Arta

Proclamarea Unirii Principatelor

MNIR
139695
Artă plastică
Epoca Modernă
1861
Ulei, lemn, pânză
Ulei pe pânză
MNIR
 
 
 
  •  
     
     

    PROCLAMAREA UNIRII PRINCIPATELOR (de Theodor Aman)

    Texte/Texts:  Dr. Oana ILIE Foto/Photo: Marius AMARIE, George NICA, fototeca MNIR (NHMR Photo Collection)

    Pictură de şevalet; compoziţie cu temă istorică.

    Pictura îi reprezintă pe membrii Adunării Elective de la Bucureşti în momentul votării lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor al Țării Românești, la 24 ianuarie 1859. Cei 62 de bărbați sunt prezentaţi într-o atitudine de poză, autorul sugerând totodată presiunea maselor populare aflate afară, în jurul Mitropoliei, asupra deputaţilor din sală. Opera de artă a fost realizată în anul 1861. Într-o încăpere cu ferestre în fundal,  un grup de bărbaţi şezând sau în picioare în jurul a trei mese acoperite cu pânză roşie; în primul plan dreapta, spre centru, trei bărbaţi gesticulând, dintre care unul întors cu spatele; un alt grup de personaje în picioare în stânga; în fundal centru un prelat ţinând o cruce în mâna dreaptă ridicată şi alţi doi bărbați în spatele său.

    Semnat şi datat dr. jos, cu negru: Th. Aman / 1861

    ALEGEREA LUI ALEXANDRU IOAN CUZA 

    CA DOMNITOR AL ȚĂRII ROMÂNEȘTI

    Conform hotărârilor Convenției de la Paris (1858), la Iași și București s-au organizat scrutinuri, în urma cărora au fost aleși deputații din Adunările Elective, ce trebuiau să aleagă domnitorii în cele două Principate. 

    În Ţara Românească, lucrările Adunării elective s-au deschis pe 22 ianuarie. Deja, la această dată, Alexandru Ioan Cuza fusese ales domn al Moldovei. La București, majoritatea în cadrul Adunării aparţinea conservatorilor (33 din cei 64 de deputați). Printre candidați acestora se numărau foștii domnitori Gheorghe Bibescu și Barbu Știrbey, în timp ce din rândul Partidei Naționale cele mai mari șanse le avea Nicolae Golescu. Situaţia a evoluat în direcţia dorită de Partida Naţională datorită apelului la presiunea populară. Pe 23 ianuarie, mii de oameni, mobilizaţi de unioniști, au ieşit pe străzi şi au umplut curtea Mitropoliei, unde Adunarea îşi ţinea şedinţele. Dându-și seama de situația creată, majoritatea conservatoare, întrunită în casa Oteteleșanu, recurge la o stratagemă, boicotând alegerile de a doua zi. În acest scop, îi înștiințează pe consulii puterilor garante că nu mai participă alegeri. Punctul lor de vedere nu este împărtășit de aceștia. În același timp, deputații unioniști, reuniți la Hotel Concordia, încearcă să-și stabilească un candidat la domnia Țării Românești. Dimitrie Ghica propune alegerea lui Al. Ioan Cuza și, după lungi discuții, la ora două noaptea propunerea întrunește adeziunea unanimă. În dimineaţa următoare, pe 24 ianuarie, această hotărâre este anunţată de Vasile Boerescu deputaţilor majorităţii, într-o şedinţă secretă cerută preşedintelui Adunării. În urma ședinței, și sub presiunea populației, deputații conservatori semnează un act prin care se angajau să-l voteze pe Cuza. Apoi, după verificarea mandatelor deputaţilor şi depunerea jurământului, „se procedează, prin apel nominal şi vot secret, la alegerea domnului. Se deschide scrutinul şi, după citirea biletelor, Prea Sfinţia Sa, Părintele Mitropolit, prezidentul Adunării, proclamă că s-a ales Domnul Ţării Româneşti, cu unanimitatea voturilor exprimate, adică 64, prinţul Moldovei, Alexandru Ioan Cuza”. Acesta află de alegerea sa ca domn al Ţării Româneşti printr-o telegramă trimisă de la Bucureşti, pe 24 ianuarie, de către mitropolitul Nifon.