ORDINUL NAȚIONAL STEAUA ROMÂNIEI
Text & foto: Tudor Martin
Gravor: Joseph Resch & Fiii, București
Ordinul Național Steaua României a fost instituit pe data de 10 mai 1877, fiind primul Ordin, acordat oficial de către statul român. Se acorda militarilor şi civilor pentru servicii deosebite aduse statului. Forma Însemnului a fost stabilită încă din timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, fiind folosită la predecesorul acestei distincții, “Ordinul Unirii”. Acesta nu a fost instituit în timpul domniei lui Cuza din cauze externe ce ţineau de statutul ţării care era vasală a Imperiului Otoman. Pe aversul primului model se găsea o acvilă cruciată stând pe un sceptru și deviza Ordinului IN FIDE SALUS. Pe revers, în medalionul central, era cifra regelui Carol I. Între brațele crucii erau raze, iar de brațul superior era atașată coroana regală de al cărei inel se prindea panglica.
Primul Regulament a fost dat în 1885 și în el erau precizate modul de primire în cadrul Ordinului, modalitatea de purtare a însemnelor și îndatoririle membrilor. Prin al doilea Regulament, din 1906, s-a fixat și numărul membrilor la 2.000, împărțiți în cinci grade – 1.000 Cavaleri, 720 Ofițeri, 200 Comandori, 60 Mari Ofițeri și 20 Mari Cruci, dar în acest număr nu intrau cei cărora li se acordase Ordinul pe câmpul de luptă şi nici străinii. La gradele de Mare Ofițer și de Mare Cruce se mai purta și o placă, în formă de stea cu opt raze pe care era pusă crucea Ordinului, pe partea dreaptă a pieptului, singura diferență a plăcilor fiind dimensiunea în funcție de grad. Panglica era, inițial, roşie cu două dungi albastre pe margini. Subofiţerii decorați primeau rente anuale de 240 franci, caporalii 180 şi soldaţii 144. Vechimea pentru avansarea într-un un grad superior era trei ani pentru Cavaler, doi ani în grad de Ofiţer, trei ani în grad de Comandor, cinci ani în grad de Mare Ofiţer. Fiecare an pe câmpul de luptă era considerat dublu. Nu erau condiţionaţi de vechime cei ce aveau merite excepţionale în domeniul civil sau militar, pe timp de pace sau război. Primele distincții acordate au fost în timpul Războiului de Independență din 1877, cu ocazia luptelor de la Plevna. Pentru militari erau semne de pace și de război (în timp de pace militarii primeau două spade încrucişate între însemn și coroana de care se atașa panglica, modelul de război avea spadele între braţele crucii Ordinului). În anul 1932 Ordinul a fost reorganizat de către regele Carol al II-lea. Forma însemnului a fost modificată: între braţele crucii în locul razelor sunt puse acvile cu aripile desfăcute, acvila din medalionul central este înlocuită cu cifra regelui Carol I, iar de pe revers dispare cifra fondatorului și este înlocuită cu anul instituirii decorației - 1877. Numărul membrilor se modifică și el: Mare Cruce 35, Mare Ofiţer 75, Comandor 200, Ofiţer 500, Cavaler 1.000. Panglica devine acum roşie cu o dungă argintie pe margini. În anul 1938 a fost introdusă varianta cu spade pentru militari. Panglica se va schimba ușor căpătând o dungă aurie pe margine. O altă modificare este apariția gradului Clasa I, inserat între gradele de Mare Ofițer și Mare Cruce. La acest grad placa era diferită față de celelalte, având forma unei stele pătrate. Tot în acest an s-a stabilit ca gradele de Cavaler şi Clasa I să fie din argint, restul din argint aurit. Numărul de membri a crescut: Mare Cruce 45 (35 civili şi 10 militari), Clasa I 65 (maximum 50 civili şi 15 militari), Mare Ofiţer 100 (75 civili şi 25 militari), Comandor 275 (200 civili, 75 militari), Ofiţer 650 (500 civili şi 150 militari), Cavaler 1350 (1.000 cvili, 350 militari). Pentru militari, Ordinul se putea acorda și cu panglica medaliei „Virtute Militară”, pentru fapte de arme deosebite pe câmpul de luptă.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, mareşalul Ion Antonescu a introdus acordarea unei frunze de stejar pe panglica de Virtute Militară (pentru acest Ordin şi pentru „Coroana României”, ca și în cazul Ordinului german „Crucea de Fier”). Acest Ordin a fost lucrat: tipul 1 (până în 1932, cu cifra lui Carol I între braţele crucii) la Casele Kretly (Paris), Zimmermann (Pforzheim), Resch şi Monetăria Statului (Bucureşti); tipul 2 (din 1932, cu o coroană regală între braţele crucii) de Casele – Souval (Viena), Zimmermann (Pforzheim), Resch, Weiss şi Monetăria Statului (Bucureşti). Pe spatele plăcilor se pot întâlni în unele cazuri mărcile producătorilor: IR, JRF – Resch, CFZ – Zimmermann, MN – Monetăria Naţională, RS – Souval, HW, BW – Weiss, o lebădă – Kretly. Crucea bizantină a fost folosită ca model și pentru alte distincții: Crucea „Trecerea Dunării” (1878), Crucea „Elisabeta” (1878) și la Semnul onorific de 40 de ani pentru ofițeri (1930), iar la cele străine, la Crucea proclamării regatului bulgar (1908). Acest Ordin se numără printre puținele distincții (Crucea „Meritul Sanitar” și Ordinele „Meritul Cultural” și „Meritul Agricol”) care se vor regăsi, sub altă formă, în sistemele onorifice românești de după anii 1948 și 1989.
MNIR deține: Gradul de Mare Cruce (nr. inv. 147147 a-c) format din:
a) Însemn, AR+AU+email, 78,49 g ,75 mm b) Placă, 88,50 g, 95mm c) Eșarfă
Ordinul „Steaua Romaniei”, civil, in grad de Mare Cruce, md. 1878
a) Insem cu esarfa - AR neexpertizat, 70 mm (coroana 40 mm) b) Placa - AR marcat, 88,49 g, 90 mm (model Carol I)
Gravor Joseph Resch & Fii, Bucuresti
