„Pipiri” cu fir de „aur” și „argint”
Text: Roxana Gâscă, Cornel-Constantin Ilie; foto: Marius Amarie
Pipiri - Nr.inv. 53057; Material: postav, fir auriu, pânză; Tehnică: croire, țesere, coasere, brodare; Datare: sfârşitul secolului al XVIII-lea – primul sfert al secolului al XIX-lea; Dimensiuni: L = 104 cm, l umeri = 25 cm, l poale = 150 cm
Pipiri - Nr. inv. 142139; Material: postav, fir auriu și argintiu, mătase; Tehnică: țesere, croire, brodare, coasere; Datare: sfârșitul sec. XVIII; L = 117 cm, l umeri = 24 cm, l poale = 122 cm
Pipiri - Nr.inv. 147402; Material: fir de aur și argint, mătase, mărgele colorate, postav; Tehnică: țesere, croire, coasere, brodare; Datare: a doua jumătate a sec. XVIII; Dimensiuni: L = 112 cm, L mânecă = 57 m, l umeri = 28 cm, l poale = 110 cm
Rochia de tip „pipiri” este întâlnită, la sfârșitul secolului al XVIII-lea și în secolul al XX-lea, în toată zona Balcanilor: la sârbi, greci, albanezi, români. Modele asemănătoare cu cele aflate în colecția Muzeului Național de Istorie a României se găsesc și în patrimoniul Muzeului Metropolitan din New York. Este clar că astfel de veșminte nu puteau aparține decât unor doamne sau domnițe din înalta societate. În fișele unora dintre cele de la MET se spune că ar fi veșminte de nuntă, ceea ce este verosimil dacă avem în vedere cât sunt de somptuoase și de scumpe. Faptul că cele trei „pipiri” din colecția MNIR se află într-o stare de conservare foarte bună (în special cele două acoperite în întregime cu „aur” și „argint”) ne arată că acestea au fost purtate foarte puțin (de ce nu, chiar la ceremonia de căsătorie!); faptul că veșmintele au niște măsuri foarte mici iarăși ne poate conduce spre ideea de rochie de nuntă (sau poate de logodnă), știut fiind faptul că, în perioada la care ne referim, fetele se logodeau sau se măritau la vârste foarte fragede (14, 15, 16 ani). Rochiile puteau fi „importate” din străinătate, dar este foarte posibilă și realizarea acestora pe plan local, mai ales dacă avem în vedere că una dintre ele mai păstrează încă, pe interior, tiparul de hârtie pe care a fost cusut modelul ornamentației.
Firul de cupru cu care au fost realizate ornamentațiile este „îmbrăcat” în aur și argint, analizele fizico-chimice arătând concentrații diferite ale metalului prețios la cele trei „pipiri” prezentate aici.
„Pipiri”-ul cu nr.inv. 53057 este confecţionat din postav negru cu o croială în bie, foarte largă la poale, uşor cambrată pe talie, fără mâneci şi deschisă în faţă. Are bogate broderii în faţă şi spate, cu fir auriu, cu motive ornamentale specific orientale: elemente florale şi o semilună ce are deasupra o stea cu opt raze. Pe margine are o bordură lată brodată cu fir, dreaptă la mâneci, pe spate şi la mijloc şi spiralată în rest – în faţă, la poale şi la gât. Este căptuşită cu pânză de culoare bordo.
Compoziția chimică a firului auriu:
Bordură: Cu 81,35%, Ag 16,81%, Au 1,75%, Fe 0,06%, Pb 0,02%
Ornamente: Cu 74,67%, Ag 22,95%, Au 2,76%, Fe 0,53%, Pb 0,04%, Ni 0,05%
Rochia cu nr.inv. 142139 este lucrată în totalitate cu fir auriu și argintiu; are forma unui clopot, ușor cambrată (deasupra taliei), deschisă în față, cu poale largi. Broderia din fir auriu și argintiu este aplicată pe catifea mov; broderia este foarte bogată, acoperind întreaga față a hainei cu motive ornamentale specific orientale. Pe margini, în zona deschizăturilor pentru brațe, pe spate (în zona taliei) are benzi – una cusută cu fir argintiu și una din bandă de mătase aurie; în mijlocul spatelui este cusută o broderie bogată, din fir aurit. Pe poale, în spate, este cusută o broderie cu fir auriu și argintiu; dedesubtul acesteia alternează, în poziție ușor oblică, o bandă realizată din fir de argint și două benzi de mătase aurie între care se află o bandă cusută cu fir de aur. Pe dos se mai păstrează încă foița de hârtie pe care a fost cusut tiparul.
Compoziția chimică a firului:
Firul de „aur”: Cu 97,77%, Ag 1,24%, Au 1%, Fe 0,10%
Firul de „argint”: Cu 90,12%, Ag 9,81%, Fe 0,05%, Pb 0,02%
Firul din banda de mătase: Cu 90,61%, Ag 8,02%, Au aprox. 1%, Pb 0,27%, Fe 0,19%
Rochia cu nr.inv. 147402 este foarte asemănătoare cu precedenta; este însă mult mai cambrată, cu poalele mai largi și mâneci despicate. Ornamentația din fir aurit și argintat este cusută pe catifea de culoare bordo. Pe dedebupt are o căptușeală vărgată din bumbac. Are în față 18 nasturi lucrați din fir și decorați cu câte cinci mărgele de coral fiecare. La mâneci are zece nasturi cu câte o mărgică de coral.
Compoziția chimică a firului este la fel ca la precedenta rochie. Nasturii au prezentat următoarele valori: Cu 97,48%, Ag 1,70%, Au 0,73%, Fe 0,06%, Zr 0,03%.
Aspecte privind moda în Țările Române la sfârșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea
Costumul turcesc era de multă vreme cunoscut în Țările Române, pentru că este vizibilă maniera în care românii au fost influențați de stilul de viață otoman, ei preluând de la feluri de mâncare, vestimentație și portul de accesorii și până la felul de a-și petrece timpul liber, aici intervenind ceva mai târziu, moda consumului de cafea și implicit de a merge la cafenele.
În epoca fanariotă, în materie de vestimentație, nu s-a impus nimic nou, ba mai mult, s-a interzis oficial orice prezență europeană în portul răsăritean.
Domnia lui Nicolae Mavrocordat a dovedit că, poate cu excepția schimbărilor mărunte în ceea ce privește unele podoabe sau chiar și piese vestimentare, veșmântul românesc din ambele țări nu suferă nici un soi de modificare vizibilă până după 1750, rămânând fidel stilului de la Constantinopol, continuator al modei manifestată și sub Brâncoveanu.
Atât în descrierile din cronici sau din însemnările călătorilor străini, cât și din documente (facem referire la foile de zestre), sau din reprezentările plastice ale domnilor, înalților demnitari și nu numai, se poate o observa o abundență de caftane, dolmane, ișlice, ipingele, feregele ș.a.m.d., toate de bună calitate și evident împodobite cu blănuri scumpe, dar și cu bijuterii dintre cele mai alese.
Cu intenția de a-și arăta statutul social, boierii români au reușit chiar să depășească luxul marilor demnitari de la Poartă. Era o adevărată întrecere vestimentară în a purta giubele, işlice, anterie, cepchene, şalvari, fermenele confecţionate din cele mai de calitate stofe, aduse din toată lumea, dintre care unele erau cu blană sau ornamentate cu fir din aur sau argint şi cele mai scumpe nestemate. Se poate observa o abundență în ceea ce privește folosirea blănii de samur adusă din Siberia, care se aplica pe poalele, gulerele și mânecile hainelor. La fel, în garderoba boierilor români și-a făcut loc și mătasea fină, tot ca o marcă a boierimii.
Într-o scrisoare adresată surorii sale, John B. Sawrey Morritt, un tânăr și bogat călător englez, care în drumul său spre Constantinopol a trecut Carpații din Transilvania în Țara Românească, a descris, oferind o perspectivă introductivă, portretul unei femei din elita fanariotă munteană, la sfârșit de secol XVIII. Din descrierea lui Morritt se evidențiază ospitalitatea cu care domnița munteană, soție de agă, i-a primit pe el și pe ceilalți doi tineri alături de care călătorea, dar și portul oriental pe care aceasta îl purta. Morritt nota că acest tablou de un exotism domestic, marcat de costumul colorat, a fost completat a doua zi de dimineață cu un neobișnuit – pentru occidental – mic-dejun turcesc, servindu-i-se cafea și șerbet de trandafiri.
Scrisoarea către sora lui poartă data de 25 iulie 1794 și este practic, printre altele, o analiză a costumului oriental purtat de domniță.
„Ședea pe o canapea joasă care acoperea o jumătate de odaie, înconjurată de 5 sau 6 slugi. (…) Rochia ei avea mânecile lungi și nu urca mai sus de piept, unde era prinsă (…). Era prinsă în jurul gleznelor (…), ca pantalonii, și era din muselină pestriță. Pe cap purta o bonetă plată ce avea un canaf aurit deasupra și un șal prins mai jos de bonetă, lăsând părul să-i curgă pe umeri. Pe deasupra rochiei purta o mantie lungă, îmblănită, de culoare albastru deschis, cu mânecile trei sferturi. În picioare purta cizme galbene de piele, dar și papuci, care erau lăsați lângă canapea, pentru că toți stăteau cu picioarele încrucișate, à la Turque. Peste sânul său purta o foaie subțire de muselină, prinsă strâns sub piept. Deși nu e la prima tinerețe, te asigur că este foarte dificil să-ți imaginezi o prezență mai elegantă ca aceasta”.
