Omnia Amor Vincit et nos cedamus amori! Avatarii iubirilor de odinioară
Text: Mihaela Simion, Mihaela Cătălina Neagu, Ionuț Bocan, Decebal Vleja
„Dragostea învinge totul, iar noi ne lăsăm învinși de ea”… astfel scria și gândea, la cumpăna dintre ere, în secolul I p.Chr., poetul roman Virgilius. Nimic mai adevărat și mai omenesc de la începutul timpurilor până astăzi! Și nimic mai ofertant, pentru curatorul timpului prezent pentru a spune povestea, lăsând însă întâietate celor care au cunoscut iubirea în veacurile trecute și încercând astfel să construiască o punte directă între azi și ieri. Vă invităm, așadar, să vă opriți o clipă în fața frumuseții, să reflectați asupra eternului sentiment și să vă simțiți una cu iubirile de odinioară!
Se povestea, în vremurile în care zeii încă mai călcau pe Pământ, că Afrodita (Venus/Venera la romani) era deopotrivă cu cerul înstelat (Uranus) și timpul (Cronos), născându-se din spuma mării, înaintea tuturor zeilor olimpieni. Tot atunci, a apărut din Haos, odată cu Olimpul și Tartarul, Eros, zeul iubirii viață! Apoi legendele au urmat viața, modelele și întâmplările omenești, din viața de zi cu zi. Astfel, Afrodita și-a căpătat un chip mai aproape de oameni, născându-se din Dione și Zeus (sau Uranus, după unii). După aceea, ca orice femeie muritoare, a avut un soț, pe Hefaistos (Vulcan la romani), mai multe iubiri celeste - Ares (Marte), Hermes (Mercur), Dionysos (Bachus), Poseidon (Neptun) - și câteva de iubiri lumești - Anchise, Adonis. Din iubirile ei s-au născut popoare (Aeneas, fiul ei cu muritorul Anchise, fiind strămoșul romanilor), dar și zei.
În percepția omului antichității, Zeița, marea zeiță, face viața posibilă, unește tot ce este viu, îmblânzește sălbăticia, transformă societatea umană, guvernând relațiile dintre oameni. Puterea dragostei, forța iubirii este cea care a transformat omenirea, făcând-o să iasă din vârsta sălbăticiei. Venus era și zeița dragostei divine, celeste, Venus Urania, dar avea și o ipostază în care era zeița iubirii comune tuturor - Venus Pandemia. Iată cum se raportau la ea contemporanii poetului latin Lucretiu (Titus Lucretius Carus), cel de la care a ajuns până în zilele noastre, o frumoasă și sugestivă „Invocație către Venus”:
Tu, născătoarea ginții lui Enea,
Tu, al zeilor și-al oamenilor farmec,
O, VENUS, rod de viață, care pururi,
Sub bolta cea de stele călătoare,
Împoporezi câmpiile mănoase
Și marea purtătoare de corăbii;
Prin tine doar tot neamul de ființe
Începe-se și, scos din întuneric,
Prin tine vede-a soarelui lumină.
Muzeul Național de Istorie a României adăpostește, în colecțiile sale, numeroase reprezentări ale zeiței dragostei, datate atât în perioadă greacă sau elenistică, cât și în perioada romană. Cele mai multe au fost descoperite în cercetări arheologice, în așezările antice de pe teritoriul României, dar există un număr important de piese ce au intrat în colecții pe calea achizițiilor, donațiilor sau existând în colecții private preluate de muzeu.
Una dintre cele mai spectaculoase reprezentări este cea cunoscută, în literatura de specialitate, sub numele de Venus de la Potaissa (nr.inv. 54549)5 (foto 1).
Statueta de bronz a fost descoperită în 1893 la Potaissa, azi Turda, jud. Cluj. Statueta, turnată gol, este bine conservată, lipsesc doar braţul drept și vârful arătătorului de la mâna stângă, iar partea superioară a diademei este deteriorată. Patină verzuie. Dimensiuni: H = 28 cm.
Zeița este înfățișată goală, în ipostaza Venus Pudica, cu capul aplecat spre umărul drept și privind la atributul, astăzi pierdut, din mâna dreaptă (un măr? o rodie?). Are faţa ovală, ochii mari, adânci și melancolici, nasul lung şi subţire, gura mică cu buzele arcuite. Părul, cu bucle, încadrează faţa într-o pieptănătură elaborată şi este strâns într-un coc la ceafă cu o panglică ale cărei capete, în torsadă, cad pe umeri (foto 2). Pe ambele brațe poartă brățari. Pe cap poartă o diademă înaltă, decorată deasupra frunţii cu o semilună şi cu ornamente incizate. Probabil este un produs al unui atelier din Asia Mică. Datare: A doua jumătate a secolului I p.Chr.
Copilul cel mai iubit al zeiței este Eros (Amor/Cupidon la romani), zeu dulce și crud deopotrivă, temut și dorit, de nestăpânit. Tot copiii ei erau și Hermafroditos, Rhodos, Herophilus, Priapus dar și Harmonia (Concordia). Legenda spune că vremea trecea și neastâmpăratul Eros își păstra înfățișarea de copil, în timp ce toți ceilalți zei creșteau și se maturizau. Îngrijorată de aceasta, Afrodita s-a dus la zeița Themis, pentru sfat și ajutor. Aceasta i-a spus că Amorul nu crește niciodată singur și că are nevoie de un tovarăș, căci pentru dragoste, întotdeauna trebuie doi. Și Afrodita i l-a dat atunci pe Anteros (Iubirea împlinită, reciprocă), un zeu aidoma copilului. Când Eros este împreună cu Anteros atunci el crește, însă când Anteros îl părăsește, Amor-ul scade și se face iar mic. Alături de Eros și Anteros, mitologia mai cunoaște o ipostază a iubirii, cu aceeași înfățișare, și anume cel de-al treilea frate, cu numele de Pothos (Iubirea pasiune).
Eros, Anteros sau Pothos, copil sau adolescent, zeu primordial sau doar copil al zeiței, daimon ascuns sau arătat - toate ipostazele sunt motive iconografice puternice și seducătoare, cu o forță de sugestie uriașă, chiar după trecerea mileniilor.
Din multitudinea de reprezentări ale zeului dragostei, aflate în colecția Muzeului Național de Istorie a României, am ales nouă reprezentări, legate, fiecare, de o ipostază specifică. Precum în cazul reprezentărilor zeiței Venus, ipostazele iconografice ale lui Eros/Amor/Cupidon au drept proveniență cercetări arheologice, descoperiri întâmplătoare sau au intrat în patrimoniul MNIR pe calea achizițiilor, donațiilor ori au fost preluate din colecțiile particulare din secolele XIX – XX.
Eros Dansatorul (nr.inv. 116652) (foto 3)
Statuetă din teracotă, cu o înălțime de 17 cm, cu reprezentarea lui Eros sub chipul unui tânăr dansând, cu aripile larg desfăcute. În mâna stângă ține un obiect (un opaiț sau un vas de tip askos). Are părul ondulat, iar pe cap poartă o diademă. Pe bust are înfăşurată o hlamida, înnodată într-o neglijenţă studiată în dreptul şoldului stâng şi lăsată să cadă spre capete. În picioare, zeul poartă sandale figurate cu benzi de prindere pe pulpă. Statueta prezintă urme de policromie (alb și albastru) (foto 4). Realizare artistică excepțională, de o mare finețe și acuratețe a execuției, piesa face parte dintr-o serie binecunoscută, datată în perioada secolelor III - II a.Chr., fiind un produs al atelierelor din Myrina, sub influența școlii artistice din Pergam. Intrată în colecțiile MNIR prin achiziție.
Statueta ne aduce în fața ochilor un celebru text, scris în secolul al II-lea p.Chr. de Apuleius (Lucius Apuleius Platonicus), căruia îi datorăm transmiterea către vremea noastră a uneia dintre cele mai frumoase povești de iubire, povestea lui Eros și Psyche. Să privim așadar zeul, prin ochii îndrăgostitei Psyche, într-o descriere atât de potrivită pentru statueta noastră:
...privind îndelung frumuseţea acestui chip divin, îşi veni repede în fire. Ea văzu un cap strălucitor de raze, un păr bogat, scăldat în ambrozie, un gât alb ca laptele, obraji de purpură pe care cădeau nişte bucle răsucite cu artă, unele atârnându-i pe frunte, iar altele pe spate şi strălucirea lor era aşa de orbitoare, încât chiar lumina lămpii începu să tremure şi să pălească.
Pe umerii zeului zburător străluceau două aripioare aidoma florilor năpădite de rouă de un roz pal, scânteietor, şi cu toate că erau în repaos, puful dulce şi moale de pe marginile lor tremura într-o uşoară fâlfâire şi nu înceta de a se agita. Restul corpului său era atât de strălucitor şi de frumos, încât Venus n-ar avea motiv să regrete că l-a adus pe lume....
Statuetă Eros (nr. inv. 48775)
Statuetă din ceramică, cu înălțimea de 10.80 cm, cu reprezentarea lui Eros adolescent, îmbrăcat cu o tunică care îi acoperă doar braţul stâng. Cu mâna dreaptă ţine celălalt capăt al tunicii. Polosul de pe cap, trăsăturile feminine, gâtul lung, grațios și sugerarea sânilor pot indica însă și motivul Hermaphroditului, de asemenea înfățișat uneori înaripat. Hermaphroditul, născut din legătura Afroditei (Venus) cu zeul Hermes (Mercur) este un motiv predilect pentru perioada din care datează piesa. Aplica a fost descoperită la Callatis (Mangalia, jud. Constanța), fiind datată în perioada secolelor III - I a.Chr. (foto 5).
Mergem mai departe în timp, depășind antichitatea greco-elenistică, căreia îi aparțin primele două reprezentări ale zeului și pășim în perioada romană, perioadă de profunde transformări, mutații și adaptări. Pentru această perioadă, uzuale sunt reprezentările iconografice de tipul „Amor/Cupidon copil”.
Amor/Cupidon Pugilistul10 (nr.inv. 157039)
Reprezentare unică a zeului Amor. Acesta, sub chipul unui copil, ţine braţul drept în jos şi brațul stâng ridicat, făcând cu mâna dusă la tâmplă ceea ce astăzi s-ar putea numi un gest de salut. Pe mâini are mănuşi de pugilist (caesti) ușor de observat pe dosul mâinii drepte şi în interiorul palmei stângi. Ele sunt alcătuite din curele dispuse în diagonală pe mână şi strânse la încheietură. Dimensiunile mici (înălțimea de 5.67 cm) și ipostaza, ce presupune un partener, sugerează că piesa a fost parte componentă dintr-o compoziție mai complexă, probabil Venus și cel putin doi erotes. Statueta, din bronz, a fost descoperită la Micia (Mintia, com.Vețel, jud Hunedoara), în zona centrală a castrului, într-un nivel datat între anii 170-271 p.Chr. (foto 6).
Amor/Cupidon copil11 (nr.inv. 16933)
Statuetă de bronz în care zeul este reprezentat sub forma unui copil înaripat şi nud. Are o înălțime de 9.4 cm. Braţul stâng este ridicat, iar cel drept este îndreptat în jos, paralel cu corpul. În mâna stângă ţinea, probabil, o făclie, iar în cea dreaptă ţine un obiect dificil de identificat (un bici?). Piesa a fost descoperită la Histria, Istria, jud. Constanța și este datată în prima jumătate a secolului al III-lea p.Chr. (foto 7).
Unul dintre cele mai răspândite motive iconografice în lumea romană este legat de mitul lui Eros și Psyche. Povestea, fără îndoială veche, a fost culeasă și adaptată, unificând diversele versiuni care circulau pe spațiul mare al antichității greco-romane, de către Apuleius, fiind una dintre cele mai cunoscute pagini din literatura antichității, izvor de inspirație pentru artiștii și creatorii din toate secolele ce se vor perinda până la noi. Dincolo de frumusețea și dramatismul unei povești de iubire, dincolo de toate încercările și piedicile pe care tânăra îndrăgostită Psyche trebuie să le depășească, urmărită de răutatea unei soacre dificile și geloase (zeița Afrodita/Venus), mitul este de fapt despre sentimentul omenesc al eternei lupte dintre rațiune și simțire, dintre pornirile instinctuale și respectarea cutumelor morale, despre eterna și repetabila istorie a luptei dintre trup și suflet. Despre această luptă, despre această frământare îl vom lăsa pe Publius Ovidius Naso, poetul iubirilor din primul secol al erei creștine, să cânte ca nimeni altul:
Scoate-ţi din inima-ţi de fecioară, dacă poţi, nefericito, flacăra care te mistuie!
De-aş putea, aş fi salvată. Dar fără voia mea mă stăpâneşte o nouă putere.
Cupidon mă sfătuie una şi mintea alta.
Văd pe cele bune şi le aprob, dar urmez pe cele rele.
Din colecțiile MNIR am ales două piese dintre cele care se încadrează în această iconografie: un medalion ceramic și o gemă din jaspis roșu.
Medalion cu Eros și Psyche (nr.inv. 131127 )
Medalion ceramic (de patera), fragmentar, cu reprezentarea lui Eros și Psyche într-o îmbrățișare pasională. Medalionul are un diametru păstrat de 5 cm. Ipostaza este una foarte populară în epoca romană, fiind utilizată adesea. Piesa a fost descoperită la Tomis (Constanța, jud. Constanța) și este datată în secolele I - II p.Chr. (foto 8).
Gemă – Eros arzând un future (nr.inv. 358799)
Gemă din jaspis roșu local, cu dimensiunile de 1.5 x 1.1 cm, decorată cu motivul „Eros arzând un fluture”, descoperită la Micia (Mintia, com. Vețel, jud. Hunedoara), în așezarea civilă. Adesea Psyche (Sufletul) este simbolizată doar de un fluture. Motivul iconografic avea o puternică rezonanță în epoca romană, fiind utilizat nu doar ca piatră gravată de inel sau sigiliu, ci, așa cum atestă un papirus de epocă romană din Egipt, și pentru vrăjile de dragoste16. O astfel de piatră gravată cu acest simbol se ținea sub limbă când se săvârșeau incantațiile cerute de farmecul de dragoste. Piesa se datează în secolele II - III p.Chr. (foto 9).
Iar pentru că iubirea este nemuritoare, pentru că nu cunoaște bariera între cele două lumi și rămâne mereu nostalgia iubirii pierdute, nu puteam să nu alegem două piese în care reprezentarea zeului iubirii este legată de contextul funerar. În acest context apariția lui Eros/Amor/Cupidon este una obișnută. Eros „Thanatos” se referă mai degrabă la nostalgia dragostei pierdute, la pierderea iremediabilă a obiectului iubirii. Viața se definește strâns legată de dorința și simțirea iubirii. Semnificația filosofică a acestei interpretări a fost adesea imortalizată pe epitafurile din lumea greco-romană. Vom lăsa cititorul să primească mărturia unei voci de peste milenii, încremenită pe o piatră, inscripție epitaf, descoperită la Tomis, Constanța, jud. Constanța și datată în secolele II - III p.Chr.:
Aici zace dormind pentru vecie Eros (Iubirea)
La cei ce au murit dorință nu-i și nici iubire printre ei.
Cel mort doar zace nemișcat, precum o piatră, cu trupul dizolvat în glia afânată.
Cât mai aveți (dorință și iubire) bucurați-vă de viață, cu toate ale ei.
Căci vii sunteți cât mai simțiți Dorința și Iubirea.
Cândva am fost și eu pământ și apă și aer deopotrivă dar am pierit,
Si-acum mă odihnesc înapoind către toți bucata mea de aer, apă și pământ din mine.
Atât rămane? Altfel cum să fie?
Trupul de unde a venit, acolo se întoarce.
Două piese din colecțiile MNIR vin să ilustreze cuprinzător cele scrise mai sus:
Plachetă ceramică fragmentară (nr.inv. 121548)19
Fragment dintr-o plachetă ceramică cu reprezentarea unui Eros funerar. Are postura specifică, cu picioarele încrucișate, fiind vizibile capetele aripilor. Piesa provine din Colecția Suțu și este datată în secolele IV - III a.Chr. (foto 10).
Altar funerar (nr. Inv. 18836 )
Altar funerar, cu o înălțime de 90 cm, cu reprezentarea lui Eros/Amor în ipostază funerară. Zeul este redat frontal, nud, înaripat, cu bucle ample și bogate și în poziția tipică, cu picioarele încrucişate. În mâna stângă, lăsată în jos, ţine un obiect neidentificat și se sprijină într-o torţă aprinsă, răsturnată. Piesa a fost descoperită în Dobrogea și este datată în secolele I – II p.Chr. (foto 11).
Nu puteam încheia călătoria propusă, printre avatarii iubirilor de odinioară, fără una dintre cele mai spectaculoase piese arheologice din patrimoniul MNIR, Amor de la Roșia Montană.
Amor de la Alburnus Maior – Călăuza de la Roșia Montană (nr. inv. 358809)
Statuetă de chihlimbar descoperită într-un mormânt de incinerație de la Roșia Montană, jud. Alba, în necropola de la Pârâul Porcului/Tăul Secuilor. Are o înălțime de 3.77 cm și o lungime de 6.59 cm, pe un soclu lung de 4 cm. Statueta face parte din categoria „preziose sculture”, reprezentându-l pe Eros/Amor conducând un car la care este înhămată o pasăre de apă. Piesa este realizată din chihlimbar de Marea Baltică - succinit. Piesa este o reprezentare artistică excepțională, de o mare finețe și acuratețe a execuției, fiind un produs al atelierelor de gliptică din Aquileia, din a doua jumătate a secolului I p.Chr. Eros de la Roșia Montană este o ipostază complexă a acestui zeu primordial. Pe de o parte este legat de cortegiul zeiței Venus, în înțelesul bucuriei vieții, iar pe de alta, în postura de ghid și cărăuș al sufletului către Câmpiile Elizee. O astfel de imagine apare în pictura murală a „Mormântului Octaviei Paulina”, din secolul al III-lea p.Chr., de pe Via Triomhalis. Eros/Amor, într-un car tras de două păsări, ține la piept sufletul fetiței decedate, urmându-l pe Mercur către Câmpiile Elizee, unde sufletele copiilor o așteaptă pe fețiță cu flori în mâini. Amor de la Roșia Montană este legătura dintre cele două lumi, este călăuza! (foto 12, 13).
Încheiem aici, lăsând cuvântul, peste vremuri, lui Phaidrus, așa cum a fost el imaginat de către Platon în „Banchetul”, reflectând o clipă la frumusețea pură și la constanta eternă a firescului omenesc, de neînțeles fără iubire, în toate formele ei.
Pe oamenii dornici să trăiască frumos trebuie să-i călăuzească întreaga viaţă un gând, un gând pe care nici familia, nici rangul, nici averea, nici nimic altceva nu-l poate sădi în suflet la fel de bine și de deplin ca iubirea. […….] Astfel că eu, din parte-mi, sunt de părere că Eros este, dintre toţi, cel mai vechi zeu, cel mai vrednic de cinstirea noastră și cel mai în măsură să-i ajute pe oameni să dobândească tot ce poate fi dobândit în viaţă, iar după aceea să fie pomeniţi după moarte pentru vrednicia lor.
