Tăblițele cerate de la Alburnus Maior
Dr. Mihaela Simion
Tăblița Cerată XVIII / Nr. inv. 54186 / Material: lemn de brad / Tehnica: fasonare, sculptare / Dimensiuni: 145 x 70 mm / Datare: 6 Februarie 131 p. Chr. // Tăblița Cerată XI / Nr. inv. 54187 / Material: lemn de brad / Tehnica: fasonare, sculptare / Dimensiuni: 143 x 105 mm / Datare: 20 mai 164 p. Chr.
Două piese excepționale din patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României
Muzeul Național de Istorie a României are privilegiul de a adăposti, în cadrul colecției de antichități greco-romane, două piese de o importanță istorico-documentară deosebită. Este vorba despre două tăblițe cerate (Tab.Cer.D. XVIII, nr. inv. 54186 și Tab.Cer.D. XI, nr. inv. 54187) provenind dintr-o categorie aparte de descoperiri, cunoscute în literatura istorico-arheologică de specialitate sub denumirea de Tăblițele Cerate Dacice sau Tripticele Transilvane. Cele două tăblițe cerate deținute de muzeul nostru reprezintă piese de o valoare excepțională, având în vedere că una dintre ele este cea mai veche din întreg lotul cunoscut (Tab.Cer.D. XVIII) iar cealaltă reprezintă una dintre cele mai complete și grăitoare surse istorico-documentare cu privire la dreptul muncii, în perioadă romană (Tab. Cer. D. XI).
Descoperirea acestora a fost prilejuită de revirimentul activităţii miniere în Transilvania, pe baze organizate, care a început în perioada domniilor Mariei Tereza (1740-1780) şi a lui Iosif al II-lea (1780-1790), în legătură cu creearea şi dezvoltarea Tezaurariatului Montanistic de către Imperiul Habsburgic. În acest context, în anii 1786, 1788, 1790, 1820 (1824?), 1854 și 1855, odată cu redeschiderea unor galerii miniere romane de la Roșia Montană, anticul Alburnus Maior, au fost descoperite întâmplător, de către mineri, un număr de peste 30 de astfel de “cărți de lemn” cerate, o parte dintre ele fiind distruse imediat după descoperire, datorită stării precare de conservare și a contactului cu aerul, iar altele dispărute.
Documente epigrafice deosebite prin unicitatea şi prin abundenţa informaţiilor conţinute, cele 25 de tăbliţe cerate de la Alburnus Maior păstrate, oferă informaţii precise asupra realităţilor economice, a sistemului de habitat, a vieţii religioase şi a raporturilor juridice care guvernau comunitatea minieră de aici.
Spre deosebire de alte descoperiri similare din Imperiul Roman, cum ar fi loturile de tăblițe de la Vindolanda (Britannia) sau de la Pompei (Italia), ce conțin inclusiv elemente de corespondență sau exerciții literare, Tripticele Transilvane sunt exclusiv documente oficiale, acte-instrumenta juridice, cu caracter strict particular și individual. Astfel, din punctul de vedere al conținuțului, se disting următoarele categorii de documente: proces verbal pentru autodizolvarea unei asociații de înmormântare (Tab.Cer.D. I), contracte de împrumut (Tab.Cer.D. II; Tab.Cer.D. III; Tab.Cer.D. IV; Tab.Cer.D. V; Tab.Cer.D. XXII), contracte de vânzare-cumpărare (Tab.Cer.D. VI; Tab.Cer.D. VII; Tab.Cer.D. VIII; Tab.Cer.D. IX; Tab.Cer.D. XXI), contracte de vânzare cumpărare sau de împrumut (starea de conservare nu a permis identificarea exactă - Tab.Cer.D. XIX; Tab.Cer.D. XX), contracte de muncă (Tab.Cer.D. X; Tab.Cer.D. XI; Tab.Cer.D. XII; Tab.Cer.D. XVIII ?), documente bancare (Tab.Cer.D.XIII; Tab.Cer.D. XIV;), contracte de asociere (Tab.Cer.D. XV; Tab.Cer.D. XVII) și o listă de cumpărăruri/cheltuieli pentru organizarea unui eveniment (Tab.Cer.D. XVI). Trei dintre tăblițele cerate dacice, din cauza lipsei de informații în partea păstrată, nu au putut fi încadrate în nici una dintre categoriile de mai sus (Tab.Cer.D. XXIII; Tab.Cer.D. XXIV; Tab.Cer.D. XXV).
Lectura și analiza acestor izvoare a făcut poșibilă nuanțarea mecanismelor de funcționare ale dreptului roman, fiind printre rarele ocazii în care este posibilă surprinderea “dreptului roman aplicat”.
În afară de aspectul legat de istoria provinciei Dacia, Tăblițele Cerate de la Alburnus Maior, se reliefează ca fiind o categorie de izvoare cu un impact major asupra studiilor dreptului roman, raportate la scara întregului Imperiu, la loc de cinste între Fontes Iuris Romani Antiqui.
Nouă dintre documente au fost redactate la Alburnus Maior, două în canabele legiunii a XIII‐a Gemina de la Apulum, iar altele în localități încă neidentificate pe teren (Vicus Deusara ‐ 2; Kartum‐1; Immenosum Maius ‐ 1). Deasemenea, acestea menţionează o serie de toponime, pe care exegeţii le atribuie unor structuri de locuire adiacente ansamblului de la Alburnus Maior (Statio Resculum, Vicus Pirustarum), precum și o serie de localități, legate de zona de origine a personajelor implicate în acțiunile și tranzacțiile imortalizate în documentele alburnense (Kavieretium, Sclaietae, Marcinium?, Nocnetae?, Geldonae).
Datarea acestor documente indică o perioadă de la mijlocul secolului al II-lea p. Chr., acoperind ultima parte a domniei lui Publius Aelius Hadrianus (117 – 138 p. Chr), domnia lui Antoninus Pius (138 – 161 p. Chr) și prima parte a domniei lui Marcus Aurelius (161 – 180 p. Chr.). Cea mai timpurie tăbliță cerată este datată în anul 131 p.Chr. (Tab Cer.D XI) iar cea mai recentă, în anul 167 p. Chr.(Tab. Cer. D. II).
Părerea unanim acceptată de specialişti este că ele au fost puse la adăpost, în interiorul unor galerii miniere greu accesibile, într-un moment de criză, probabil legat de atacurile marcomanice asupra provinciei Dacia din perioada 167-170 p.Chr.
Tab. Cer. D. XVIII (nr. inv. 54186 ) din colecția Muzeului Național de Istorie a României este cea mai veche dintre Tăblițele Cerate de la Alburnus Maior. Este vorba despre un contract de muncă, încheiat la data de 6 Februarie 131 p. Chr. din care s-a mai păstrat doar una dintre părțile tripticului confecționat din lemn de brad (partea 1 sau 3, având în vedere că doar una dintre fețe este acoperită cu ceară și are chenarul de protecție). Textul, păstrat deasemenea lacunar, este scris în latină, cu caractere cursive, dimensiunile tăbliței fiind de 145 X 70 mm. Piesa a fost descoperită în anul 1854, în galeria Ohaba – Sf. Simion, din masivul Cârnic.
Textul latin:
[Po]ntiano [et] Rufino co(n)s(ulibus) VIII idus Februarias Valerius Firmus /s[cripsi rogatus ab] Verzone Beusantis quod (?) di[- -]s nu[- -] /[- - - - - ]Beusantis iure [ - - - ]agro gra[ - - ] quod [ - - - - ] /[ - - ] suos feren[ - - - - ]retio Dasius Verzonis [ - - ]in[ - ]os c / [ - - - - - - - ]r[ - - - - - - ]i[ - - -]id[ - - - ]r[ - - - - - ] / ex viro gra[ - - - - - - ]ide[ - - - - - - - ]* viginti [ - ]q[ - - ] / gro gra[ - - - - - - - - - - - - - ] Beusantis [ - - - - ]f[ - - - ] / fere[ - - - - - - - - - - - - Al]burno Maiori [ - - - - - - - - ]
În afara elementelor de datare, din partea accesibilă a textului rezultă că este vorba despre un jurist (cel ce redactează actul), Valerius Firmus, care întocmește, în beneficiul unor personaje cu onomastică illyră (Verzo, fiul lui Beusas, alte două personaje cu Beusantis ca patronimic și Dasius, fiul lui Verzon) un contract (de muncă sau de împrumut). Este greu de spus dacă apelul la Valerius Firmus este făcut doar datorită lipsei de știință de carte a personajelor de la Alburnus Maior (motivație dealtfel invocată în alte documente de la Alburnus Maior) sau mai degrabă este vorba de o practică uzuală de a apela de la un jurist “acreditat”, fiind vorba de formule juridice standard.
Cea de-a doua piesă Tab.Cer.D. XI (nr. inv. 54187) provine din același lot de tăblițe cerate descoperite în anul 1854 în galeria Ohaba – Sf. Simion, din masivul Cârnic. Piesa a fost donată Muzeului din Cluj de către tehnicianul minier L. Diószegi, ulterior făcând parte din colecția Muzeului Național de Istorie a României. Datat la 20 mai 164 p. Chr., documentul reprezintă un Contract de muncă (închirierea a forţei de muncă), făcând parte, deasemenea, dintr-un triptic (Partea 1 sau 3, având în vedere că doar una dintre fețe este acoperită cu ceară și are chenarul de protecție). În unele locuri se observă urmele unei scrieri anterioare, tăbliţa fiind “refolosită” pentru contractul păstrat în forma actuală. Dimensiunile sale sunt 143 x105 mm, fiind confecționată din lemn de brad. Se păstrează perforațiile pentru ansamblarea în format triptic.
Textul, în latină și cu caractere cursive, este destul de bine păstrat și conține inclusiv forme particulare, locale de limbă și grafie (considerate “aberante” de primii editori ai documentului - de ex. “it quod” în loc de id quod, “dixsit” în loc de dixit, “inpedierit” în loc de impedierit ).
Acesta este:
[Macri]no et Celso co(n)s(ulibus) XIII Kal(endas) Iunias Flavius Secundinus scripsi rogatus a Mem/mio Asclepi quia se lit[ter]as scire negavit it quod dixsit se locas[se] et locavit / operas s[ua]s opere aurario Aurelio Adiutori ex ha[c] die [in] Idus Novembres / proxsimas [|(denarios) se]pt(u)aginta liberisque |(denarios) [ - - HS - - mer]c[ede]m per [t]empora accipe[re] / debebit qu[as] operas sanas v[ale]ntes [ed]e[re] debebit conductori [s(upra) s(cripto)] / quod si invito condu[c]tore decedere aut c[e]ssare volue[rit dare] / debebit in dies singulos [H]S V num(mos) (a)ere octus[s(is)] c[ond]uct[or]i [si laborem] / fluor inpedierit pro rata c[o]nputare de[bebit c]onduc[tor si t]empo/re peracto mercedem sol[v]endi moram fecerit ead[em] p[oena] / tenebitur exceptis cessatis tribus / actum Immenoso Maiori / Titus Beusantis / qui et Bradua / Socratio Socra/tionis / [M]emmius Asclepi
Traducere:
„(În anul când) Macrinus şi Celsus (erau) consuli, ziua a 13-a înainte de calendele lui iunie, (eu) Flavius Secundinus am scris, solicitat de către Memmius (fiul) lui Asclepius, care a declarat că nu ştie să scrie, ceea ce a spus el (anume) că s-a angajat, închiriind munca sa în lucrări la minele de aur (ale) lui Aurelius Adiutor, începând din această zi până la idele (lunii) noiembrie proxime (13 noiembrie), pentru 70 de dinari și alimente (?). Simbria va trebui să o primească la termenele stabilite; munca ce va trebui prestată vârtos și cu și cu putere arendașului (conductores) scris mai sus.
Dacă fără învoirea arendașului (Memmius) ar vrea să se retragă ori să înceteze munca, (el) va fi obligat să dea, pentru fiecare zi câte cinci sesterți (numărați), opt ași (?); dacă apa (inundarea galeriei) va împiedica (desfășurarea muncii) (totul) va trebui calculat proporțional. Arendașul (conductores), dacă la termenul stabilit va întârzia cu plata, la penalizare identică va fi supus, după trei întârzieri (?).
Încheiat la Immenosum Maius.
Titus (fiul) lui Beusas, poreclit și Bradua
Socratio (al lui) Socration
Memmius al lui Asclepios”.
Tab. Cer. D XI este unul dintre cele mai importante documente referitoare la lumea romană ajunse pînă la noi. Se reliefează mixtura etnică și compoziția socială eterogenă ca statut juridic, specifice unei astfel de zone, în care gentes ex toto orbe romano, sunt atrase ne mirajul aurului, într-o veritabilă “Californie a Antichității”, cum foarte inspirat a descris zona Alburnus Maior Vasile Pârvan. Arendașul, Aurelius Adiutor, este cetățean roman, ca și juristul “scriitor”, Flavius Secundinus, fiind însă dificilă determinarea zonei de proveniență a acestora . Titularul contractului, Memmius al lui Asclepios, peregrin, pare a avea o origine orientală deși patronimicul este grecesc. Celelalte două personaje imortalizate în document, în calitate de martori, Titus al lui Beusantis, zis și Bradua și Socratios al lui Socration, au aceeași condiție peregrină, iar onomastica lor indică o origine illyro-dalmatină pentru primul și una greco-orientală pentru cel de-al doilea.
Ca document juridic, Tab.Cer.D. XI, aduce importante clarificări referitoare la modul de organizare a activității miniere, la salarizarea muncii specializate precum și la drepturile și îndatoririle fiecărei părți, constituind una dintre sursele de primă importanță cu privire la originile “legislației muncii” precum și la istoria Daciei – Augusti Provinciae.
