Serviciul de voiaj al regelui Carol I (de Martin Guillaum Biennais, 1764 – 1819).
Texte/Texts: Dr. Cristina ANTON-MANEA Foto/Photo: George NICA
Acest serviciu se montează într-o structură din lemn circulară, furniruită, cu două toarte din argint aurit profilate, care se roteşte pe o placă aşezată pe patru picioare reduse, format labă de leu. În această placă se aşează cele şase vase, respectiv, bolul cu capac şi buton format Dionysos-copil peste castron, în mijloc, înconjurate de cele patru vase în formă de sector de tor cu capac şi buton format vultur. Capacele tuturor vaselor sunt uşor bombate şi cizelate cu câte o friză formată din Cupidoni înaripaţi şi lebede pe un fond matisat, iar pe capacul castronului este gravat un S încoronat. Atât vulturii-buton cât şi copilul Dionissos-buton sunt aşezaţi pe câte o rozetă ajurată. Sub fiecare vas, în cavităţile practicate în postamentul de lemn, este câte o placă din fontă care urmează forma deschiderii, cu o gaură în formă de fluture în care se introducea cheia cu care acestea se ridicau şi se încălzeau. Astfel, mâncarea se menţinea caldă. De la aproximativ o treime din diametrul plăcii, dinspre margine, porneşte o construcţie în elevaţie formată din două colonete-herme cu cap de egiptean înaripat care suportă trei discuri – cel inferior pentru farfurii, iar cel superior cu opt deschideri circulare pentru paharele care se sprijină pe discul intermediar. La baza celor două colonete este câte o scoică cu capac, probabil, pentru mirodenii, iar de o parte şi de alta aceloraşi colonete este câte o nişă oblică, practicată în postament, în care se introduceau tacâmurile. Toată această construcţie era acoperită de un capac cilindric, bombat în partea superioară, care nu s-a păstrat. În clipa de faţă nu toate piesele cu care a venit serviciul de la studioul cinematografic par să-i aparţină – cele cinci flacoanele cu dop de sticlă şi cele patru pahare de două dimensiuni nu se înscriu în spaţiul interior al construcţiei judicios elaborată a suportului.
Pe suprafaţa interioară a capacelor a fost gravată inscripţia „Biennais orfèvre de S M L’Émpreur et Roi, à Paris”, apoi marca argintarului, cunoscuta “maimuţa violet” cu litera B înscrisă în romb, marca argintăriei franceze după revoluţia din 1789 şi cea a Parisului dintre 1797 şi 1809, respectiv cocoşul cu capul întors spre spate şi cifra 1, marca de garanţie a argintului de 950%o, capul de bărbat din faţă înscris în oval şi un marcaj fără valoare din punct de vedere al garanţiei – capul de femeie frontal, marcaj folosit după 1794 încă 50 de ani. Pe tacâmuri, alături de marcajele oficiale deja menţionate, cel al meşterului, rombic, în care se înscrie un păun şi iniţialele PBL care-l desemnează pe Pierre Benoit Lorillon, unul dintre numeroşii colaboratori ai lui Biennais.
1 – 4. Patru vase în formă de sector de tor, cu capacul uşor bombat cu ramă îngustă şi buton în formă de vultur aşezat pe o rozetă ajurată; pe rama capacului este o bordură cu feuille d’eau urmate, pe capac, de o friză cizelată pe fond matisat cu Cupidoni uniţi prin ghirlande cu fructe şi flori. Pe cele patru ghirlande din afară sunt câte doi păuni şi două veveriţe, pe cele laterale câte o floare a soarelui, iar pe cele din interior câte o lebădă cu aripile desfăcute. La colţurile capacului este cizelat câte un candelabru. Pe capac a fost cizelat un S încoronat. Dimensiuni: Î = 6,5 cm; L maximă = 28,8 cm; L minimă = 13,5 cm.
5. Bolul central – emisferic, aşezat pe o bază uşor aplatizată, cu capac cu rama îngustă, cizelat cu ove şi buton dispus pe o rozetă ajurată, reprezentându-l pe Dionissos copil, aşezat pe o buturugă cu ciorchine de strugure în mâna înălţată. Porţiunea bombată a capacului a fost cizelată cu copii cu braţele desfăcute cu câte o cupă în mână, şi câte o lebădă ce se înalţă din cornul abundenţei, care circumscriu un medalion oval cu păuni, totul pe fond matissat. Pe capac a fost cizelat un S încoronat. Dimensiuni: Î (fără buton) = 10.5 cm; D bază = 9,5 cm; D buză = 17,7 cm.
6. Bol – sub bolul central s-a mai păstrat un bol simplu care se înscrie în structura stativului, fiind emisferic pe bază uşor aplatizată. Pe peretele exterior a fost cizelat un S încoronat. Dimensiuni: Î = 3,8 cm; D bază = 12 cm; D buză = 18 cm
7. Lingură mare – cu căuş ovoidal şi mânerul drept terminat cu o placă cizelată pe faţă cu un păun şi pe spate cu litera S încoronată. Cele trei tacâmuri care s-au păstrat prezintă pe lângă marcajul lui Biennais şi iniţialele P.B.L. care îl desemnează pe Lorillon, unul dintre colaboratorii lui Biennais. Dimensiuni: L = 19,5 cm
8. Lingură mare – identică cu cea de mai sus.
9. Furculiță cu patru ghimpi. Cizelate la fel ca lingurile. Dimensiune: L = 19 cm.
10. Şase farfurii – circulare simple cu bordura cizelată de o ghirlandă de feuille d’eau întreruptă de un S încoronat. Dimensiuni: D = 22 cm
11 - 14. Patru pahare mari, uşor tronconice, cu buza evazată şi tăiate diamant pe aproape întreaga suprafaţă pe care se înscrie un S încoronat. Dimensiuni: Î = 8 cm; D buză = 7,4 cm; D bază = 5,5 cm
15 – 18. Pahare mici – uşor tronconice, cu buza evazată şi tăiate diamant pe aproape întreaga suprafaţă pe care se înscrie un S încoronat. Dimensiuni: Î = 4 cm; D buză = 5,2 cm; D bază 2,8 cm
19. Cheie 20 -25. Cinci flacoane de sticlă
26 – 30. Plăci de fontă
DE LA NAPOLEON LA CAROL I – ISTORIA UNUI SERVICIU DE CĂLĂTORIE
Într-o scrisoare adresată surorii sale, Maria de Flandra, în decembrie 1901, regele Carol I îi scria că a trimis „frumosul serviciul de călătorie care provine de la Napoleon I, pe care mama mi l-a lăsat moştenire” la o expoziţie organizată la Berlin, după ce a fost curăţat şi parţial restaurat. Acelaşi serviciu a fost semnalat din nou abia în 1939, în inventarele argintăriei Casei regale, la fila 81 verso, între poziţiile 286 şi 294, unde apare trecut ca „Serviciu Napoleon – argint tare aurit” compus din: “vase pentru mâncare cu capac, pe capac un vultur şi cifra S – 4, vas rotund cu un bol şi capac, butonul capacului [decorat cu] miniatură copii – 1, farfurii – 6, lingurii – 6, furculiţe – 6, cuţite – 4, cheie pentru ridicat fiarele de încălzit care se găsesc sub vasele de mâncare – 1, sticle – 2, pahare – 2”. El s-a păstrat în patrimoniul Casei Regale până în 1948, când a fost trecut studioului cinematografic Buftea de unde, în 1970, a intrat în proprietatea Muzeului Naţional de Istorie, dar cu o compoziţie uşor modificată.
Acesta este un serviciu de masă de voiaj din care s-au lucrat destul de multe în cursul secolului al XVIII-lea şi ale căror piese se aşezau cât mai economi din punct de vedere al spaţiului şi se fixau în interiorul unor casete, astfel încât să poată fi transportate uşor. Montarea pieselor în casete era făcută meşterii „tablettieres”, meseria iniţială a lui Biennais, ce şi-a pus amprenta eficientă şi ingenioasă la producerea acestor truse de voiaj cu despărţituri multiple în care se înscriau perfect sfeşnice demontabile, reşouri pliante, ceainice, cafetiere şi ciocolatiere cu toartele demontabile, cutii de cafea şi ceaiuri diverse, casete cu fundul dublu şi ascunzători secrete.
Serviciul a fost moştenit de regele Carol al României de la bunica sa, Stephanie de Beauharnais, prin mama sa, Josephine de Baden. Aceasta fusese nepoata primei soţii a lui Napoleon, pe care acesta a protejat-o în mod deosebit. Şi astfel, de la numele ei, se explică monograma S încoronată pe capacul bolului din centrul serviciului. Creatorul său, Martin Guillaume Biennais (1764 – 1819) a fost, alături de Henrie Auguste şi Odiot, unul dintre cei trei argintari iluştrii ai Directoratului şi Primului Imperiu, a lui Napoleon şi familiei sale, a ţarului Alexandru, a marelui duce Mihail Pavlovici şi a multor altor personaje ilustre ale vremii sale. Dintre numeroasele servicii similare celui pe care-l deţine Muzeul Naţional s-au păstrat numai şase în lume, dar acesta se aseamănă din punct de vedere constructiv cel mai mult cu cel dăruit de Napoleon surorii sale Paulina Borghese (diferă numai prin detaliile ornamentale). Dar, în timp ce serviciul Paulinei Borgheze este sobru, numai cu cifra împăratului, celui din colecţia noastră nu-i lipseşte aproape nici unul dintre motivele decorative ale epocii aplicate în argintărie, mobilier, panouri murale şi textile. În cazul acestui serviciu, argintarul Biennais a fost copleşit de arhitectul Percier care i-a desenat multe dintre piesele realizate în atelierele sale. Pierce a fost creatorul sistemului decorativ al stilului Empire dar şi-a exercitat influenţa mai ales asupra argintarilor, iar dintre aceştia Biennais i-a reprodus desenele cu mare fidelitate şi minuţiozitate. Serviciul Stephanie de Beauharnais îl putem considera o sinteză a stilului Empire ale cărui spirit şi formă le epuizează pentru a-i reprezentat perioada sa baroc.
În ceea ce priveşte datarea execuţiei sale ea se înscrie între 1804 când Napoleon devine împărat şi 1806 data la care Stephanie de Beauharnais s-a căsătorit cu principele de Baden. S-ar putea ca el să reprezinte un dar primit la căsătorie din partea împăratului şi transmis în familie pentru a deveni una dintre piesele foarte valoroase ale Muzeului Naţional de Istorie.
