Numismatica

Tezaurul de silicve de la Poiana Mică

MNIR
Antichitate
post 367-375 d. Chr.
Argint
Batere
MNIR
 
 
 
  •  
     
     

    Tezaurul de silicve de la Poiana Mică

    Text și foto. Delia Moisil

    Datare: post 367-375 d. Chr. Material: argint. Loc descoperire: Poiana Mică, jud. Brașov

    Tezaurul de silicve și imitații de silicve a fost descoperit în luna mai a anului 2013 de către ing. Ovidiu Popescu în zona Brașov - Poiana Mică. 

    Acesta este primul dintre tezaurele de silicve cunoscute ca fiind descoperite în România, care include imitații ce pot fi atribuite goților. În literatura numismatică astfel de imitații erau cunoscute doar în colecții, proveniență lor fiind incertă. 

    SILICVA (siliqua în latină) este un termen modern ce desemnează unitatea monetară din argint în sistemul monetar roman târziu, termen aplicat, prin convenție, monedei de argint de 2-3 g. Termenul de silicvă denumea inițial sămânța unui copac originar din regiunea mediteraneană, roșcovul (ceratonia siliqua), utilizată ca unitate de măsură a greutății; în sistemul roman, silicva reprezenta 1/6 scrupuli (aproximativ 0,19 g); 5 silicve cântăreau cca 1 g. 

    Inițial, moneda de argint din secolul al IV-lea echivala cu 0,19 g de aur (o silicvă în aur), reprezentând, în funcție de intervalul cronologic, între 1/24 și 1/40 dintr-un solidus (moneda de aur, având o greutate de 1/72 dintr-o livră romană).

    COMPOZIȚIA tezaurului: 76 de monede de argint romane târzii, silicve și imitații de silicve.Tezaurul găsit la Poiana Mică este al doilea ca mărime între cele cunoscute la noi. 

    Starea de conservare în care se află monedele este extrem de bună, dovadă a faptului că ele nu au circulat, ci au fost ascunse foarte curând după emiterea lor.

    DATARE: Monedele se eșalonează cronologic între anii 351/355 d. Chr., respectiv 367/375 d. Chr. (după datarea emisiunilor oficiale).

    Descoperirile de tezaurele de silicve sunt rare. În România se cunosc șapte astfel de tezaure monetare, provenind toate din apropierea Dunării (fluviul pe care se situa limesul roman în secolul al IV-lea d. Chr.): marele tezaur descoperit în fostul județ Romanați în secolul al XIX-lea ( din care se mai păstrează probabil în jur de 5%), tezaurele de la Gura Ialomiței, Viespiești, Redea, Drănic, Osica de Sus. Nici unul nu s-a păstrat integral și pentru nici unul nu se cunoaște locul exact al descoperirii. 

    Tezaurul de la Poiana Mică trebuie văzut ca fiind constituit din monede provenind din stipendium sau donativum, acordate unui soldat roman sau unui mercenar barbar înrolat în armata romană. 

    Mercenariatul era o ocupație obișnuită în cazul goților sau al altor populații războinice aflate în secolul al IV-lea la nordul Dunării. 

    Ipoteze care ar explica prezența tezaurului în zona Brașovului ar fi pierderea lui de către mercenarul care l-a primit ca soldă sau preluarea tezaurului ca pradă de război. 

    ÎMPĂRAȚII care au emis silicvele din acest tezaur sunt Constantius II, Iulianus II, Iovianus, Valens, Valentinianus I, Gratianus și un emitent barbar neprecizat, cel mai probabil got.

    ATELIERELE MONETARE EMITENTE

    Atelierele care au produs aceste monede de argint prezente în tezaur sunt Siscia, Sirmium, Constantinopolis, Nicomedia și Antiochia. 

    Lor li se adaugă un atelier barbar, foarte probabil gotic, care a produs monedă de argint după modelul silicvelor romane.

    Atelierele romane din perioada târzie aveau alocate, începând cu perioada Tetrarhiei, plățile într-o anumită dioceză. Producerea monedei din metal prețios, aur sau argint, se făcea doar în cele mai importante dintre ele și era controlată foarte strict – baterea monedei era monopol imperial.

    Când plata trupelor aflate în campanie militară impunea o suplimentare a cantităților de monedă, producția era extinsă în cadrul mai multor officinae (subdiviziuni ale monetăriilor, în care baterea emisiunilor monetare era organizată autonom și dedicat unui tip de metal). 

    VALOAREA PIESELOR DIN TEZAUR se ridică la o sumă care, în jurul anului 378, reprezenta, cu aproximație, valoarea soldei pe un an de zile a unui soldat roman sau a unui mercenar barbar înrolat în armata romană. 

    Estimarea se bazează pe valorile atinse de donativa și stipendia, așa cum rezulta ele din sursele istorice ale veacului al IV-lea (Bastien, 1988, p. 21). 

    Istoricul Zosimos vorbește de un donativum în valoare de 130 de monede de argint (silicve) acordat la Circesion, în Asia Mică, la începerea campaniei militare romane îndreptată împotriva perșilor, de către împăratul Iulianus (caesar 355-361, augustus 361-363) (Zosimos, 3, 13).

    Istoricul Ammianus Marcellinus, confirmat de Zosimos, menționează că după cucerirea Perisaborei, același împărat Iulianus a promis soldaților romani donativa în valoare de 100 de monede de argint (silicve) (Zosimos, 3, 18; Ammianus Marcellinus, 24, 3).

    Stipendium era solda, salariul regulat, al soldaților romani sau al mercenarilor din armata romana. Este evaluat la 5-6 monede de aur (solidi), anual, respectiv o livră de argint (cca 80-100 de silicve). 

    Donativum reprezintă distribuția de monedă sau metal prețios (sub formă de lingouri, obiecte de podoabă, vase) acordată soldaților sau ofițerilor, cu prilejul unor evenimente speciale – aniversarea zilei în care împăratul a preluat puterea imperială, a zilelor de naștere din familia imperială, a începerii unor campanii militare, a obținerii unor victorii militare etc., și care uneori dublează valoarea soldei dintr-un an (Bastien, 1988, p. 7-11). 

    CELE DOUĂ FEȚE ALE SILICVELOR

    Moneda are două fețe – avers (pe care, în Imperiul Roman, apare întotdeauna chipul împăratului pentru care se bate acea monedă) și revers (care include legende și teme iconografice oficiale variate). 

    AVERSUL

    La mijlocul secolului al IV-lea, majoritatea legendelor de avers ale monedelor sunt standardizate, de tipul:  

    D[ominus] N[oster] [numele împăratului] P[ius] F[elix] AVG[vstus].

    Figurile împăraților sunt și ele relativ standardizate, fără a fi complet identice. Bustul împăratului apare de obicei spre dreapta (cu foarte rare excepții în cazul emisiunilor în argint), fiind reprezentat în echipament militar: cuirasă (vizibilă doar pe umărul drept al bustului imperial) și paludamentum; diademă, compusă de obicei din mici perle sau rozete și terminată cu o gemă centrală mare, având variate forme.

    REVERSUL

    Pe reversul silicvelor, legenda utilizată este, cel mai frecvent, de tip vota.

    Într-o cunună, apare legenda VOT(IS) ... MVLT(IS), completată de cifrele care marchează aniversarea dobândirii puterii imperiale (V- quiquennalia, X - decennalia, XX - vicennalia, XXX - tricennalia). 

    La romani, vota includeau sacrificii, daruri, cadouri și urări pentru prosperitatea împăraților și perpetuitatea imperiului. Inițial aveau loc la fiecare cinci ani și erau prilej al distribuțiilor imperiale către armată și administrație. Donativa îndeosebi sunt asociate cu emisiuni monetare de tip vota.  

    Pe monede, legendele de tip vota apar foarte frecvent, îndeosebi în secolul al IV-lea, până la Theodosius. După instalarea deplină a creștinismului, s-a renunțat la această ceremonie legată de cultul imperial : (RIC VIII, p. 50-54; RIC IX, p. XXXVII și XXXVIII). 

    Sub cunună, în exergă, apare marca monetăriei care a produs moneda, urmată de cea a officinei: 

    ● numele atelierului - SIS(cia), SIRM(ium),  CON(stantinopolis), NIC(omedia), ANT(iochia) - în cazul monedelor prezente în tezaur.

    ● numărul officinei (marcat cu o combinație de numerale grecești și/sau latine): A; B; Γ; Δ; Ε; Ζ; Η; Θ; Ι; IA; IB; I, II, III, IIII, V.

    ● variate semne de control ale monetărie pentru fiecare emisiune în parte (în cazul piesei ilustrate, ramură, semnul XP în ligatură - monograma lui Hristos, și cunună).

    Bibliografie

    Bastien, 1988: P. Bastien, Monnaie et donativa au Bas-Empire, Wetteren, 1988.

    Depeyrot, 1987: G. Depeyrot, Le Bas-Empire romain, économie et numismatique, ed. Errance, Paris, 1987. 

    Depeyrot, 1991: G. Depeyrot, Crises et inflation entre Antiquité et Moyen Âge, Paris, 1991.

    RIC VIII: J. P. C. Kent, The Roman Imperial Coinage, vol VIII: The family of Constantine I, AD 337-364, Londra, 1981.

    RIC IX: J.W.E. Pearce, The Roman Imperial Coinage, vol IX: Valentinian I – Theodosius I, Londra, 1951.