Pravila de la Govora
Text: dr. Ginel Lazăr
176 de file de hârtie cu filigran / Locul realizării: Tipografia Domnească a mănăstirii Govora / Domnul Țării Românești: Matei Basarab / Mitropolit: Kir Theofil / Traducător: Cărturarul monah Mihail Moxa / Editori şi tipografi: Udriște Năsturel, Meletie Macedoneanul și ieromonahul Ștefan de la Ohrida / Beneficiar: Biserica Ortodoxă din teritoriile românești / Cercetare: Dr. Ginel Lazăr / Foto: MNIR (prin proiectul „MANUSCRIPTUM“), Dr. Ginel Lazăr, Drd. Cristina Carșote.
MĂNĂSTIREA GOVORA. SCURT ISTORIC
Pe teritoriul fostei moșii Hința, în raza comunei Mihăiești, la 17 km de municipiul Râmnicu Vâlcea, pe un deal semeț, se ridică, ca o falnică cetate medievală, mănăstirea Govora. O alee pavată cu piatră conduce la intrarea în mănăstire, care se face pe sub turnul clopotniță, ca printr-un tunel, ferecat de două porți vechi brâncovenești. Ansamblul clădirilor din incintă este scăldat de un alb imaculat, fiind în fapt o particularitate a mănăstirii. Așezământul monastic este unul dintre cele mai vechi și deosebite monumente istorice, arhitectonice și culturale din România. Biserica și clădirile mănăstirii au cunoscut trei etape diferite de zidire, corespunzând celor trei domnitori ctitori, respectiv Radu cel Mare (1495-1508), Matei Basarab (1632-1654) și Constantin Brâncoveanu (1688-1714). Încă de la începuturi, mănăstirea Govora a fost înzestrată cu proprietăți întinse și privilegii domnești, aici viețuind o numeroasă obște de călugări cărturari. În timpul lui Matei Basarab, mănăstirea devine unul dintre principalele focare de cultură ale Țării Românești.
LĂCAȘUL DE CULT BRÂNCOVENESC
Biserica mănăstirii de astăzi, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“ datează din timpul lui Constantin Brâncoveanu. Situată în mijlocul incintei, biserica are un plan treflat cu abside poligonale și pridvor, cu coloane decorate în piatră. Pictura este de tip frescă în stilul brâncovenesc aparținând perioadei 1711-1712, fiind realizată de zugravi de la școala artistică de la mănăstirea Hurezi, pe nume: Iosif, Hramite, Teodosie, Ștefan ieromonahul. Catapeteasma este lucrată din lemn de tei aurit, decorată cu motive florale semireliefate, iar pictura canonică este de o mare valoare artistică. Exteriorul bisericii este, evident, zugrăvit în alb, decorat cu un brâu median din piatră sculptat. Lucrările de renovare ale bisericii și de lărgire a mănăstirii au fost executate la porunca lui Constantin Brâncoveanu, prin grija neobosită a starețului Paisie.
AFIRMAREA CULTURII ÎN VREMEA LUI MATEI BASARAB
În timpul domniei lui Matei Basarab s-au instalat mai multe tipografii în Țara Românească, care aveau rolul de a imprima cărți de cult în limba română şi astfel se inițiază procesul de românizare a serviciului divin în biserică, prin citirea Cazaniei în limba poporului, la strană. Ulterior, către sfârșitul domniei lui Șerban Cantacuzino asistăm la înlăturarea progresivă a influenței slavone ca limbă de cult în biserică și înlocuirea ei cu greaca. Treptat, se introduce și limba română în altar, prin citirea Evangheliei și a Apostolului, însă serviciul liturgic se oficia tot în limba slavonă, deoarece încă nu existau cărțile de cult necesare oficierii serviciului divin în limba română. Procesul era unul lent și de durată, datorită neconcordanțelor întâlnite între muzica bisericească slavonă și lingvistica românească de atunci, săracă în „subtilități dogmatice“. În concluzie, din timpul lui Matei Basarab până în vremea lui Constantin Brâncoveanu, în biserici se citeau în limba poporului cărți fundamentale de cult, precum Cazania, Evanghelia, Faptele Apostolilor, pe când Liturghia, cu partea melodioasă, se oficia în slavonește sau grecește. Astfel, s-a introdus parțial limba română în biserică, spre folosul credincioșilor.
ACTIVITATEA TIPOGRAFICĂ ȘI LITERARĂ DE LA MĂNĂSTIREA GOVORA
Epoca lui Matei Basarab a reprezentat o veritabilă efervescență culturală, când s-a cristalizat Școala artistică românească, fără de care înflorirea culturală Cantacuzino-Brâncovenească nu ar fi avut succesul scontat. Domnitorul Matei Basarab s-a remarcat printr-o râvnă deosebită în activitatea de mecenat cultural, fiind totodată un apărător al ortodoxiei și al tradiției acesteia în spațiul românesc. Personalitatea culturală și morală a voievodului îl vor consacra drept unul dintre cei mai mari ctitori de biserici din epoca medievală. A fost un patron spiritual, construind, renovând și restaurând zeci de lăcașe de cult, atât din Muntenia, Moldova cât și din sudul Dunării sau de la Muntele Athos. În acest context cultural se înscriu și lucrările de reconsolidare, extindere și renovare ale complexului monahal de la Govora (jud. Râmnicu Vâlcea). Aici, la mănăstirea Govora, se instalează din 1637, a doua tipografie domnească atestată din Țara Românească. De asemenea, cuviosul domnitor va înființa prima Școală de cultură din Voievodat, pe care o va înzestra cu un venit anual de 1000 de galbeni. Activitatea administrativă, tipografică și cărturărească este coordonată de egumenul Meletie Macedoneanul, iscusit tahigraf și cărturar, format în tradiția greco-slavă de la Muntele Athos (Zografu) și din Macedonia (Ohrida). Tipografia de la Govora va imprima în condiții grafice remarcabile, între anii 1637-1644, cinci cărți (de redacție slavonă sau în limba română, cu alfabet chirilic).
Pravila de la Govora. Întâiul cod de legi din Ţara Românească
În anul 1640 este tipărită în limba română, cu alfabet chirilic, Pravila Bisericească sau Pravila Mică, denumită astfel după formatul ei. Lucrarea reprezintă prima culegere de legi juridice, canonice și civile, în limba română. Traducerea s-a făcut după o ediție slavonă care are la bază un nomocanon bizantin. De această grea activitate s-a ocupat Mihail Moxa, călugărul erudit de la mănăstirea Bistrița (jud. Râmnicu Vâlcea). Stihurile la stema Țării, însemnarea (incipit) după predoslovie, precum și ultima însemnare (colofonul), au fost semnate, în ordine, de Urilă (Udriște) Năsturel, Meletie Macedoneanul și ieromonahul Ștefan de la Ohrida, fiind alcătuite în slavonă, printre ultimele manifestări ale slavonei ca limbă de cult, înainte de dispariția sa treptată. În schimb predoslovia mitropolitului Theofil al Țării Românești a fost redactată în limba română, cu alfabet chirilic. Înaltul arhiereu ne lămurește cu privire la rostul tipăririi cărții în limba pământească. „Socotit-am că mai toate limbile au carte pre limba lor. Cu aceea cugetai și eu, robul Domnului mieu Is. Hs., să scot această carte, anume Pravila, pre limba rumânească“. Credincioșii ortodocși din Transilvania au beneficiat de o ediție similară a Pravilei, cu o predoslovie semnată de mitropolitul Ghenadie al II-lea. Din pagina de titlu putem rezuma alcătuirea Codexului, cel dintâi în limba română, după legile sfinților apostoli, grupate și dezvoltate în plenul celor șapte concilii ecumenice și după învățăturile sfinților părinți. Dincolo de importanța acestei apariții juridice, preponderent bisericești, în limba română, ediția întâi a Pravilei de la Govora își are limitele sale. Acestea sunt evidențiate de complexul context geo-politic și etno-cultural al Munteniei din secolul al XVII-lea. Aplicarea modelului imperial bizantin (Byzance apres Byzance) se făcea de sus în jos, cu ignorarea factorilor sociali. Deși s-a dorit o îmbinare între mentalul tradițional românesc și rigorile civile și canonice bizantine, au rezultat mai degrabă divergențe cu privire la modalitățile de îndeplinire a ritualurilor existențiale: botezul, căsătoria, moartea. Funcționarea acestora se datora constrângerilor impuse de religie. Normele de drept penal asupra infracțiunilor și pedepselor sunt privite dintr-o perspectivă profund religioasă. Infracțiunea este considerată păcat, iar pedeapsa este privită drept ispășire. Morala tradițională este inspirată tot din religie, fiind redusă la frica față de păcat. „Cine se va însura într-altă credință, fetele și feciorii, unii ca aceia să aibă pocăință în cinci ani, așișderea și popii ceia ce-i vor cununa, și aceia să aibă pocăință trei ani afară de biserică“. Femeile nu puteau „să ia chip drăcesc“, adică să poarte măști sau să îmbrace straie bărbătești. Se sancționa în mod drastic orice abatere de la normalitate, pentru că „așa a lăsat Dumnezeu“. Tiparul social al obștei satului trebuia respectat cu strictețe pentru a nu atrage mânia divină. Din aceste motive Pravila poate fi considerată mai degrabă o „formă fără fond“, respectiv un corpus legislativ și religios de origine bizantină transpus în confuza realitate românească medievală. De aceea, peste un deceniu, o altă variantă de Pravilă (Îndreptarea Legii cu Dumnezeu) va reuși întrucâtva să îndrepte, sub o formă relativ autohtonă, conceptul de Pravilă. Universul satului românesc a transmis sub sintagma „legea pământului“ diverse norme care uniformizau relațiile din interiorul și exteriorul familiei. Viața însăși se ghida după două precepte: datina populară și credința creștină. Dacă datina populară răspundea la formula „așa am pomenit“, credința creștină se baza de dictonul rigid „crede și nu cerceta“. Gradele de implicare ale poporului în aceste obiceiuri variau între teamă și pioșenie, iar constrângerile funcționau mult mai bine decât răspunderea voluntară, de aceea sunt stipulate în lege pedepse clar formulate. Mai mult, pedepsele se aplicau „după Pravila creștinească“, deși nomocanoanele îmbinau dreptul canonic cu cel civil. Obiceiul reprezenta legea Țării, iar dreptatea creștină era morala care guverna.
ASPECTE SUCCINTE DE RESTAURARE ȘI CONSERVARE PREVENTIVĂ ALE PRAVILEI DE LA GOVORA. STAREA DE CONSERVARE A OBIECTULUI
Cartea este tipărită pe hârtie manuală cu cerneală neagră de carbon. La fiecare început de capitol observăm prezenţa letrinelor (litere majuscule ornamentale), acestea fiind tipărite cu cerneală neagră. Volumul prezintă însemnări marginale cu cerneală ferogalică pe primele şi pe ultimele două file, semnalând circulaţia cărţii. Pravila a avut o restaurare anterioară necalificată, observându-se completări ale hârtiei în special în primul şi ultimul fascicol, cu astuparea textului. Lipsește fila cu pagina de titlu și stihurile la stema Țării Românești, cât și continuarea predosloviei mitropolitului Theofil. De asemenea, mai lipsesc alte câteva file din carte (înlocuite în cuprinsul cărții cu hârtie japoneză). Forzaţurile anterior şi posterior lipsesc. Observăm că volumul a fost cusut pe trei nervuri profilate. Capital-band lipsă.
DEGRADĂRI FIZICO-MECANICE:
BLOCUL CĂRŢII: Prezintă rupturi și îndoituri ale filelor. Prezintă lacune în suportul papetar. Lipsuri ale filelor. Rosături ale hârtiei, fragilizarea hârtiei. Îmbruniri (întunecări) ale hârtiei, halouri (zone luminoase). Depozite de praf, murdărie aderentă în zona colţurilor. Murdărie aderentă pe şnit. Pete de ceară.
DEGRADĂRI BIOLOGICE: Pe unele file se găsesc urme de excremente de insecte.
PROPUNERI DE RESTAURARE: Conform analizelor vizuale, precum şi a celor executate în cadrul Laboratorului de Investigaţii Fizico-chimice şi Biologice a Muzeului Naţional de Istorie a României, unde au fost efectuate analize de microscopie combinate cu analize de fluorescenţă de raze X (XRF) specialiștii au propus următoarele lucrări de restaurare şi tratamente:
- filele de hârtie se vor desprăfui cu ajutorul unei pensule cu perii moi;
- depozitele de ceară existente se vor scoate cu ajutorul unei lame de bisturiu;
- de asemnea, se va şterge cu guma în zona colţurilor unde avem murdăria aderentă mai accentuată;
- cartea se va desface total, numerotându-se filele cu ajutorul unui creion. După curăţirea uscată, se va executa operaţiunea curăţirea umedă, care se va efectua prin imersie în apă la o temperatură de 25-30 de grade;
- se vor usca filele sub o presă uşoară între pâsle, după care vom efectua operaţiunile de completare a fisurilor, a lacunelor, cât şi a filelor lipsă;
- completările se vor executa cu foaie de mătase japoneză cât mai aproape de hârtia originală, atât ca grosime, cât şi la culoare. Fisurile se vor restaura cu un văl japonez. După restaurare şi completare se vor usca între pâsle şi platane. După terminarea acestei operaţiuni vom efectua operaţia de curăţare a completărilor care se efectuează cu ajutorul unui bisturiu;
- se vor aşeza filele în fascicole aşa cum au fost iniţial şi se va întregi volumul;
- se va trece la operaţiunea de coasere pe trei nervuri profilate. Coaserea se va efectua la gherghef. După terminarea coaserii volumului se va încleia cotorul cu pap;
se vor confecţiona forzaţuri noi, cele originale fiind inexistente, se vor cofecţiona scoarţe de carton, alegând un carton mai gros de tip mucava, învelitoarea scoarţelor se va croi pe dimensiunea scoarţelor de carton, dintr-o piele nouă tăbăcită vegetal, urmând ca pielea să fie achiziţionată de la Institutul de Pielărie şi Textile Bucureşti.
În urma analizelor recente de microscopie s-a putut observa prezența filigranului pe filele de hârtie ale Pravilei.
CONSERVAREA PREZENTĂ: Pravila de la Govora a fost fotoscanată profesional (decembrie 2011), la o rezoluție foarte înaltă, prin proiectul „Manuscriptum“, inițiat și coordonat de directorul general al Muzeului Național de Istorie a României, domnul dr. Ernest Oberländer-Târnoveanu. Totalul paginilor scanate prin programul „Manuscriptum“ este de 359. Cartea se păstrează în Dep. Mss. & Tip. I al MNIR, fiind împachetată în hârtie de filtru și foiță de mătase japoneză cu ph neutru și în strat de netex, fiind încasetată în spumă de polietilenă, antistatică și ignifugă, depozitată și păstrată în cutie specială din aluminiu, controlată din punct de vedere al microclimatului.
Contribuții de specialitate: Restaurator expert Cristina Petcu, Dr. Ginel Lazăr, chimist Drd. Cristina Carșote.
Prețul cărții, calculat după „socotirea a toată cheltuiala“, a fost de 21 de costande de argint. Costanda era o monedă de argint care a circulat în prima parte a secolului al XVII-lea, reprezentând a cincea parte dintr-un ducat.
TRANSLITERĂRI ŞI TRADUCERI
Transliterarea paginii de titlu: „Pravila acesta iaste direptătoriu de lege, tocmelea sfinţilor apostoli tocmite de şapte săbore cătră acesta şi a precuvioşilor părinţi înveţătorilor lumii. Tipăritu-s’au în tipar i. Preluminatului domn Io Mathei Basarabă Voevodă a toată ţara Ungrovlachiei: în mănăstirea Govora. Vă leato 7149. Iară de la naşterea lui XS, 1640“.
Traducerea Incipitului slavon al egumenului Meletie Macedoneanul: „Din ordinul Prea-luminatului Domn Io Mattheiu Basarab, Voevod, şi cu bine-cuvântarea prea sfinţitului Archiepiscop Theofil, din mila lui Dumnezeu mitropolit al totei ţerei Ungro-Vlachiei, s’au tipărit acestă carte, numită Pravila, de mine cel mai umilit dintre preoţi, Meletie Macedonenul, Egumenul comunităţei vieţuitorilor din monastirea Govora, hramul „Adormirei Preacuratei Născătoare de Dumnezeu. De aceia vă rog, cititorilor acestei cărţi, de va fi ceva greşit, cu a spiritului blăndeţe să îndreptaţi, şi pe noi toţi ostenitorii aceştia, să binecuvântaţi, iar nu să blăstemaţi; căci nu a scris înger, ci mănă supusă greşelei şi de lut“.
Traducerea colofonului slavon al lui Ştefan de la Ohrida: „Cu vrerea tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu îndeplinirea Sfântului Spirit, această carte a prescris’o de pre slavonă în limba românească Michail Moxalie, şi după aceia, din ordinul şi cu cheltuiala prea luminatului Domn Io Mattheiu Basarab Voevod, şi cu binecuvântarea prea sfinţitului Archiepiscop Kir Theofil, mitropolit a totă ţera Ungro-Vlachiei, ostenindu-mă întru aceasta eu ieromonachul Ştefan din Ochrida şi am tipărit această carte. S’a început a se scrie când a fost anul 7149, iară de la Naşterea lui Christos 1640, luni, în întâia duminecă a Sfântului Post; apoi s’a terminat luni, în a şeptea săptămână a postului din acela’ş an. Drept aceia rog pre cititori, decă ceva greşit veţi afla, să îndreptaţi, iar pe cel ce a scris acest text (dup izvod) cu iertare să’l învredniciţi, şi pe noi cei ce am tipărit acesta să nu ne blestemaţi“.
PASAJE DIN PRAVILĂ:
Cap. 6 (de episcopi [și preoți])
Preotul care se va însura cu a doua muiere, să fie alungat din preoție.
Preotul care va cădea în curvie sau își va da trupul spre rușine (păsări, dobitoace) să se lase de liturghie, iar dacă este popă în devenire și se vor afla toate acestea, să nu se apropie de preoție.
Cap. 8 (de părinți și de feciori)
Feciorul care va grăi cuvinte grele părinților și cu nedreptate, „cu moarte să moară“, deoarece părinții i-au dat lumină și viață. Iar de va regreta ce a făcut să i se dea canon de pocăință, apoi să ceară îndurare părinților săi spre iertare.
Iară de va lovi cu lemn pe tatăl său să i se taie mâna feciorului.
Cap. 20 (de muierea moartă)
Muierea care face farmece sau bărbatul vrajitor să se pocăiescă trei ani, iar de va fi călugăr sau călugăriță, să se pocăiescă cinci ani.
Cap. 21 (de furi din biserică)
Cine este prins în biserică furând, să dea înapoi mai mult decât a furat, apoi să fie bătut pe spate cu toiagul de 30 de ori, iar pe talpa piciorului de 24 ori, ca să nu mai fure.
Cap. 27 (de furi din groapa morților)
Cine dezgroapă trupurile morților și îi va dezbrăca de haine și le va fura, să se pocăiască cinci ani și să facă în fiecare zi câte 100 de mătănii.
Cap. 38 (de popă fără antimis). [Antimisul reprezintă un acoperământ liturgic fără de care nu se poate oficia litrughia].
De se va priceștui (împărtăși) cuconul nebotezat, să aibă pocăință părinții lui un an și să facă câte 50 de mătănii [în fiecare zi].
Cap. 39 (de muiare ce nasce în postul mare)
Muierea care va nasce în postul cel mare (postul paștelui), trebuie să postească 40 de zile și să se împărtășească.
