Vasul de aur de la Biia
Text: Sorin Oanță-Marghitu, Rodica Oanță-Marghitu; foto: Marius Amarie.
Vasele preistorice din aur formează o comunitate restrânsă în spațiul de la nord de Dunăre: patru cești constituite într-un tezaur descoperit în fostul comitat Bihor (Soroceanu 2008, 226-228 nr. 163-166; 401 Taf. 58; 402 Taf. 59/166), ceștile de la Biia (Schroller 1925; Popescu 1956, 233-234, fig. 144; Soroceanu 2008, 225-226, 228-230; 402 Taf. 59/167) și Bistrița-Dealul Târgului (Gogâltan, Marinescu 2018) și tezaurul de la Rădeni care cuprindea opt vase dintre care s-au păstrat doar cinci (Vulpe, Mihăilescu-Bîrliba 1986; Soroceanu 2008, 224-226, 231-234, 403-404, fig. 60-61). Vasele de la Rădeni și discul de la Călărași (Bondoc 2003-2005; Constantinescu 2003-2005) aparțin unei tradiții distincte care mai cuprinde ceașca de la Kryžovlin (sudul Ucrainei) și tezaurul de la Vălcitrăn (Bulgaria). În acest grup, torțile sunt prinse cu nituri de corpul nedecorat al ceștilor. Repertoriul restrâns de forme are corespondențe în cel ceramic, așa cum indică analogia stabilită între vasul cu o toartă din tezaurul de la Vălcitrăn și cești depuse în morminte din necropola hallstattiană de la Zimnicea (Vulpe, Mihăilescu-Bîrliba 1986, 48). Spre deosebire de acest grup, torțile vaselor transilvănene nu sunt atașate de corp, iar decorul asociază motivele în relief cu cele incizate.
Prin combinația dintre diverse elemente morfologice și ornamentale, vasul de la Biia (fig. II), descoperit în albia Târnavei Mici (fig. I) (după care a ajuns în 1895 în patrimoniul Muzeului Brukenthal), ocupă o poziție aparte în ambianța repertoriului de forme și decoruri ale veselei preistorice. Este un vas de mici dimensiuni (H max: 5,80 cm, D max: 9,80 cm, D buza: 8,70 cm), în greutate de 143,92 g, lucrat prin ciocănire, dintr-o singură foaie groasă de aur modelată sub forma unui bol semisferic puțin aplatizat (compoziția elementală: aur 84,36 %, argint 15,11%, cupru 0,09%, staniu 0,03%, stibiu 0,02%; cf. Țârlea et al. 2016, 59). Diametrul vasului mai întâi se îngustează spre gură și apoi se continuă cu o bordură evazată din care, diametral opus, se profilează două toarte. Din foaia de aur au fost cruțate două benzi, relativ înguste, arcuite în jos, spre extremități despicate în două, fiecare fâșie fiind transformată prin ciocănire în sârmă cu secțiunea rotundă, subțiată spre capete și rulată în spirală (fig. III-1). Decorul marchează elementele definitorii ale profilului piesei: în partea inferioară zonei cu diametrul minim a fost desenat un decor punctat, delimitat în partea de sus printr-o linie dreaptă și în cea de jos de una în zigzag (fig. II; III-2). În această zonă a piesei se pot distinge foarte clar liniile de trasaj care au definit limitele și conturul decorului, impresiunile punctate, realizate dinspre exterior spre interior, suprapunând și respectând cu exactitate traiectoria acestora (fig. III-2). Diametrul maxim al vasului este evidențiat de două șiruri orizontale de mici proeminențe, realizate dinspre interior spre exterior, același tip de impresiuni, grupate în două cercuri concentrice, regăsindu-se și pe baza vasului (fig. III-3). În această zonă decorul este ritmat de cinci grupaje – compuse dintr-o proeminență înconjurată de trei cercuri – dispuse în cruce, unul în centru și patru la distanțe egale pe traseul cercului din exterior (fig. III-3).
Soluția tehnică aleasă pentru modelarea și apoi ornamentarea vasului de la Biia (fig. IV) s-a întemeiat pe o foarte bună cunoaștere a proprietăților fizice ale aurului. Pe de o parte, realizarea unui vas dintr-o singură foaie de aur are ca premisă soliditatea și rigiditatea materialului folosit și, pe de altă parte, profilarea foii metalice a fost posibilă doar ca urmare a deosebitei maleabilități a aurului (fig. IV-1, 2). Astfel, cu o grosime în jur de 1,5 mm către cele două toarte și subțiată până sub 1 mm în corpul vasului – detalii care pot fi observate cu ușurință în zona buzei (fig. IV-4) –, caracteristicile foii de aur folosite au permis modelarea și, ulterior, au conferit obiectului finit rezistența necesară unei utilizări care nu l-a supus la tensiuni foarte mari. O atenție specială s-a acordat lustruirii exterioare a vasului pentru a se obține o strălucire cât mai mare (fig. IV-5, 6, 7). Foaia metalică a fost probabil lustruită atât înainte de a fi profilată prin ciocănire, cât și ulterior acestei faze, pe suprafața metalului nemaifiind vizibile aceste urme. Câteva urme, rămase din procesul de ciocănire, se mai pot ghici doar pe interiorul toartelor (fig. IV-3). Modul de realizare a decorului nu este foarte acribic (fig. IV-9, 10, 11). Chiar dacă intenția ordonării într-un motiv cruciform a celor cinci grupaje de pe baza vasului este foarte clară, distribuirea acestora nu respectă nici măcar linia toartelor, iar direcția pe care se aliniază celelalte două deviază cu mult de la perpendiculară (fig. IV-8, 9). Astfel, deși structura teoretică a decorului implica simetrie, rezultatul s-a îndepărtat cu mult de modelul ales, impresia generală fiind că a fost adaptat și modificat din mers. Examinarea decorului indică realizarea acestuia după obținerea formei finale a vasului. Toate proeminențele de pe baza vasului și de pe circumferință au fost obținute prin deformarea foii metalice dinspre interior spre exterior (fig. IV-5, 6). Din această perspectivă poate fi sugestivă și opțiunea tehnică de realizare a motivului care ornamentează vasul imediat sub buză (fig. IV 10, 11). În această zonă realizarea proeminențelor ar fi fost mai dificilă, în particular poziționarea și fixarea vasului astfel încât să poată fi posibilă folosirea poansonului. Ca urmare, s-a optat pentru un motiv decorativ care putea fi realizat prin intervenții direct pe fața piesei. S-au schițat mai întâi liniile de trasaj și apoi decorul s-a obținut din succesiunea punctelor obținute prin presarea cu un instrument cu vârf ascuțit. Interesant, în context, este faptul că această friză este întreruptă în zonele acoperite de toarte.
Detaliile morfologice ale vasului oferă puține indicații referitoare la practicile în care acesta a fost implicat în trecut. Periodic s-a emis opinia asemănării cu o pungă de piele (Schroller 1925, 114; Popescu 1956, 233; Țârlea, Popescu 2014, 67), fără ca asocierea dintre lipsa gâtului, perechea de toarte detașate și decorul de pe umăr (care ar putea evoca încrețiturile produse de șnurul de închidere a recipientului) să impulsioneze continuarea interpretării acestui virtual act de transpunere în domeniul strălucirii și dăinuirii a unor obiecte din materiale perisabile. Această legătură formală subliniază mai limpede caracterul de unicat al ceștii în toreutica preistorică spre deosebire de vase precum cele de la Bistrița (Gogâltan, Marinescu 2018) sau Vălcitrăn (Vulpe, Mihăilescu-Bîrliba 1986, 48) care își găsesc analogii în recipiente din lut.
Unicitatea vasului a determinat încercări de încadrare cronologică prin raportarea privilegiată la unele dintre caracteristicile sale: forma, decorul de pe umăr și fund, toartele cruțate în aceeași foaie de metal din care a fost modelat, extremitățile acestora rulate în spirală dublă (fig. V). Decorul de pe umărul vasului Biia a fost comparat cu ornamentele centurilor de la Șpălnaca și Gușterița (Pârvan 1926, 330-331, 338 fig. 229) sau cu cele ale unor spade și discuri de aur (analogie utilizată pentru a data vasul la „începutul perioadei de tranziție spre epoca fierului”; Dumitrescu 1974, 398). Toartele vasului de la Biia evocă atât brățările cu câte două spirale la capete, datate la sfârșitul epocii bronzului și începutul primei epoci a fierului (Țârlea, Popescu 2014), cum ar fi cele de la Sacoșu Mare, Firiteaz (Popescu 1975; Pârvan 1926, 330; Popescu 1956, 213 fig. 129, 233) sau Oradea (în acest caz decorul fiind completat cu linii punctate în zigzag; Mozsolics 1973, 336 Taf. 84/1-2; Dumitrescu 1974, fig. 446), cât și discurile încadrate de două perechi de spirale din depozitul de la Vatin (Mozsolics 1968, 56, Taf. 26). De asemenea, piesa de la Bodrogkeresztúr (Mozsolics (1973, 90, 97, 339 Taf. 87/1) combină capetele dublu-spiralice cu decorul punctat formând linii și triunghiuri hașurate. Jocul imprecis al analogiilor formale este ilustrat și de comparația dintre forma vasului de la Biia cu piese din repertoriul perioadei timpurii a câmpurilor de urne, cum ar fi cele de la Milavče (Kytlicova 1991, 62 nr. 35, Taf. 6, 35), Haltingen (Jacob 1995, 62 nr. 137) sau Gönnebeck (Jacob 1995, 125 nr. 411). După cum s-a afirmat (Soroceanu 2008, 233, 238), acestea „nu reprezintă puncte de referință bine ancorate tipologic, ci mai degrabă posibilități de orientare, pentru a evita într-o oarecare măsură confuziile”.
La capătul unui astfel de demers, vasul de la Biia a fost datat diferit, în momente cuprinse între perioada mijlocie a epocii bronzului și sfârșitul primei epoci a fierului (e.g. Schroller 1925, Pârvan 1926, 330, pl. XIV; Mozsolics 1951; 1968; Sherratt, Taylor 1989, 111-112; Matthäus 1989), fapt care sugerează mai degrabă durata lungă a unor forme, tehnici și decoruri. Tudor Soroceanu (2008, 234-236, 238-239) consideră că acest vas își află corespondențe în vesela de metal din secolele X-VIII a.Chr., ținând seama de câteva elemente relevante: (1) lipsa gâtului, toarta derivând din corpul vasului, într-un mod asemănător cu ceașca de tip Gusen și cupele de tip Milavče-Haltingen-Rongères-Gönnebeck; (2) forma de cupă a recipientului care trimite către polonicul de bronz de la Sângeorgiu de Pădure (datat Hallstatt B2); (3) cercurile plastice, concentrice, cu o mică proeminență în mijloc care sunt întâlnite (ceva mai mari și mai aplatizate) pe vase de bronz din depozite din Hallstatt A (Uioara, Cincu, Caransebeș, Cugir, dar mai ales pe piesele de la Șomartin).
După cum s-a afirmat (Soroceanu 2008, 237, 240), vasul de la Biia reprezintă „mai degrabă punctul de răspândire cel mai estic al unei grupe care cuprinde Europa de vest, nord și centru” (vezi și Schroller 1925). Combinația motivelor care ornamentează partea inferioară a ceştii evocă decorul vaselor din nordul, centrul și vestul Europei (Ebbesen, Abrahamsen 2012; Armbruster 2012). Motivul proeminenței înconjurate de cercuri concentrice realizate pe fundul vaselor este multiplicat sub formă de șiruri care, în diverse alternări cu alte elemente de decor, acoperă corpul acestora, dar și al enigmaticelor conuri de aur, precum cel de la Ezelsdorf (Schauer 1985). Forma „desfășurată” a acestui decor pe discul carului solar de la Trundholm (Müller 1903; Sofaer 2018, 236-238) indică direcția de orientare a ornamenticii dinspre motivul central realizat pe fund, spre marginea vasului. Este urmat un canon care privește vasul bidimensional, ornamentul neținând seama de vizibilitatea pe corp. În această comunitate de simboluri, decorul vasului de la Biia reprezintă o variantă prescurtată, „aerisită” a ornamenticii veselei nordice, central și vest-europene. Combinația ornamentală de pe partea inferioară a ceștii de la Biia este asemănătoare cu decorul vaselor de la Avernakø și Depenau (Ebbesen, Abrahamsen 2012, 346 Abb. 6; Armbruster 2012, 408 Abb. 44/2; 412 Abb. 46), doar că în cazul acestora dispunerea celor patru motive este structurată de o compoziție cruciformă realizată din grupuri de nervuri și șiruri de mici proeminențe.
După cum relevă carul de la Trundholm, compoziția ornamentală a motivelor circulare este inclusă într-o narațiune a discului transportat de un car tras de cal. Ceștile decorate cu această combinație de decoruri și având o toartă cu protomă în formă de cap de cal, precum piesele de la Mariesminde și Borgbjerg (Ebbesen, Abrahamsen 2012; Armbruster 2012, 411 Abb. 45/1; 420 Abb. 51), ar putea fi reprezentări ale acestei narațiuni, în acest caz, vasul de aur și discul solar fiind părți ale aceleiași rețele de semnificații. Decorul de pe amfora de bronz din depozitul de la Mariesminde, în a cărui componență intră și cești de aur cu toartă cu protome în formă de cap de cal, asociază discul solar sau roata cu reprezentări ale păsărilor acvatice dispuse în poziție antitetică (Armbruster 2012, 393 Abb. 28). Această narațiune, uneori completată de motive circulare, este reprezentată pe obiecte de bronz produse în diferite părți ale spațiului central și vest-european (e.g. von Sacken 1868, Taf. XXII/3, 3a; XXIV/6; Kossack 1954; Jöckenhovel 2003, 109-110; Metzner-Nebelsick 2003a, 45, Abb. 10b; 2012, 166-167; Hansen 2016, 192-193; Mödlinger 2017, 86 fig. 2.14/9, 12-13; 130 fig. 2.28/2; Sofaer 2018, 243-244), inclusiv pe vase de bronz din Transilvania, cum sunt cele de la Remetea Mare, Sâg și Buza (Soroceanu 2008, 179-180, Abb. 27; 184-186; 191-193; 381-385 Taf. 40-42; 386-387 Taf. 43-44; 391 Taf. 46/135). În concluzie, prin vasele și simbolurile menționate, Transilvania este parte a acestui stil european de reprezentare a narațiunilor, poveștilor, miturilor (Kaul 2003). Materialitatea acestor narațiuni are o lungă durată într-un timp marcat de decoruri circulare, de care miniaturale (Pare 1987; 1989) și de reprezentări ale roţii sau ale discului solar în relaţie cu păsări acvatice.
Discursul arheologic a făcut distincția dintre semnificația vaselor în spațiul cotidian – din această perspectivă, piesa de la Biia putând să aibă și ea funcția de vas de băut, de libații sau pentru păstrarea anumitor lichide (Soroceanu 2008, 225, nota 212) – și interpretarea actului depunerii lor, printr-un demers care accentuează acţiunea intenţionată, cu diferite semnificaţii, a acumulării, selectării şi depunerii obiectelor. Perspectiva asupra depozitelor a accentuat caracterul lor votiv, comparația cu seturi de piese de port din inventare funerare, precum și definirea unor modele regionale de depunere (e.g. Aner 1956; Hundt 1955; von Brunn 1980; Bradley 1990; Hansen 1992; 1994; 2013; Soroceanu 1995; 2005). Din acest punct de vedere, vasele de metal din Europa formează diferite configurații în spațiul depunerii, rar în formă de inventare funerare, și adesea izolate sau constituite în depozite (Metzner-Nebelsick 2003, 101 fig. 1). În aceste constelații depoziționale, asocierea vaselor din zona de la nord de Dunăre ne sugerează o anumită tendință de grupare în seturi (tezaurele de la Rădeni și din fostul comitat Bihor; Soroceanu 2008, 225), fapt care ar putea reflecta o narațiune care perpetuează în spațiul depunerii practicile sociale din cotidian. Dintr-o perspectivă inversă, putem bănui că practicile cotidiene în care erau implicate vasele erau impregnate de semnificația virtualului act al depunerii: oricând vasul putea fi depus cu prilejul unui moment semnificativ. Spre deosebire de aceste tezaure, ceașca de la Bistrița-Dealul Târgului participă singură la actul depunerii. Totuși, după cum au relevat cercetările arheologice, la cca 7 m distanță de vas au fost descoperite un topor cu gaură de înmănușare transversală și o daltă de bronz (Gogâltan, Marinescu 2018), actul depunerii acestora fiind legat, probabil, de semnificația specială a acestui loc din apropierea spațiului locuirii. Din această perspectivă, a locului depunerii, este demn de remarcat faptul că depunerea vasului de la Biia, asemenea, probabil, tezaurului de la Rădeni (Soroceanu 2008, 232), este legată de mediul acvatic. De la Biia mai provin și o brățară în bandă din aur, cu capete semilunare, precum și un lanț din șapte inele de buclă din același material (Hampel 1881; Mozsolics 1951, 82 fig. 2; 1968, 48; Popescu 1956, 216, 218 fig. 133; Dumitrescu 1974, 406, fig. 444). În lipsa certitudinii asocierii acestor piese într-un singur un tezaur (argument folosit pentru a data vasul în Bronzul mijlociu: Mozsolics 1968, 48; Popescu 1974, 62; Matthäus 1989, 92-93), putem bănui că ele, mai degrabă, creionează o lungă durată a practicilor de depunere a obiectelor de aur în această zonă.
În spațiul transilvănean, de-a lungul unei mari durate de timp, vasele de metal nu sunt depuse în morminte, narațiunile care structurează practicile funerare subliniind cu alte elemente materiale persoana socială a defunctului. În schimb, vasele de metal sunt transferate din domeniul domestic în spațiile depunerilor, fie singure sau constituite în seturi, fie în depozite, asociate cu alte obiecte (celturi, seceri, cuțite, lame de fierăstrău, pumnale, brățări etc.). În consecință, vasele de metal (cele de aur, în particular) nu reflectă direct statutul social în perioadele în care au fost încadrate. Într-o lungă durată, cele mai multe obiecte care ar putea fi interpretate drept elemente ale unui „Überausstattung” (Hansen 2002), de genul armelor și vaselor din aur, nu sunt depuse în morminte. Pentru a parafraza pe Chr. Eluère (1998, 168, 170), putem spune că, în această lungă perioadă de timp, odată încheiată biografia cotidiană, transferul vaselor de aur în spațiul depunerilor ca ofrandă este mai important decât participarea lor la perpetuarea persoanei sociale a muritorilor în domeniul funerar.
Timpul comunității restrânse a vaselor de aur din spațiul de la nord de Dunăre este unul lung, marcat de episoade din perioada mijlocie a epocii bronzului (ceașca de la Bistrița descoperită în apropierea unui context de locuire cu ceramică de tip Wietenberg; Gogâltan, Marinescu 2018), secolele XII-XI (tezaurul de la Rădeni și cel din fostul comitat Bihor; Vulpe, Mihăilescu-Bîrliba 1986, 56-57 nota 64) și secolele X-VIII a.Chr. (ceașca de la Biia; Soroceanu 2008, 225-226, 228-230). Relația dintre timpul istoric al datării diferitelor vase şi timpul lung al perpetuării formelor și decorurilor, al soluțiilor tehnologice alese, al practicilor sociale în care au fost implicate, ne transportă într-un timp nu doar al succesiunii generaţiilor de indivizi, dar şi al succesiunii și transmiterii vaselor, un timp al repetiţiei gesturilor, mişcărilor, semnificațiilor.
Bibliografie:
Aner, E. (1956). Grab und Hort, Offa 15, 31-42.
Armbruster, B. (2012). Goldgefäße der Nordischen Bronzezeit – eine Studie zur Metalltechnik, Praehistorische Zeitschrift 87 (2), 370-432.
Bondoc, D. (2003-2005). Un disc de tip Vălcitrăn descoperit la Călăraşi (jud. Dolj), Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie 54-56, 279-289.
Bradley, R. (1990). The Passage of Arms. An archaeological analysis of prehistoric hoards and votive deposits, Cambridge.
Brepohl (2013), Theophilus Presbyter und das mittelalterliche Kunsthandverk. Gesamtausgabe der Schhrift «De diversis artibus» , Wien.
von Brunn, W.A. (1980). Eine Deutung spätbronzezeitlicher Hortfunde zwischen Elbe und Weichsel, Bericht der Römisch-Germanischen Kommission 61, 92-150.
Constantinescu, B. (2003-2005). Analiza tehnică (XRF) a discului metalic de la Călăraşi, Studii şi Cercetări de Istorie Veche şi Arheologie 54-56, 286-289.
Dumitrescu, Vl. (1974). Arta preistorică în România, București: Meridiane.
Ebbesen, K., D. Abrahamsen (2012). Zeremonielle Goldgefäße der Bronzezeit, Praehistorische Zeitschrift 87 (2), 338-369.
Eluère, Chr. (1998). The golden treasures of the European Bronze Age, în Gods and heroes of the Bronze Age. Europe at the time of Ulysses, Copenhaga: National Museum of Denmark, 168-171.
Gogâltan, F., G. Marinescu (2018). Aur pentru zei. O descoperire aparținând epocii bronzului de la Bistrița-Dealul Târgului (nord-estul Transilvaniei)/Gold for the Gods. A Bronze Age discovery from Bistrița-Dealul Târgului (North-East Transylvania), Cluj-Napoca: Mega.
Hampel, J. (1881). Magyarbényei karperecz, Archaeologiai Értesitő 14 (1880), 214-216, pl. XXXIII.
Hansen, S. (1992). Depozite ca ofrandă: o contribuţie la interpretarea descoperirilor de depozite din perioda timpurie a UFZ, Studii și Cercetări de Istorie Veche și Arheologie 43 (4), 371-392.
Hansen, S. (1994). Studien zu den Metalldeponierung während der älteren Urnenfelderzeit zwischen Rhonetal und Karpatenbecken, Bonn: UPA 21.
Hansen, S. (2002). „Überausstattungen” in Gräbern und Horten der Frühbronzezeit, J. Müller (ed.), Vom Endneolithikum zur Frühbronzezeit: Muster sozialen Wandels, Bonn: UPA 90, 151-173.
Hansen, S. (2013). Bronze Age hoards and their role in social structure: a case study from South-West Zealand, S. Bergerbrant, S. Sabatini (ed.), Counterpoint: Essays in Archaeology and Heritage Studies in Honour of Professor Kristian Kristiansen, Oxford: BAR International Series 2508, 179-191.
Hansen, S. (2016). A short history of fragments in hoards of the Bronze Age, H. Baitinger (ed.), Materielle Kultur und Identität im Spannungsfeld zwischen Mediterraner Welt und Mitteleuropa, Mainz: Römisch-Germanischen Zentralmuseums, 185-205.
Hundt, H.-J. (1955). Versuch zur Deutung der Depotfunde der nordischen jüngeren Bronzezeit, Jahrbuch des Römisch-Germanischen Zentralmuseums 2, 95-132, Abb.1-8.
Jacob, Chr. (1995). Metallgefäße der Bronze-und Hallstattzeit in Nordwest-, West-und Süddeutschland, Prähistorische Bronzefunde II (9), Stuttgart: Franz Steiner Verlag.
Jöckenhovel, A. (2003). Querverbindungen in Handwerk und Symbolik zwischen Gold-und Bronzetoreutik, Gold und Kult der Bronzezeit, Nuremberg, 107-118.
Kaul, F. (2003). Der Mythos von der Reise der Sonne. Darstellungen auf Bronzegegenständen der späten Nordischen Bronzezeit, Gold und Kult der Bronzezeit, Nuremberg, 37-51.
Kossack, G. (1954). Studien zum Symbolgut der Urnenfelder-und Hallstattzeit Mitteleuropas, Berlin: Verlag von Walter de Gruyter.
Kytlicová, O. (1991). Die Bronzegefäße in Böhmen, Prähistorische Bronzefunde II (12), Stuttgart.
Matthäus, H. (1989). Mykenai, der mittlere Donauraum während des Hájdúsámson-Horizontes und der Schatz von Vălčitran, J. Best, N. de Vries (ed.), Thracians and Mycenaeans. Proceedings of the Fourth International Congress of Thracology, Rotterdam, 24-26 September 1984, Leiden-Sofia, 85-105.
Metzner-Nebelsick, C. (2003). Ritual und Herrschaft. Zur struktur von spätbronzezeitlichen Metallgefäßdepots zwischen Nord-und Südosteuropa, C. Metzner-Nebelsick (ed.), Rituale in der Vorgeschichte, Antike und Gegenwart. Studien zur vorderasiatischen, prähisgtorischen und klassichen Archäologie, Ägyptologie, Alten Geschichte, Theologie und Religionswissenschaft. Interdisziplinäre Tagung vom 1.-2. Februar 2002 an der Freien Universität Berlin, Rahden/Westf.: Verlag Marie Leidorf GmbH, 99-117.
Metzner-Nebelsick, C. (2003a). Das „Königsgrab” von Seddin in seinem euroäischen Kontext, în Das „Königsgrab” von Seddin in der Prignitz, Arbeitsberichte zur Bodendenkmalpflege 3, 35-60.
Metzner-Nebelsick, C. (2012). Das Opfer. Betrachtungen aus archäologischen Sicht, A. Lang, P. Marinković (ed.), Bios-Cultus-(Im)mortalitas. Zu Religion und Kultur – von den biologischen Grunglagen bis zu Jenseitsvorstellungen, Rahden/West.: Verlag Marie Leidorf GmbH, 157-179.
Mödlinger, M. (2017). Protecting the body in war and combat. Metal body armour in Bronze Age Europe, Viena: Oriental and European Archaeology 6.
Mozsolics, A. (1951). Le bracelet d’or de Bellye, Acta Archaeologica Academiae Scientarium Hungaricae 1 (1-2), 81-86.
Mozsolics, A. (1968). Goldfunde des Depotfundhorizontes von Hajdúsamson, Bericht der Römisch-Germanischen Kommission (1965-1966), 1-76, Taf. 1-27.
Mozsolics, A. (1973). Bronze-und Goldfunde des Karpatenbeckens. Depotfundhorizonte von Forró un Ópályi, Budapest: Akademiai Kiadó.
Müller, S. (1903). Solbilledet fra Trundholm, Copenhaga: Nordiske Fortidminder 1.
Pare, Chr. F.E. (1987). Der Zeremonialwagen der Urnenfelderzeit: seine Entstehung, Form und Verbreitung, Vierrädrige Wagen der Hallstattzeit. Untersuchungen zu Geschichte und Technik, Mainz: Römisch-Germanischen Zentralmuseum, 25-67.
Pare, Chr. F.E. (1989). From Dupljaja to Delphi: the ceremonial use of the wagon in the later prehistory, Antiquity 63 (238), 80-100.
Pârvan, V. (1926). Getica. O protoistorie a Daciei, București.
Popescu, D. (1975), Tezaurele de aur de la Sacoșu Mare și Căuaș, Tibiscus 4, Timișoara, 41-74.
Popescu, D. (1956). Cercetări arheologice în Transilvania. IV. Prelucrarea aurului în Transilvania înainte de cucerirea romană, Materiale și Cercetări Arheologice 2, 196-250.
Popescu, D. (1974). Brățara de aur de la Dipșa, File de Istorie 3, 56-64.
von Sacken, E.F. (1868). Das Gräberfeld von Hallstatt in Oberösterreich und dessen Alterthümer, Wien.
Schauer, P. (1985). Goldene Kultdenkmäler der Bronzezeit, Mainz: Verlag des Römisch-Germanischen Zentralmuseums.
Schroller, H. (1925). Die Goldschale von Hermannstadt, Jarhrbuch des Burzenländer Sächsischen Museums 1, 114, Taf. II.
Sherratt, A., T. Taylor (1989). Metal vessels in Bronze Age Europe and the context of Vulchetrun, J. Best, N. de Vries (ed.), Thracians and Mycenaeans. Proceedings of the Fourth International Congress of Thracology, Rotterdam, 24-26 September 1984, Leiden-Sofia, 106-134.
Sofaer, J. (2018). Pots and stories: creativity and design in the Bronze Age of the Pannonian Plain, L. Bender Jørgensen, J. Sofaer, M.L. Stig Sørensen, Creativity in the Bronze Age. Understanding innovation in pottery, textile, and metalwork, Cambridge: Cambridge University Press, 221-245.
Soroceanu, T. (1995). Die Fundumstände bronzezeitlicher Deponierungen - Ein Beitrag zur Hortdeutung beiderseits der Karpaten, Prähistorische Archäologie in Südosteuropa 10, 15-80.
Soroceanu, T. (2005). Zu den Fundumständen der europäischen Metallgefäße bis in das 8. Jh. v. Chr. Ein Beitrag zu deren religionsgeschichtlicher Deutung. T. Soroceanu (ed.), Bronzefunde aus Rumänien. Beiträge zur Veröffentlichung und Deutung bronze- und älterhallstattzeitlicher Metallfunde in europäischem Zusammenhang, Bistriţa/Cluj-Napoca: Accent, 387-428.
Soroceanu, T. (2008). Die vorskythenzeitlichen Metallgefässe im Gebiet des heutigen Rumänien / Vasele de metal prescitice de pe actualul teritoriu al României, Cluj-Napoca: Accent, 228-230 nr. 167.
Țârlea, A., A.-D. Popescu (2014). Aurul și argintul în epoca bronzului și prima epocă a fierului, R. Oanță-Marghitu (ed.), Aurul și argintul antic al României, București: Muzeul Național de Istorie a României, 56-71.
Țârlea, A., V. Cojocaru, B. Constantinescu, R. Bugoi, M. Florea (2016). Considerations on the XRF analyses on selected prehistoric gold objects from the collections of the National History Museum of Romania, Studii și Cercetării de Istorie Veche și Arheologie 67(1-2), 53-82.
Vulpe, A., V. Mihăilescu-Bîrliba (1986). Tezaurul de la Rădeni, Memoria Antiquitatis 12-14 (1980-1982)
