul Săsesc. Cartea este un Miscelaneu teologic, compus din două părți principale, conținând, în prima parte, Istorii hagiografice și literatură patristică, iar în cea de-a doua parte, Pravoslavnica mărturisire a bisericii Răsăritului, cu întrebări și răspunsuri. Ortografia este română, cu alfabet chirilic. Acest gen de carte a avut o circulație însemnată în întreg spațiul românesc, fiind destinată întăririi în credința ortodoxă a tuturor românilor, cât și pentru unificarea limbajului bisericesc. De asemenea, manuscrisul este un monument al limbii literare române, copiat de un diac cultivat, puțin cunoscut în rândul cărturarilor teologi români transilvăneni din a doua parte a secolului al XVIII-lea. 

    Diacul Teodor Ursu este originar din Noul Săsesc, așa cum specifică mai multe însemnări marginale din cuprinsul unor manuscrise copiate de acesta. În Miscelaneul teologic al MNIR, se consemnează, pe forzațul posterior fix, finalizarea manuscrisului către toamna anului 1780, acesta fiind dat la legat în Sighișoara, contra patru taleri de argint, într-un atelier săsesc, la 16 octombrie 1780. În consemnările sale, autorul folosește varianta Toader (Teodor). Academicianul Gabriel Ștrempel, în vol. I din Copiști de manuscrise românești până la 1800, București, 1959, îl surprinde pe copistul transilvănean cu mai multe însemnări importante, consemnate tot într-o colecție de tip Miscelaneu teologic, finalizat între 1782 și 1784. Astfel, la f. 127 v. și 199 v., se intitulează „Toader Ursu Noianul sau Toader Noianul“ (Prof. Horia Ursu, autorul monografiei despre Noul Săsesc, strănepot al cărturarului din sec. XVIII, ne informează că și bunicul său era cunoscut drept Noianul (de loc din Noul), nume folosit de autor în cartea sa, când vine vorba de familia Ursu, din care se trage). La f. 177 v. din Miscelaneul studiat de G. Ștrempel, Toader Ursu scrie că s-a însurat cu Măriuța, fata părintelui Theodor din Daneș, la 30 ianuarie 1784. La f. 9 v. - 10 r. (manuscrisul MNIR-ului), autorul specifică faptul că era preot greco-ortodox în anul 1784. Așadar, diacul Teodor Ursu se căsătorește la finele lunii ianuarie 1784, devenind după hirotonie preot de mir în Noul Săsesc. 

    Miscelaneul teologic din patrimoniu MNIR este necunoscut, până acum, mediilor de specialitate din România, nu este consemnat în volumul amintit al lui Gabriel Ștrempel, fiind pentru prima oară expus publicului iubitor de carte bibliofilă românească. Semnalarea manuscrisului de cult în patrimoniul MNIR nu poate decât să ne bucure, deoarece, astfel, putem să cunoaștem mai bine activitatea literară a diacului Teodor Ursu, devenit ulterior preot paroh în satul său natal, unde păstorea comunitatea românească ortodoxă minoritară din Noul Săsesc, întărind în credință pe românii aflați în mijlocul sașilor, supuși continuu persecuțiilor politice, etnice și confesionale din spațiul transilvănean. Efortul preotului cărturar se înscrie într-un context istoric special, când intelectualii comunităților românești din Ardeal, adică preoții, serveau interesele conjugate ale românilor din arcul intra și extra carpatic.