Metal

PODOABE DIN TEZAURUL MEDIEVAL DE LA ȚIFEȘTI

MNIR
Evul Mediu
Secolele XIV-XV
Argint
Batere, filigranare
MNIR
 
 
 
  •  
     
     

    Podoabe din tezaurul medieval de la Țifești

    Text: dr. Silviu Oța / foto: Marius Amarie

    Tezaurul a fost descoperit în anul 1912, la replantarea unei vii, a lui N. Angonescu, din satul Țifești, pe râul Putna, la 18 km de Focșani. A apărut la adâncimea de -0,40 m, și a fost depus, conform spuselor descoperitorului, într-o piatră de râu scobită și acoperită de o alta. Conținea monede de argint, podoabe de argint și piese de port. Este vorba de două perechi de cercei, opt nasturi din sârmă de argint filigranată și alți doi din două calote din foiță de argint, decorați cu granule. Monedele au fost emise în Imperiul Otoman, în timpul sultanilor Mahomed al II-lea (1451-1481) și Baiazid al II-lea (1481-1512) și în Regatul Ungariei, în vremea regilor Matei Corvin (1458-1490) și Vladislav al II-lea (1490-1516). Tezaurul a fost achizițional de către Cabinetul Numismatic al Academiei Române.

    În ceea ce privește nasturii, aceștia sunt confecționați diferit. Primul model, conform publicației din anul 1916, a fost confecționat din foiță de argint presată în formă de semisfere, apoi lipite între ele. În partea inferioară, decorul constă într-o piramidă de patru granule. Aceste exemplare nu s-au mai întors, iar locul lor a fost luat de alte trei jumătăți de nasturi, executați prin turnare. Cel de-al doilea model a fost confecționat din sârmă de argint filigranată, înfășurată sub formă de ghem. Baza pieselor a fost decorată și ea cu o piramidă din patru granule de argint lipite pe un cerc de sârmă spiralată. Astfel de accesorii vestimentare sunt cunoscute pe teritoriul României în special prin descoperirile de la Orașul de Floci, Zăvoaia, Baia, Vadu Anei și Târgu Trotuș. Cronologia absolută a acestor piese indică o datare a lor în special în cursul secolelor XV-XVI. Cerceii sunt reprezentați de două modele.

    Cel dintâi, are veriga din sârmă simplă, aplatizată și perforată la unul din capete. Cel opus, este și el aplatizat și îndoit spre exterior în formă de buclă. Decorul principal constă din două muluri de granule, între care se află o a treia, confecționată din sârmă spiralată. Decorurile auxiliare, sunt compuse din două plăcuțe de argint lipite pe verigă și decorate cu sârmă filigranată, tuburi de sârmă spiralată și grupuri de granule. Dacă modul de execuție al verigii indică destul de clar influența atelierelor rusești, decorul central este tipic spațiului balcanic al secolelor XIV-XV (ca analogii, putem menționa Drobeta-Turnu Severin, Târgu Trotuș, Vaslui, București-Bârzești, Retevoiești, Măicănești). Plăcuțele auxiliare au fost adoptate în arta bijuteriei sud-estului european în cursul secolului al XIV-lea, fiind utilizate până în secolul al XVI-lea. O parte a exemplarelor au însă și o casetă circulară în care este montată o pastilă de sticlă colorată sau o plăcuță cu decor presat asemeni pieselor de la Jiana Mare, Olteni, Orșova, Jidosița. Spre sfârșitul secolului al XV-lea, acest ultim decor devine tot mai rar și este înlocuit cu o plăcuță decorată cu tubulețe de sârmă spiralată (Orașul de Floci, Țifești, Drobeta-Turnu Severin, Schinetea), care era și ea utilizată în paralel, dar mai rar (Jidosița).

    Cea de-a doua pereche de cercei, are veriga executată asemănător, dar fără a mai avea unul din capete aplatizat și perforat. Cel opus a fost îndoit spre interiorul verigii formând o buclă. Decorul auxiliar este similar pieselor precedente, cu deosebirea că una dintre cele două plăcuțe este puțin mai scurtă. Montura centrală, în formă de elipsoid, este decorată în tehnica granulației și filigranului, dar s-a utilizat de asemenea și sârma spiralată. Acest model a fost adoptat și el în cursul veacului al XIVlea și s-a presupus că pătrunderea sa la Dunărea Mijlocie și de Jos trebuie pusă pe seama meșterilor italieni aduși aici de către regalitatea maghiară. Cele mai timpurii exemplare decorate în acest mod provin de la Vărădia, Jiana Mare, Orșova, Drobeta-Turnu Severin și Olteni. Ele pot fi datate în cursul secolului al XIV-lea și începutul celui de-al XV-lea. La sudul Dunării, ele se concentrează în estul Serbiei și vestul Bulgariei, ca de exemplu la Zaječar, Dobri Do și Gorna-Bela Reka. Faptul că au fost descoperite și în partea de est a României, iar aici au fost datate ceva mai târziu, sugerează că este posibil ca modelele să fi pătruns și prin coloniile italiene de la Dunărea de Jos. Exemplare chiar mai atent lucrate pot fi observate în tezaure precum cel de la Schinetea, sau pe o pereche de cercei aflați în colecția Muzeului Național de Artă a României. Pornind de la faptul că pandantivele sau decorurile centrale apar pe verigi tipice în special mediului rusesc, adoptate în Moldova, putem bănui că o parte a pieselor erau asamblate acolo, unele ajungând aici foarte probabil separat. Pentru unele exemplare nu este exclus să fie imitații ale unor piese italiene, produse ale unor ateliere locale. Din tezaurul transferat Muzeului Național de Istorie a României mai fac parte și trei jumătăți de nasturi, executați prin turnare, care nu corespund cu exemplarele publicate de C. Moisil în anul 1916. Este posibil ca, în momentul restituirii tezaurului, care se aflase între 1916 – 1956 la Moscova, nasturii descoperiți în 1912 să fi fost înlocuiți, din greșeală, cu alții.